Boletus aereus

Bronze bolete, Dark cep, Queen bolete

Suillus aereus (Bull.) Kuntze 1898, Tubiporus aereus (Bull.) P. Karst. 1882

Comestibilă

Boletaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (excelentă) FRUCTIFICAȚIE: iulie-octombrie ECOLOGIE: ectomicorizantă; creşte de obicei solitar, uneori împrățtiat sau în grupuri, în pădurile de foioase, printre frunzele uscate de pe sol, sub Quercus, mai rar Fagus; este o specie iubitoare de căldură DĂUNĂTORII: larvele unor specii de diptere micetofile şi de coleoptere se hrănesc şi se dezvoltă în stratul himenal şi în picior; uneori corpurile de fructificaţie sunt atacate de melci

BAZIDIOCARPUL: iniţial semisferic, ulterior convex, la maturitate aplatizat, cu diametrul de 5-15 (uneori 20-35) cm; cuticula detaşabilă, netedă, catifelată, brun închis până la aproape neagră la exemplarele tinere, castanie, brun deschis, brun-oliv mai târziu TUBURILE: la început, tuburile şi porii albi, la maturitate gălbui până la galben-verzui, nu-și schimnă culoarea prin apăsare; tuburile se desprind uşor de carnea pălăriei

SPECII SIMILARE: Boletus edulis, care are zona marginală a pălăriei albă, iar piciorul este acoperit în partea superioară cu o reţea fină, de linii albicioase; Boletus reticulatus, care are pălăria albă, crem-maronie, ocru-maronie, iar piciorul, îngroşat la partea inferioară, acoperit în totalitate de o reţea bine conturată, neregulată, de linii albicioase şi maronii, cu aspect reticulat; Boletus pinophilus, care are cuticula pălăriei maronie, cu tentă roşcată, piciorul îngroşat la bază şi acoperit cu o reţea de linii roşu-maronii, albicios în

partea superioară; Tylopilus felleus, care are piciorul acoperit cu o reţea densă de linii maronii asemeni unei plase de pescuit PICIORUL: robust, plin, acoperit în partea superioară cu o reţea fină de linii, cu aspect reticulat; bej-maroniu, gălbui-maroniu, cu numeroase pete brun-roşiatice; cilindric, uneori mai mult sau mai puţin îngroşat la bază, înalt de 6-15 cm şi gros de 3-8 cm

CARNEA: compactă, groasă, foarte tare, albă, gust şi miros plăcut, nu-şi schimbă culoarea în contact cu aerul; se poate consuma în stare crudă sau poate fi tăiată felii și gătită pane, sotată în unt, folosită ca ingredient în salate; poate fi conservată prin uscarea feliilor tăiate subțire

BAZIDIOCARPUL: cărnos, neted, cu diferite nuanţe de galben (palid gălbui, galben viu, galben-portocaliu până la portocaliu, palid galben-roziu), la început sferic, ulterior întins şi adâncit la centru, în formă de pâlnie, cu marginile neregulat ondulate şi diametrul de 3-9 (15) cm

Referinţe:
●	Arora D. (1986). Mushrooms demystified. Ten Speed Press: 531
●	Associazione Micologica Italiana Naturalistica Telematica (2018). Tutto Funghi. Cercali, Conoscerli, Raccoglierli. Giunti Editore S.p.A.: 328-329
●	Beugelsdijk D.C.M., van der Linde S., Zuccarello G.C., den Bakker H.C., Draisma S.G.A., Noordeloos M.E. (2008). A phylogenetic study of Boletus section Boletus in Europe. Persoonia 20: 1-7
●	Bulliard P. (1789). Herbier de la France, ou Collection complette des plantes indigenes de ce royaume; Avec leurs détails anatomiques, leurs propriétés, et leurs usages en medecine. Tome 9. Paris, Chez l'auteur, Didot, Debure, Belin: 385
●	Cetto B. (1978). I Funghi dal Vero. Vol.1. 10° Edizione. 497
●	Courtecuisse R., Duhem B. (2011). Guide des champignons de France et d'Europe: 1-544
●	Dann G. (2017). Edible Mushrooms. A Forager’s Guide to the Wild Fungi of Britain and Europe UIT Cambridge Ltd.: 1-526
●	García Bona L.M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 95
●	Jordan P. (2015). Field Guide to Edible Mushrooms of Britain and Europe Bloomsbury Publishing Plc.: 39
●	Karsten P.A. (1882). Bidrag till kännedom av Finlands natur och folk Haft.37: 5
●	La Chiusa L. (2020). Guida completa al riconoscimento dei funghi. Giunti Editore S.p.A.: 234
●	Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 184-185
●	Olivier J.M., Guinberteau J., Rondet J., Momoun M. (1997). Vers l'inoculation contrôlée des cepes et bolets comestibles. Revue Forestieere Française XLIX
●	Palazón Lozano F. (2001). Setas para todos Pirineos, Península Ibérica. Pirineo: 596
●	Poleac E., Ceianu I., Bahrim M., Dumitrescu E., Marcoiu A. (1974). Contribuţii la bioecologia principalilor dăunători la Boletus edulis Bull. ex Fr., Boletus aereus Bull. ex Fr. şi Cantharellus cibarius Fr. Analele ICAS 30(1): 209-230
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 567-568
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 270
●	Sánchez Rodríguez J. A. (2004). Guía de Hongos de la Provincia de Ávila. Ávila: Diputación Provincial de Ávila: 122
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84

