|
Bazidiocarpul: este cărnos, convex, la început cu marginile răsucite înspre interior, ulterior aplatizat, cu marginile ondulate, cu diametrul de 4-15 cm; are colorit purpuriu închis sau purpuriu cu tentă maronie, ulterior devenind maroniu-violet; carnea are un miros plăcut, parfumat
Lamelele: mai mult sau mai puţin ataşate de picior, numeroase, subţiri; iniţial cu tentă purpurie, mai târziu brun-rozii sau maronii
Piciorul: este cilindric sau uşor îngroşat la bază, uniform palid purpuriu până la maroniu, acoperit cu scvame fine în partea superioară; are înălţimea de 3-10 cm şi grosimea de 1-3 cm
Fructificaţie: august-decembrie; uneori poate fructifica şi în alte perioade ale anului (mai)
Ecologie: saprofită; creşte solitar, împrăştiat sau în grupuri, pe solurile bogate în nutrienţi din pădurile de foioase, printre frunzele uscate de pe sol; poate fi întâlnită şi în zonele urbane sau suburbane, în parcuri, lângă gardurile vii
Specii similare:
• Cortinarius camphoratus, a cărei pălărie este acoperită cu mici fibrile, iar carnea are un miros respingător de cartofi putrezi
• Cortinarius coerulescens, care are pălăria de dimensiuni mai mari (6-20 cm), cu colorit mov- albăstrui, fibriloasă la margine, lamelele la început albe sau palid cenuşii, acoperite de o cortină albăstruie
• Cortinarius traganus, care pălăria acoperită pe margini cu resturi de văl, piciorul fibros, îngroşat la bază
• Laccaria amethystina, care are pălăria de dimensiuni mai mici, acoperită de mici fibrile, piciorul fibros
• Lepista saeva, care are lamelele albicioase, piciorul bulbos la bază
Dăunători: bazidiocarpii sunt atacaţi de larvele unor diptere (Bolitophilidae, Mycetophilidae, Phoridae)
Importanţă:
- în unele ţări (Franţa, Olanda, Marea Britanie, Taiwan), este cultivată şi comercializată în magazine
- cercetările au arătat că extractele alcoolice obţinute din corpurile de fructificaţie de Clitocybe nuda, au proprietăţi antimicrobiene şi antioxidante
- experienţele făcute pe şoareci, au evidenţiat potenţialul terapeutic al acestei specii în tratarea diabetului
Comestibilitate: bună; exemplarele tinere sunt apreciate şi folosite în gastronomie; carnea, de culoare brun-lila sau albicioasă, moale în pălărie, fibroasă în picior, poate fi consumată în urma gătirii cu sosuri de smântână, prăjită în unt, folosită ca ingredient în omlete, la prepararea mâncărurilor alături de praz sau ceapă; poate fi conservată în ulei de măsline sau oţet, după o prealabilă opărire; s-a descoperit că poate absorbi, în cantităţi însemnate, o serie de metale grele (mercur, cupru, cadmiu, plumb etc.)
Toxicitate: consumată în stare crudă, poate produce uneori reacţii alergice, crampe stomacale puternice
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu