duminică, 28 februarie 2016

Heterobasidion annosum


Bazidiocarpul: în formă de copită, reniform, semicircular, adesea cu margini ondulate; la maturitate ajunge la 5-30(40) cm lungime, 3-15 cm lăţime şi 35-70 mm înălţime; acoperit de o crustă subţire cu colorit cafeniu, brun închis, cenuşiu-maroniu, brun-roşcat, uneori cu marginea albă şi o bandă intermediară brun-roşiatică; adesea înglobează în tramă ace, frunze, fragmente de lemn
Piciorul: rudimentar, adesea absent
Trama: tare, lemnoasă; albă, mai târziu crem, gălbuie; tuburile stratificate, au lungimea de 5-26 mm; porii sunt rotunzi, mici (2-5 pe mm)
Fructificaţie: tot timpul anului
Ecologie: parazită sau saprofită; se dezvoltă solitar sau în grupuri (etajat) pe cioate, buşteni, buturugi, uneori atacând rădăcinile şi trunchiurile arborilor vii; este un agent patogen care produce pagube însemnate plantaţiilor de conifere; atacă în special lemnul de conifere (Abies, Picea, Pinus, Juniperus), rareori pe cel de foioase (Quercus, Betula, Populus, Acer)
Specii similare:
Fomitopsis pinicola, care are carpoforul la început gălbui-portocaliu cu marginea albă, mai târziu brun-roşcat până la brun închis sau negricios cu marginea portocalie
Ganoderma australe, la care crusta superioară este mai groasă (până la 2 mm) şi tuburile sunt mai lungi
Heterobasidion annosum DSC71583
Heterobasidion annosum DSC71582
Heterobasidion annosum DSC71577
Heterobasidion annosum DSC71579
Heterobasidion annosum DSC127346


  Referinţe:
Bîrsan C., Tănase C., Mititiuc M. (2009). Lignicolous Macromycetes from Giumalău Secular Forest (Eastern Carpathians). Analele Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava. Secţiunea Silvicultură. Serie nouă. 1
García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 7-287
Gérault A. (2006). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes (Hymenochaetales, Lachnocladiales, Ganodermatales, Poriales, Polyporales, Schizophyllales). Version 1.0: 56
Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 258-259
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 127

marți, 23 februarie 2016

Cortinarius varius

Contrary webcap
Cortinarius decolorans (Pers.) Fr. 1838, Phlegmacium varium (Schaeff.) Wünsche 1877

 
 Comestibilă condiționat
Cortinariaceae   

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), dar numai gătită
FRUCTIFICAȚIE: iulie-octombrie
ECOLOGIE: micorizantă; se dezvoltă în grupuri, pe solul pădurilor de conifere, sub Picea abies, Abies alba, Pinus
SPECII SIMILARE: Cortinarius traganus, care are lamelele adnate, violet murdar la început, apoi maroniu-roşcate, iniţial acoperite de o cortină violet; Cortinarius collinitus, care are lamelele adnate până la adnexe, palid lila, apoi maroniu-roşcate, iar piciorul este acoperit inițial

cu un văl lipicios lila-purpuriu; Thaxterogaster vibratilis, care are lamelele adnate, alb-gălbui la început, ulterior maroniu-roşcate, iar piciorul este iniţial acoperit de un văl lipicios
BAZIDIOCARPUL: la început sferic până la convex, cu fragmente de văl pe margine, cu marginile răsucite înspre interior, apoi aplatizat, de 5-10 cm diametru; cuticula netedă, lucioasă, lipicioasă pe vreme umedă, ocru deschis, galben-portocaliu, gălbui-roşcat, maroniu-roşcat

Cortinarius varius DSC69847

Cortinarius varius DSC69692

Cortinarius varius DSC127106

CARNEA: carnea din pălărie este tare, compactă, de culoare albă, cu miros plăcut
LAMELELE: adnate până la emarginate; subţiri, inițial cu colorit caracteristic palid violet, palid albăstrui, palid lila, apoi ocru-roşcate

PICIORUL: este robust, bulbos la bază; iniţial albicios, cu cortina albă, acoperit la bază de un văl albicios; în partea superioară apare la maturitate o zonă inelară maronie datorată sporilor eliberaţi; are înălţimea de 5-10 cm şi grosimea de 6-15 mm