Russula virescens

Greencracked brittlegill

Agaricus virescens Schaeff. 1774, Agaricus pectinatus var. virescens (Schaeff.) Harzer 1842

Comestibilă

Russulaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (excelentă), atât în stare crudă (în salate), cât și gătită FRUCTIFICAȚIE: iulie-septembrie ECOLOGIE: micorizantă; crește solitar sau în grupuri, pe solul pădurilor de foioase sau de amestec SPECII SIMILARE: Russula aeruginea, care are pălăria verde-cenuşie, cuticula detaşabilă, nefisurată, iar carnea de sub cuticulă se colorează în ruginiu în contact cu aerul; Amanita phalloides, la care exemplarele tinere sunt învelite într-o volvă albă; Russula heterophylla, a

cărei pălărie este colorată în diferite nuanţe de verde, iar cuticula este netedă BAZIDIOCARPUL: cărnos, la început globulos, ulterior convex, apoi aplatizat, uşor adâncit la centru, de 7-12 (15) cm diametru; cuticula este neseparabilă de pălărie, catifelată, palid verzuie, la maturitate cu numeroase crăpături ce formează o multitudine de plăci poligonale verde-cenuşiu închis până la verde crud, care îi conferă un aspect areolat; adesea pălăria este acoperită cu o serie de pete albicioase datorate dăunătorilor (melcilor)

CARNEA: compactă, tare, groasă, de culoare albă, cu gust slab de alune sau de fructe, este cea mai apreciată dintre toate speciile genului Russula; poate fi gătită prin prăjire în ulei, pe grătar sau pe grill, preparată pane sau poate fi pusă la murat DĂUNĂTORII: larvele unor diptere Mycetophilidae se dezvoltă în interiorul corpurilor de fructificaţie

LAMELELE: adnate; sunt foarte dese, inegale, bifurcate, foarte fragile; iniţial albe cu o uşoară tentă crem, mai târziu brun-roşcate PICIORUL: cilindric, tare, plin, alb, pruinos; are înălţimea de 3-6 (8) cm şi grosimea de 2-3 (4) cm

►bazidiocarpi maturi

►bazidiocarpi tineri

Referinţe:
●	Camangi F., Stefani A., Sebastiani L., Lippi A., Petrucci P., Falaschi N. (2008). Etnomicologia – La Risorsa Fungo in Alta Valle del Vara la Valle del Biologico. CM Alta Valle del Vara e SSSA: 208-209
●	Cooke M.C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 220:221
●	García Bona L.M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 199
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 170
●	Mabey R. (2012). Food for Free. HarperCollins Publishing: 391
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 33
●	Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 201-202
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 460
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 286
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84
●	Sorbi C. (2009). Quattro Russula commestibili e facilmente identificabili, le colombine buone. MicoPonte 3: 25-33
●	Tagliavini Osvaldo (2012). Funghi della Basilicata / a cura di Osvaldo e Rosario Tagliavini: 352

