Lactifluus volemus

Fishy milkcap, Tawny milkcap, Weeping milkcap

Agaricus volemus Fr. 1821, Amanita lactiflua (L.) Lam. 1783, Lactarius volemus (fr.) Fr. 1838

Comestibilă condiționat

Russulaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), în ciuda mirosului puternic de hering, care persistă și după gătire FRUCTIFICAȚIE: iulie-noiembrie ECOLOGIE: ectomicorizantă; creşte în grupuri, solitar sau împrăştiat, în păduri, la baza speciilor de conifere şi de foioase; preferă pădurile de foioase SPECII SIMILARE: Lactarius quietus, care are pălăria mai mică (3-8 cm), concentric zonată; carnea, lipsită de miros, eliberează prin strivire un latex alb care se îngălbeneşte în contact cu aerul

DĂUNĂTORII: carpozoamele sunt atacate de larve de diptere BAZIDIOCARPUL: cărnos, tare; la început convex, cu marginile răsucite înspre interior, ulterior aplatizat, puţin adâncit la centru, cu diametrul de 5-10 (15) cm; cuticula netedă, uneori cu aspect catifelat, cu colorit variabil, ocru-roşcat, ocru-maroniu, brun-roşcat, portocaliu-maroniu, palid maroniu, uneori la centru cu o zonă circulară mai închisă la culoare; prin strivire, carnea se colorează la început în roşu, ulterior în maroniu

CARNEA: carnea albicioasă şi tare, prin uscare devenind roșiatică; este folosită uneori pe post de condiment; prin prăjire, emană mult latex și se întărește PICIORUL: este neted, tare, plin, cu colorit mai deschis decât al pălăriei; înalt de 4-12 cm şi gros de 1-3 cm

LAMELELE: adnate până la uşor decurente; fragile, destul de dese, inegale, subţiri, albicioase, palid-gălbui, galben-aurii; prin zdrobire, eliberează din abundenţă un latex lăptos, care în contact cu aerul devine bruniu (după circa 5-10 minute)

Referinţe:
●	Agoroaei L. (2005). Contribuţii la prevenirea intoxicaţiilor cu ciuperci în judeţele din Nordul Moldovei. Raport de cercetare Grant CNCSIS, tip A, cod 1221. Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie. Număr Special: 1-28
●	Associazione Micologica Italiana Naturalistica Telematica (2018). Tutto funghi. Cercarli, riconoscerli, raccoglierli. Giunti Editore S.p.A.: 1-352
●	Cetto B. (1978). I Funghi dal Vero. Vol.1. 10° Edizione. 361
●	Dann G. (2017). Edible Mushrooms. A Forager’s Guide to the Wild Fungi of Britain and Europe UIT Cambridge Ltd.: 1-526
●	Guzmán G. (1990). Identificación de los hongos : comestibles, veneosos, alucinantes y destructores de la madera. Limusa: 114
●	La Chiusa L. (2020). Guida completa al riconoscimento dei funghi. Giunti Editore S.p.A.: 215
●	Laux H.E. (2019). Der große Kosmos Pilzführer. Éditions Sud Ouest: 446
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 181
●	Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 199-200
●	Palazón Lozano F. (2001). Setas para todos Pirineos, Península Ibérica. Pirineo: 571
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 260
●	Phillips R. (2013). Mushrooms A comprehensive guide with over 1,250 detailed photographs of mushrooms and other fungi. Macmillan. London: 1-1327
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 493
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 279
●	Sánchez Rodríguez J.A. (2004). Guía de Hongos de la Provincia de Ávila. Ávila: Diputación Provincial de Ávila: 154
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84