Cyanoboletus pulverulentus

Comestibilitate: necomestibilă

Boletaceae

Bazidiocarpul: cărnos, la început convex, turtit la maturitate, de 4-8(12) cm diametru; cuticula la început netedă, catifelată, ulterior fisurată, gălbui-maronie, brun închis Tuburile: lungi de 6-12 mm, prin apăsare sau secţionare îşi schimbă culoarea în albastru; porii, neregulaţi, cu diametrul de 0,5-1 mm, au colorit galben-limoniu, ulterior galben-oliv până la maroniu Piciorul: robust, îngroşat; gălbui, acoperit mai ales la partea inferioară, cu numeroase puncte foarte fine roşii-portocalii; are înălţimea de 4-8 cm şi grosimea de 1-3 cm; se colorează în albastru-negricios prin atingere; prin tăiere sau prin secţionare, întreaga suprafaţă expusă se colorează în albastru închis Fructificaţie: iulie-octombrie Ecologie: ectomicorizantă; creşte solitar sau împrăştiat în pădurile de foioase (mai ales în asociaţie cu Fagus, Quercus), uneori şi în cele de conifere Specii similare: • Sutorius luridiformis, la care stratul sporifer are iniţial colorit portocaliu, apoi roşu aprins şi în final brun-ruginiu • Caloboletus calopus, la care piciorul este galben în partea superioară, roşu-portocaliu în partea inferioară, uneori cu reţea • Boletus badius, la care cuticula are colorit mai închis, brun-castaniu, brun închis şi este greu separabilă de carne • Rubroboletus satanas, la care pălăria este mai albicioasă; piciorul, îngroşat la bază, cu colorit galben, este acoperit cu o reţea roşie aprins cu aspect reticulat • Gyroporus cyanescens, la care pălăria are colorit mai deschis, galben murdar, palid oliv; stratul sporifer are colorit alb-gălbui • Suillellus luridus, la care piciorul are o reţea de linii roşii-albăstrui Dăunători: este atacată uneori de dăunători, în special de limacşi; este parazitată de o altă ciupercă, Hypomyces hyalinus Comestibilitate: carnea de culoare galbenă în pălărie şi în partea superioară a piciorului şi roşiatică la baza acestuia, în contact cu aerul se colorează destul de repede în albastru închis; deşi este considerată comestibilă, nu este recomandat consumul acestei ciuperci, deoarece acumulează în cantităţi importante arsen

Bazidiocarpi maturi

  Referinţe:

●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Boletales. Version 2.0: 28
●	Hall I. R., Stephenson S. L., Buchanan P. K., Yun W., Cole A. L. J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 225
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 272
●	Vizzini A. (2014). Nomenclatural novelties. Index Fungorum 176: 1
●	Zervakis G. I., Polemis E., Dimou D. M. (2002). Mycodiversity studies in selected ecosystems of Greece: III. Macrofungi recorded in Quercus forests in southern Peloponnese. Mycotaxon 84: 141-162