Lactarius piperatus

Fair edible

Bazidiocarpul: este cărnos, tare, alb-murdar, la început convex, cu marginile răsucite înspre interior, neted, ulterior infundibuliform, albicios cu pete crem sau ocru, pe vreme uscată cu cuticula crăpată, cu diametrul de 6-18 cm Lamelele: decurente; sunt subţiri, foarte dese, adesea bifurcate; în urma ruperii, secretă un lichid alb cu aspect lăptos, cu gust piperat, ce nu-şi schimbă imediat culoarea în contact cu aerul, devenind verzui în urma uscării; sunt albicioase la exemplarele tinere, căpătând ulterior nuanţe crem Piciorul: tare, plin, cilindric sau uneori uşor îngustat la bază, neted, albicios; are înălţimea de 3-7 cm şi grosimea 2-3 cm Fructificaţie: iulie-noiembrie Ecologie: micorizantă; creşte împrăştiat, în grupuri (uneori numeroase), pe solul pădurilor de foioase, amestec sau conifere, formând relaţii de simbioză cu diferite specii de arbori (Quercus, Tilia tomentosa, Carpinus betulus, Corylus avellana) Specii similare: • Lactarius vellereus, care are lamelele mai groase şi mai distanţate, pălăria fin catifelată • Russula delica, care are lamelele adnate sau uşor decurente, inegale, cu o uşoară tentă verzui-albăstruie • Lactarius controversus, care are lamelele scurt decurente, la început albicioase, ulterior rozii, pălăria cu pete rozii • Tricholoma columbetta, care are pălăria albă ca zăpada, cu marginile neregulat ondulate, piciorul mai înalt (4-10 cm), uneori cu nuanţe verzi-albăstrui la bază Dăunători: bazidiocarpii sunt atacaţi de larvele unor diptere (Mycetophilidae, Cecidomyiidae), larve de Ichneumonidae Importanţă: - în trecut, era o ciupercă folosită în medicină crezându-se că ajută la dizolvarea calculilor biliari - cercetărilor au identificat în bazidiocarpi compuşi cu proprietăţi antimicrobiene faţă de ciuperca Candida albicans, responsabilă de apariţia candidozei la oameni - s-au făcut studii care au arătat că extractele acetonice au proprietăţile antimicrobiene faţă de bacteria Enterococcus faecalis, care se localizează în tractul gastro-intestinal al oamenilor Comestibilitate: satisfăcătoare în nordul Europei, este considerată o specie comestibilă şi folosită în stare uscată pentru asezonarea diferitelor preparate gastronomice; de asemenea, este pusă la murat sau păstrată cu sare pentru a fi consumată mai târziu; carnea albă, are un gust extrem de neplăcut şi de înţepător datorat latexului, ce poate fi înlăturat prin fierbere îndelugată, urmată de înlocuirea apei de fierbere sau prin prăjire Toxicitate: în unele ţări, este considerată o specie otrăvitoare; consumată în stare crudă sau insuficient gătită, poate provoca disconfort gastro-intestinal

bazidiocarpi maturi

bazidiocarpi tineri

  Referinţe:

●	Altuner E. M., Akata I. (2001). Antimicrobial activity of some macrofungi extracts. SAU Fen Bilimleri Dergisi Cilt. 14: 45-49
●	Camangi F., Stefani A., Sebastiani L., Lippi A., Petrucci P., Falaschi N. (2008). Etnomicologia – La Risorsa Fungo in Alta Valle del Vara la Valle del Biologico. CM Alta Valle del Vara e SSSA: 154-155
●	Cooke M. C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 212
●	Fodor E. (2013). Linking biodiversity to mutualistic networks - woody species and ectomycorrizal fungi. Annals of Forest Research 56(1): 53-78
●	Gray S. F. (1821). A natural arrangement of British plants: according to their relation to each other as pointed out by Jussieu, De Candolle, Brown. Vol. 1. Baldwin, Cradock and Joy. London: 623
●	Greville R. K. (1824). Flora Edinensis or a description of plants growing near Edinburgh, arranged according to the Linnean System, with a concise introduction to the natural orders of the Class Cryptogamia, and illustrative plates. Edinburgh: 375
●	Kosanic M., Bankovic B., Dasic M. (2013). Antioxidant and antimicrobial properties of mushrooms. Bulgarian Journal of Agricultural Science 19(5): 1040-1046
●	Lampel K. A., Al-Khaldi S., Cahill S. A. (2012). Bad Bug Book: Foodborne Pathogenic Microorganisms and Natural Toxins Handbook. US Food and Drug Administration. Second edition
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 66
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 197-198
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca
●	Persoon C. H. (1797). Tentamen dispositionis methodicae fungorum in classes, ordines, genera et familias. Cum supplemento adjecto. Petrum Philippum Wolf., Lipsiæ: 64
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 486
●	Rimšaitė J. (2000). Contribution to the Knowledge of Insects Humificators of Fungi in Lithuania. Acta Zoologica Lituanica 10(1): 95-99
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 274
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84