Phallus impudicus

Common stinkhorn

Phallus foetidus Sowerby 1803

Comestibilă condiționat

Phallaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), dar numai în stadiul foarte tânăr, când are încă formă de ou, iar stratul albicios din interior, poate fi consumat în și stare crudă FRUCTIFICAȚIE: mai-noiembrie ECOLOGIE: saprofită; are o rată de creştere foarte ridicată, ajungând la maturitate în 1-2 zile; creşte pe solul pădurilor de conifere, mai rar al celor de foioase, în apropierea buştenilor în descompunere, formând uneori asociaţii micorizante cu rădăcinile unor arbori; poate fi

găsită în special după mirosul dezagreabil pe care-l emană, ce poate fi perceput de la câţiva metri distanţă DĂUNĂTORII: gleba, care are un miros puternic de cadavru, reprezintă o atracţie irezistibilă pentru unele specii de diptere din familia Calliphoridae, care astfel, ajută la răspândirea sporilor la mare distanţă CARNEA: poate fi pusă la murat, folosită ca ingredient în salate, sosuri; este comercializată în unele ţări, în stare proaspătă sau murată, fiind folosită ca ingredient în cârnaţi

SPECII SIMILARE: Phallus hadriani, care are piciorul roziu, suprafaţa exterioară a glebei crenelată şi exoperidia roz-carnee; Mutinus caninus, care are piciorul portocaliu la vârf, gleba brun-verzuie şi exoperidia alb-gălbuie; diferite specii de Amanita, la care carpoforii tineri au consistenţă cărnoasă şi nicidecum gelatinoasă; diferite specii de Morchella, la care ascocarpii au colorit ocru-maroniu, nu emană niciun miros şi nu au exoperidie cu aspect de volvă la baza piciorului BAZIDIOCARPUL: la început sub formă de ou sau sferic,

parţial îngropat sub pământ, cu înălţimea de 4-6 cm şi diametrul de 3-5 cm, acoperit de o exoperidie albicioasă, uşor rozie uneori, cu rizomorfe albe la bază; la maturitate are formă de falus GLEBA: iniţial gelatinoasă, oliv, ulterior brun-oliv, neagră-verzuie, cu suprafaţa exterioară alveolară, acoperită cu un strat lipicios şi un inel albicios în vârf; are formă conică, 2-4 cm diametru şi capătă un miros respingător de cadavru; la maturitate se lichefiază şi este consumată de diferite specii de diptere

IMPORTANȚĂ: în Evul Mediu, extractele din sporocarpi erau folosite atât pentru tratarea gutei, cât şi pentru prepararea poţiunilor afrodisiace; sătenii din Olanda foloseau cataplasme cu extracte din bazidiocarpi pentru tratamentul reumatismului; în Muntenegru, se consideră că această ciupercă ar avea puteri miraculoase, ţăranii frecând bazidiocarpii de gâtul taurilor care urmează a lupta în arenă, în speranţa că aceştia vor deveni mai

puternici; există studii care sugerează că extractele de Phallus impudicus pot reduce riscul apariţiei trombozelor venoase PICIORUL: este spongios, fistulos, alb-gălbui, cu aspect reticulat, uşor îngustat spre vârf, cu diametrul de 4-5 cm şi înălţimea de 10-30 cm; în timp, exoperidia se crapă, având aspect de volvă

►bazidiocarpi maturi

►bazidiocarpi tineri

Referinţe:
●	Boa E. (2004). Wild edible fungi. A global overview of their use and importance to people. Food and Agriculture Organization of the United Nations. Rome: 1-147
●	Cooke M.C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 364
●	Fries E. (1822). Systema mycologicum: sistens fungorum ordines, genera et species, huc usque cognitas, quas ad normam methodi naturalis determinavit. Vol. 2, Sect. 1. Lundæ, ex Officina Berlingiana: 283-284
●	García Bona L.M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 207
●	Gray S.F. (1821). A natural arrangement of British plants: according to their relation to each other as pointed out by Jussieu, De Candolle, Brown. Vol. 1. Baldwin, Cradock and Joy. London: 675-676
●	Greville R.K. (1824). Flora Edinensis or a description of plants growing near Edinburgh, arranged according to the Linnean System, with a concise introduction to the natural orders of the Class Cryptogamia, and illustrative plates. Edinburgh: 418
●	Hall I.R., Stephenson S.L., Buchanan P.K., Yun W., Cole A.L.J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 249-250
●	Linnaeus C. (1753). Species plantarum, exhibentes plantas rite cognitas, ad genera relatas, cum differentiis specificis, nominibus trivialibus, synonymis selectis, locis natalibus, secundum systema sexuale digestas. Tomus II. Holmiæ, Impensis Laurentii Salvii: 1179
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 32
●	Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 212-213
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 23-24
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 290-291

