Phallus impudicus

Common stinkhorn

Phallus foetidus Sowerby 1803

Comestibilă condiționat

Phallaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), dar numai în stadiul foarte tânăr, când are încă formă de ou, iar stratul albicios din interior, poate fi consumat în și stare crudă FRUCTIFICAȚIE: mai-noiembrie ECOLOGIE: saprofită; are o rată de creştere foarte ridicată, ajungând la maturitate în 1-2 zile; creşte pe solul pădurilor de conifere, mai rar al celor de foioase, în apropierea buştenilor în descompunere, formând uneori asociaţii micorizante cu rădăcinile unor arbori; poate fi

găsită în special după mirosul dezagreabil pe care-l emană, ce poate fi perceput de la câţiva metri distanţă DĂUNĂTORII: gleba, care are un miros puternic de cadavru, reprezintă o atracţie irezistibilă pentru unele specii de diptere din familia Calliphoridae, care astfel, ajută la răspândirea sporilor la mare distanţă CARNEA: poate fi pusă la murat, folosită ca ingredient în salate, sosuri; este comercializată în unele ţări, în stare proaspătă sau murată, fiind folosită ca ingredient în cârnaţi

SPECII SIMILARE: Phallus hadriani, care are piciorul roziu, suprafaţa exterioară a glebei crenelată şi exoperidia roz-carnee; Mutinus caninus, care are piciorul portocaliu la vârf, gleba brun-verzuie şi exoperidia alb-gălbuie; diferite specii de Amanita, la care carpoforii tineri au consistenţă cărnoasă şi nicidecum gelatinoasă; diferite specii de Morchella, la care ascocarpii au colorit ocru-maroniu, nu emană niciun miros şi nu au exoperidie cu aspect de volvă la baza piciorului BAZIDIOCARPUL: la început sub formă de ou sau sferic,

parţial îngropat sub pământ, cu înălţimea de 4-6 cm şi diametrul de 3-5 cm, acoperit de o exoperidie albicioasă, uşor rozie uneori, cu rizomorfe albe la bază; la maturitate are formă de falus GLEBA: iniţial gelatinoasă, oliv, ulterior brun-oliv, neagră-verzuie, cu suprafaţa exterioară alveolară, acoperită cu un strat lipicios şi un inel albicios în vârf; are formă conică, 2-4 cm diametru şi capătă un miros respingător de cadavru; la maturitate se lichefiază şi este consumată de diferite specii de diptere

IMPORTANȚĂ: în Evul Mediu, extractele din sporocarpi erau folosite atât pentru tratarea gutei, cât şi pentru prepararea poţiunilor afrodisiace; sătenii din Olanda foloseau cataplasme cu extracte din bazidiocarpi pentru tratamentul reumatismului; în Muntenegru, se consideră că această ciupercă ar avea puteri miraculoase, ţăranii frecând bazidiocarpii de gâtul taurilor care urmează a lupta în arenă, în speranţa că aceştia vor deveni mai

puternici; există studii care sugerează că extractele de Phallus impudicus pot reduce riscul apariţiei trombozelor venoase PICIORUL: este spongios, fistulos, alb-gălbui, cu aspect reticulat, uşor îngustat spre vârf, cu diametrul de 4-5 cm şi înălţimea de 10-30 cm; în timp, exoperidia se crapă, având aspect de volvă

►bazidiocarpi maturi

►bazidiocarpi tineri

Referinţe:
●	Boa E. (2004). Wild edible fungi. A global overview of their use and importance to people. Food and Agriculture Organization of the United Nations. Rome: 1-147
●	Cooke M.C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 364
●	Fries E. (1822). Systema mycologicum: sistens fungorum ordines, genera et species, huc usque cognitas, quas ad normam methodi naturalis determinavit. Vol. 2, Sect. 1. Lundæ, ex Officina Berlingiana: 283-284
●	García Bona L.M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 207
●	Gray S.F. (1821). A natural arrangement of British plants: according to their relation to each other as pointed out by Jussieu, De Candolle, Brown. Vol. 1. Baldwin, Cradock and Joy. London: 675-676
●	Greville R.K. (1824). Flora Edinensis or a description of plants growing near Edinburgh, arranged according to the Linnean System, with a concise introduction to the natural orders of the Class Cryptogamia, and illustrative plates. Edinburgh: 418
●	Hall I.R., Stephenson S.L., Buchanan P.K., Yun W., Cole A.L.J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 249-250
●	Linnaeus C. (1753). Species plantarum, exhibentes plantas rite cognitas, ad genera relatas, cum differentiis specificis, nominibus trivialibus, synonymis selectis, locis natalibus, secundum systema sexuale digestas. Tomus II. Holmiæ, Impensis Laurentii Salvii: 1179
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 32
●	Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 212-213
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 23-24
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 290-291