►bazidiocarpi maturi
Cortinarius varius DSC69844

Cortinarius varius DSC69862

Cortinarius varius DSC69842
Cortinarius varius DSC127111

Cortinarius varius DSC126401



►bazidiocarpi tineri
Cortinarius varius DSC69629

Cortinarius varius DSC69738

Cortinarius varius DSC69735
Cortinarius varius DSC69839

Cortinarius varius DSC69686

Cortinarius varius DSC69855

Referinţe:
Cetto B. (1978). I Funghi dal Vero. Vol.1. 10° Edizione. 219
Cooke M.C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 172
Courtecuisse R., Duhem B. (2011). Guide des champignons de France et d'Europe: 1-544
Fries E.M. (1836-1838). Epicrisis Systematis Mycologici, seu Synopsis Hymenomycetum. Upsaliae, e Typographia Academica: 258
García Bona L.M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 7-287
Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Cortinariales. Version 2.0: 90
Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 165
Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 178
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 239

duminică, 21 februarie 2016

Peniophora quercina


  Comestibilitate: necomestibilă
Peniophoraceae     
Peniophora quercina DSC69100
Peniophora quercina DSC72875

Bazidiocarpul: alipit de substrat, cu aspect de crustă, foarte subţire (0,1-0,5 mm grosime), sub formă de pete care pot avea de la 2-3 mm diametru şi se pot întinde pe 4-20(50) cm; pe vreme umedă are aspect de ceară, colorit lila până la albăstrui-lila, gri-purpuriu, cenuşiu-violet; pe vreme uscată, are aspect pruinos, cu marginile răsucite în sus, este sfărâmicios cu suprafaţa fin fisurată, colorit roz-cenuşiu, roziu, ocru-roziu
Piciorul: este rudimentar sau absent
Fructificaţie: tot timpul anului
Ecologie: saprofită şi ocazional parazită (pe trunchiuri vii); se dezvoltă pe ramuri căzute de foioase (în special pe Quercus, Fagus, în mod excepţional pe Betula, Castanea, Corylus, Sorbus, Pyrus), producând un putregai alb; rareori fructifică pe ramurile arborilor vii; este o specie pionier ce colonizează foarte repede ramurile recent căzute
Specii similare:
Phlebia radiata, care are bazidiocarpul de consistenţă ceroasă, fimbriat pe margine, cu suprafaţa încreţită, formată din numeroase excrescenţe şi pliuri care sunt dispuse mai mult sau mai puţin radiar
Dăunători: bazidiocarpii sunt atacaţi de larve de coleptere (Phloiophilus edwardsii)


Peniophora quercina DSC100995
Peniphora quercina IMG-0016



  Referinţe:
Bernicchia A., Venturella G., Saitta A., Gorjón S. P. (2007). Aphyllophoraceous wood-inhabiting fungi on Fagus sylvatica in Italy. Mycotaxon 101: 229-232
Cooke M. C. (1879). On Peniophora. Grevillea 8(45): 20
García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 7-287
Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 696
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 88

sâmbătă, 20 februarie 2016

Apioperdon pyriforme

Pear-shaped puffball, Stump puffball
Lycoperdon pyriforme Schaeff. 1774, Lycoperdon serotinum Bonord. 1857

 
 Comestibilă condiționat
Lycoperdaceae   

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), dar numai atâta timp cât are carnea albă (exemplarele tinere)
FRUCTIFICAȚIE: iulie-decembrie
ECOLOGIE: saprofită; creşte solitar, împrăştiat, de cele mai multe ori în mănunchiuri formate din zeci de indivizi, întotdeauna pe lemn în putrefacţie (buşteni, buturugi, cioate), uneori pe sol (pe fragmentele de lemn îngropate în frunziş), în păduri de conifere, foioase şi de amestec
SPECII SIMILARE: Lycoperdon perlatum, care este mai mare (1,5-6 cm diametru, 3-7 cm înălţime) și endoperidia

este acoperită cu o mulţime de verucozităţi foarte fine, printre care sunt intercalate ace mai lungi (1-2 mm), conic-piramidale; Lycoperdon mammiforme, care are colorit alb-roziu la început şi este acoperită de un văl albicios care se crapă şi se desprinde în plăci mari
CARNEA: are miros slab de medicamente; poate fi folosită în bucătărie după îndepărtarea exoperidiei care este tare, apoi folosită ca ingredient în omlete, supe, prăjită cu ceapă