Geastrum quadrifidum

Necomestibilă

Geastraceae

Bazidiocarpul: se dezvoltă la început sub pământ, fiind globulos, cu diametrul de 0,5-3 cm şi înălţimea de 1,5-5(8) cm, la maturitate ridicându-se deasupra solului, devenind stelat, ajungând la diametrul de 1,5-9 cm; exoperidia groasă, maroniu-purpurie, la maturitate se desface în 4 (rar 5-8) lobi în formă de stea, întotdeauna verticali; endoperidia este subţire, nereticulată, cenuşie-albăstruie, cu formă variabilă (ovoidă, globulară, neregulată), dezvoltată mai mult în înălţime decât în lăţime, scurt pedunculată (1-2 mm), cu înălţimea de 1-2 cm, diametrul de 5-8 mm, la partea superioară cu un singur orificiu (peristom) conic, fimbriat, înconjurat de o zonă circulară ocru-gălbuie (aree) Gleba: este albă şi tare la exemplarele tinere, devenind maronie şi sub formă de pulbere la maturitate Piciorul: mai mult sau mai puţin absent Fructificaţie: iunie-octombrie Ecologie: saprofită; creşte în pădurile mature de conifere (în special de molid), printre acele uscate de pe sol; preferă solurile calcaroase sau argiloase; rareori poate fi întâlnită în pădurile de foioase Specii similare: • Geastrum fornicatum, care are dimensiuni mai mari (6-9 cm înălţime), endoperidia maronie, iar peristomul este fără aree; se dezvoltă în păduri de foioase • Geastrum minimum, care are dimensiuni mai mici (1-3 cm diametru), iar exoperidia este divizată în 7-10 lobi dispuşi orizontal • Geastrum pectinatum, care are endoperidia mai lung pedunculată (3-4 mm), exoperidia este divizată în 7-9 lobi, iar peristomul este pectinat • Geastrum rufescens, care are endoperidia mai scurt pedunculată, exoperidia este divizată în 7-10 lobi fisuraţi, iar peristomul nu are aree • Geastrum fimbriatum, care are exoperidia divizată în 6-10 lobi cu vârfurile încovoiate sub bazidiocarp, iar peristomul este fimbriat • Geastrum coronatum, care are exoperidia divizată în 7-10 lobi dispuşi orizontal, iar peristomul este cu aree • Myriostoma colliforme, care are endoperidia cu mai multe orificii la partea superioară, sprijinită pe exoperidie prin 6-25 pedunculi

Referinţe:
●	Andersson U.-B. (2010). Jordstjärnor i Sverige 5. Fyrflikig jordstjärna, hög jordstjärna, hårig jordstjärna och sålljordstjärna. Svensk Botanisk Tidskrift 104(1): 38-43
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Gasteromycetes. Version 2.0: 13
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 301-302

Coprinellus disseminatus

Toxicitate: otrăvitoare

Psathyrellaceae

Bazidiocarpul: foarte fragil, se rupe imediat ce este luat în mână; la început oval, alb-crem, devenind ulterior convex până la campanulat, brun-cenuşiu, cenuşiu-ocru, uşor mai închis la centru, striat pe margini, brăzdat radial de o serie de şanţuri fine; are diametrul de 0,5-2 cm Lamelele: adnate; la început albe, mai târziu cenuşii şi în final negricioase; nu se lichefiază la maturitate Piciorul: foarte fragil, neted, gol pe dinăuntru, albicios, adesea curbat; are înălţimea de 1,5-4 cm şi diametrul de 1-2 mm Fructificaţie: august-noiembrie Ecologie: saprofită; creşte în grupuri, adesea foarte numeroase (uneori de câteva sute de exemplare), diseminate la baza buştenilor, trunchiurilor de foioase aflate în putrefacţie, cioatelor Specii similare: • Coprinellus micaceus, care creşte sub formă de mănunchiuri, are pălăria mai mare (2-5 cm diametru), acoperită cu granule sclipitoare, mici • Parasola plicatilis, care creşte pe pajişti, are pălăria adânc brăzdată, iar la maturitate lamelele devin negricioase şi se lichefiază Comestibilitate: prezintă un interes culinar scăzut datorită cărnii subţiri şi fragile Toxicitate: este o ciupercă toxică, al cărei consum poate provoca disconfort gastrointestinal dacă ingerarea are loc împreună cu alcoolul

Referinţe:

●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 7-287
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Agaricales. Version 2.0: 73
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 219
●	Hall I. R., Stephenson S. L., Buchanan P. K., Yun W., Cole A. L. J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 199-202
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 274-275
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 218