Russula claroflava

Yellow swamp Russula, yellow swamp brittlegill

Rusula flava Romell 1895, Russula ochroleuca var. claroflava (Grove) Cooke 1890

Comestibilă condiționat

Russulaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), dar numai după gătire FRUCTIFICAȚIE: iulie-octombrie ECOLOGIE: micorizantă; crește solitar sau în grupuri, în locurile umede din pădurile de foioase, printre perniţele de muşchi (în special sub Populus, Betula, dar şi Fagus, Alnus) sau de amestec SPECII SIMILARE: Russula ochroleuca, la care cuticula este galben-ocru murdar, separabilă pe 2/3 din rază; Russula risigallina, la care cuticula este galben-limonie,

galben viu, separabilă pe 3/4 din rază; Russula violeipes, la care cuticula este galben-verzuie, apoi purpuriu-violacee, greu separabilă (pe 1/3 din rază), iar piciorul capătă tentă violacee; Russula decolorans, la care cuticula este portocaliu-arămie, portocaliu murdar, greu separabilă și crește în pădurile umede de conifere din zona montană; Russula fellea, la care cuticula este palid ocru, palid galben-portocalie, separabilă pe 2/3 din rază

CARNEA: poate fi folosită ca garnitură la preparatele din carne, ca ingredient în omlete, supe sau tocănițe BAZIDIOCARPUL: la început convex, cărnos, mai târziu aplatizat, uşor adâncit la centru, cu diametrul de 4-10 cm; cuticula separabilă pe 1/2 din rază, uşor vâscoasă pe vreme umedă, de culoarea gălbenuşului de ou, gălbui-ocru

LAMELELE: adnexe până la libere; la început palid crem, ulterior ocru deschis PICIORUL: tare, cilindric, uşor îngroşat la bază; albicios, cu pete palid ocru-gălbui; are 4-10 cm înălţime şi 1-2 cm grosime; cu timpul sau prin rupere, carnea din picior capătă o uşoară tentă cenuşie

Referinţe:
●	Bon M. (1988). Monographic key for European Russulae. Documents mycologiques 18(71-72): 92
●	Grove W.B. (1888). Wayside Notes. Midland Naturalist 11: 265-266
●	Mabey R. (2012). Food for Free. HarperCollins Publishing: 391
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 34
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 285
●	Singer R. (1932). Monographie der Gattung Russula. Beihefte zum Botanischen Centralblatt 49 (2): 312-313

Lycoperdon echinatum

Comestibilitate: mediocră (comestibilă atâta timp cât are carnea albă)

Agaricaceae

Bazidiocarpul: este sferic, uneori uşor turtit la vârf sau piriform, iniţial albicios, maroniu la maturitate, de 2-6(9) cm diametru şi 2-3(7) cm înălţime; endoperidia este acoperită cu ţepi deşi, ascuţiţi, lungi de 4-6 mm, uniţi la vârf câte 3 sau 4, care cad la maturitate lăsând în urmă nişte pete gri-maronii cu aspect areolat; la maturitate, exoperidia se desface la partea superioară într-un orificiu prin care sporii vor fi eliberaţi în urma impactului picăturilor de apă de ploaie cu corpul ciupercii Gleba: este albă la exemplarele tinere, ulterior verde-gălbuie, iar la maturitate brun-purpurie, pulverulentă Piciorul: este scurt, uneori absent Fructificaţie: iulie-noiembrie Ecologie: saprofită; creşte solitar, împrăştiat, uneori în grupuri mici, pe solul pădurilor de foioase (în special de Fagus), uneori şi de conifere Specii similare: • Lycoperdon pedicellatum, la care ţepii de pe endoperidie sunt mai scurţi, de până la 2 mm, iar piciorul acoperit cu granule; gleba este de culoare scorţişoarei sau brun-oliv • Lycoperdon perlatum, la care endoperidia este acoperită cu o mulţime de verucozităţi foarte fine, printre care sunt intercalate ace mai lungi (1-2 mm), conic-piramidale • Lycoperdon mammaeforme, la care coloritul endoperidiei este alb-roziu la început şi este acoperită de un văl albicios care se crapă şi se desprinde în plăci mari • Lycoperdon pyriforme, la care exoperidia este acoperită iniţial cu ţepi foarte fini, albi, caduci, pătată cu puncte foarte mici maronii, uneori cu mici crăpături • Lycoperdon umbrinum, la care exoperidia de culoare maronie, brun-roşcată, este acoperită cu ţepi scurţi, de cca. 1 mm, persistenţi Dăunători: larvele unor specii de diptere se dezvoltă în interiorul sporocarpilor Comestibilitate: mediocră; se pot consuma exemplarele tinere atâta timp cât gleba este încă albă şi tare, după îndepărtarea ţepilor

  Referinţe:

●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 206
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Gasteromycetes. Version 2.0: 19-20
●	Kirschbaum C. L. (1869-1870). Jahrbücher des Nassauischen Vereins für Naturkunde. Wiesbaden: 36
●	Massee G. (1887). A Monograph of the Genus Lycoperdon (Tournef.) Fr. Journal of the Royal Microscopical Society: 704
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 286
●	Persoon C. H. (1797). Tentamen dispositionis methodicae fungorum in classes, ordines, genera et familias. Cum supplemento adjecto. Petrum Philippum Wolf, Lipsiæ: 53
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 32-33
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 297
●	Tagliavini O., Tagliavini R. (2003). Atlante dei funghi commestibili della Basilicata. Seconda edizione. Consiglio Regionale della Basilicata: 156