Apioperdon pyriforme DSC24722

Apioperdon pyriforme DSC68742

Apioperdon pyriforme DSC68741

BAZIDIOCARPUL: în formă de pară, uneori aproape sferic, iniţial de culoare albicioasă, alb-gălbuie, crem, palid maronie, cu nuanţe mai întunecate la maturitate, de 1,5-5 cm diametru şi 2-5 cm înălţime
EXOPERIDIA: iniţial, acoperită cu ţepi foarte fini, albi, caduci, pătată cu puncte foarte mici maronii, uneori cu mici crăpături; la maturitate, se desface la partea superioară printr-un orificiu central
GLEBA: la început albă, compactă, ulterior galben-verzuie, cu aspect granular, iar la maturitate brun-oliv;

praful sporifer are colorit brun-oliv
PICIORUL: adesea foarte scurt; bazidiocarpul este ataşat de substrat prin intermediul unor rizomorfe albe
ÎNTREBUINȚĂRI: pulberea obţinută din sporocarpii uscaţi şi mărunţiţi era folosită de indienii din America de Nord pentru vindecarea rănilor; unele triburi credeau că praful sporifer aruncat înspre inamic poate provoca orbirea acestuia
TOXICITATE: inhalarea prafului sporifer poate cauza iritaţii la nivelul căilor respiratorii, alergii

►bazidiocarpi maturi
Apioperdon pyriforme IMG15374

Apioperdon pyriforme IMG15370

Apioperdon pyriforme IMG15375
Lycoperdon pyriforme DSC72397

Lycoperdon pyriforme DSC72373

Lycoperdon pyriforme DSC72366

►bazidiocarpi tineri
Lycoperdon pyriforme DSC68744

Lycoperdon pyriforme DSC68694

Lycoperdon pyriforme DSC68695
Lycoperdon pyriforme DSC68746





►bazidiocarpi atacaţi de dăunători
Lycoperdon pyriforme DSC66638





Referinţe:
Bates S.T., Roberson R.W., Desjardin D.E. (2009). Arizona gasteroid fungi I: Lycoperdaceae (Agaricales, Basidiomycota). Fungal Diversity 37: 153-207
Burk W.R. (1983). Puffball Usages among North American Indians. Journal of Ethnobiology 3(1): 55-62
Cooke M.C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 374
Gray S.F. (1821). A natural arrangement of British plants: according to their relation to each other as pointed out by Jussieu, De Candolle, Brown. Vol. 1. Baldwin, Cradock and Joy. London: 584
Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 252
Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 217-218
Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 285-286
Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 35
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 298
Schäffer J.C. (1800). Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae. Erlangae, Apud J. J. Palmium. Tomus Quartus: 128
Tagliavini O., Tagliavini R. (2003). Atlante dei funghi commestibili della Basilicata. Seconda edizione. Consiglio Regionale della Basilicata: 160

Lepiota magnispora

Yellowfoot dapperling
Lepiota claviceps Henn, Lepiota ventriospora D.A. Reid 1958

 
 Comestibilă
Agaricaceae   

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), numai dacă este bine gătită
FRUCTIFICAȚIE: august-octombrie
ECOLOGIE: saprofită; creşte solitar, împrăştiat sau în grupuri, pe solul pădurilor de conifere, de foioase sau de amestec (în special sub Quercus, Fagus, Pinus)
SPECII SIMILARE: Lepiota clypeolaria, la care cuticula are colorit mai deschis (crem-albicios) şi este acoperită cu scvame mai închise la culoare (ocru-brunii); Lepiota ignivolvata, care are cuticula de culoare alb-crem, maro-

portocaliu sau brun-roşcat în centru, crăpată concentric într-o serie de solzi mici din ce în ce mai reduşi înspre margine, iar piciorul este prevăzut cu un inel subţire, portocaliu; Lepiota cristata, care are cuticula alb-crem, acoperită cu solzi mici brun-roşcaţi dispuşi radiar, iar piciorul este prevăzut cu inel membranos nepersistent; Lepiota erminea, care are cuticula albă, palid maronie la centru, iar piciorul este prevăzut cu un inel subţire
CARNEA: de culoare albă, nu-şi schimbă culoarea prin tăiere

Lepiota magnispora DSC68594

Lepiota magnispora DSC68598

Lepiota magnispora DSC68596

PĂLĂRIA: iniţial în formă de ou, apoi în formă de clopot, iar la final convexă la aproape aplatizată, uşor umbonată, de 4-7 cm diametru; cuticula crem-gălbui, mai închisă la centru (brun-roşcată, ocru-brună, scorţişorie), cu fibrile radiare ocru-gălbui și resturi de văl pe margine

LAMELELE: libere, inegale; la început albe şi acoperite de un văl parţial alb-gălbui, ulterior crem
PICIORUL: crem-albicios, crem-gălbui, uneori cu o zonă inelară foarte vagă, dedesubt cu scvame lungi cu aspect floculos-lânos

