Lycoperdon echinatum

Comestibilitate: mediocră (comestibilă atâta timp cât are carnea albă)

Agaricaceae

Bazidiocarpul: este sferic, uneori uşor turtit la vârf sau piriform, iniţial albicios, maroniu la maturitate, de 2-6(9) cm diametru şi 2-3(7) cm înălţime; endoperidia este acoperită cu ţepi deşi, ascuţiţi, lungi de 4-6 mm, uniţi la vârf câte 3 sau 4, care cad la maturitate lăsând în urmă nişte pete gri-maronii cu aspect areolat; la maturitate, exoperidia se desface la partea superioară într-un orificiu prin care sporii vor fi eliberaţi în urma impactului picăturilor de apă de ploaie cu corpul ciupercii Gleba: este albă la exemplarele tinere, ulterior verde-gălbuie, iar la maturitate brun-purpurie, pulverulentă Piciorul: este scurt, uneori absent Fructificaţie: iulie-noiembrie Ecologie: saprofită; creşte solitar, împrăştiat, uneori în grupuri mici, pe solul pădurilor de foioase (în special de Fagus), uneori şi de conifere Specii similare: • Lycoperdon pedicellatum, la care ţepii de pe endoperidie sunt mai scurţi, de până la 2 mm, iar piciorul acoperit cu granule; gleba este de culoare scorţişoarei sau brun-oliv • Lycoperdon perlatum, la care endoperidia este acoperită cu o mulţime de verucozităţi foarte fine, printre care sunt intercalate ace mai lungi (1-2 mm), conic-piramidale • Lycoperdon mammaeforme, la care coloritul endoperidiei este alb-roziu la început şi este acoperită de un văl albicios care se crapă şi se desprinde în plăci mari • Lycoperdon pyriforme, la care exoperidia este acoperită iniţial cu ţepi foarte fini, albi, caduci, pătată cu puncte foarte mici maronii, uneori cu mici crăpături • Lycoperdon umbrinum, la care exoperidia de culoare maronie, brun-roşcată, este acoperită cu ţepi scurţi, de cca. 1 mm, persistenţi Dăunători: larvele unor specii de diptere se dezvoltă în interiorul sporocarpilor Comestibilitate: mediocră; se pot consuma exemplarele tinere atâta timp cât gleba este încă albă şi tare, după îndepărtarea ţepilor

  Referinţe:

●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 206
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Gasteromycetes. Version 2.0: 19-20
●	Kirschbaum C. L. (1869-1870). Jahrbücher des Nassauischen Vereins für Naturkunde. Wiesbaden: 36
●	Massee G. (1887). A Monograph of the Genus Lycoperdon (Tournef.) Fr. Journal of the Royal Microscopical Society: 704
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 286
●	Persoon C. H. (1797). Tentamen dispositionis methodicae fungorum in classes, ordines, genera et familias. Cum supplemento adjecto. Petrum Philippum Wolf, Lipsiæ: 53
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 32-33
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 297
●	Tagliavini O., Tagliavini R. (2003). Atlante dei funghi commestibili della Basilicata. Seconda edizione. Consiglio Regionale della Basilicata: 156