Lepiota magnispora DSC68600

Lepiota magnispora DSC68586

Lepiota magnispora IMG14942


Referinţe:
Chou W.-N. (2010). Nine Species of Lepiota sensu lato (Basidiomycotina) New to Taiwan. Collection and Research 23: 1-7
Courtecuisse R., Duhem B. (2011). Guide des champignons de France et d'Europe: 1-544
McAdoo B. (2004). Lepiota magnispora. Spore Prints. Bulletin of the Puget Sound Mycological Society 398: 3
Murrill W. A. (1912). The Agaricaceae of the Pacific Coast-II. Mycologia 4(5): 237
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 216

vineri, 19 februarie 2016

Suillus bovinus


  Comestibilitate: mediocră
Suillaceae     
Suillus bovinus DSC68339
Suillus bovinus DSC68333

Bazidiocarpul: la început emisferic, apoi convex, mai târziu aplatizat, cu diametrul de 3-10 cm; cuticula, separabilă de carne pe 1/3 din diametru, netedă, vâscoasă pe vreme umedă, are colorit gălbui-ocru, gălbui-cenuşiu, palid gălbui, portocaliu-gălbui, de obicei cu linie mai deschisă la culoare pe margine; carnea de sub cuticulă este palid gălbuie
Tuburile: adnate, ulterior uşor decurente; dificil separabile de carne; galben-oliv, cu lungimea de 3-10 mm; porii sunt atât alungiţi cât şi rotunzi, la început palid gălbui, mai târziu cenuşiu-gălbui, galben-oliv
Piciorul: cilindric, subţire; are colorit gălbui, cu puncte brun-roşcate, cu înălţimea de 4-6 cm şi grosimea de 5-8 mm
Fructificaţie: iulie-noiembrie
Ecologie: micorizantă; se dezvoltă solitar sau în grupuri numeroase, pe solurile acide din pădurile de conifere (Pinus)
Dăunători: face parte din dieta veveriţelor, care le colectează şi le depozitează pentru a le consuma pe perioada anotimpului rece; larvele unor diptere se dezvoltă în interiorul corpurilor de fructificaţie (Mycetophilidae)
Specii similare:
Suillus variegatus, la care cuticula este gălbui-ocru, ocru-ruginiu, ocru-oliv, acoperită cu solzi mici de culoare mai închisă (ruginie, maronie, cenuşie)
Suillus granulatus, care are pe jumătatea superioară a piciorului o serie de puncte cu aspect granular; porii, iniţial albicioşi, exudă picături de lichid, ulterior devenind gălbui
Chalciporus piperatus, la care pălăria este netedă, maroniu-roşcată, iar tuburile adnate au pori alungiţi
Comestibilitate: mediocră; sunt comestibile exemplarele foarte tinere, după îndepărtarea cuticulei; carnea moale, albicioasă, gălbuie, ocru-gălbuie, cu un miros plăcut de fructe, nu-şi schimbă culoarea prin rupere; prin gătire, se colorează în roşu-violet


  Bazidiocarpi maturi
Suillus bovinus DSC68350
Suillus bovinus DSC68327
Suillus bovinus DSC68361
Suillus bovinus DSC68349 Suillus bovinus DSC68360

  Referinţe:
Blanco D., Fajardo J., Verde A., Rodríguez C. A. (2012). Etnomicología de los hongos del género Suillus, una visión global. Sociedad Micológica de Madrid 36: 175-186
del Conte A., Lassoe T. (2008). The edible mushroom book. DK Publishing: 67
Cooke M. C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 252
Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Boletales. Version 2.0: 20
Greville R. K. (1824). Flora Edinensis or a description of plants growing near Edinburgh, arranged according to the Linnean System, with a concise introduction to the natural orders of the Class Cryptogamia, and illustrative plates. Edinburgh: 403-404
Hackman W., Meinander M. (1979). Diptera feeding as larvae on macrofungi in Finland. Annales Zoologici Fennici 16: 50-83
Jakovlev J. (2011). Fungus gnats (Diptera Sciaroidea) associated with dead wood and wood growing fungi: new rearing data from Finland and Russian Karelia and general analysis of known larval microhabitats in Europe. Entomologica Fennica 22: 157-189
Karsten P. A. (1882). Bidrag till kännedom av Finlands natur och folk Haft.37: 10
Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 65
Matteucci S. (2009). Le specie più comuni del genere Suillus. MicoPonte 3: 11-17
Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 36
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 271
Tagliavini Osvaldo (2012). Funghi della Basilicata / a cura di Osvaldo e Rosario Tagliavini: 294