Agaricus sylvaticus

Blushing wood mushroom, Pinewood mushroom, Scaly wood mushroom

Agaricus haemorrhoidarius Schulzer 1874, Agaricus sanguinarius P. Karst. 1882

Comestibilă

Agaricaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (bună) și în stare crudă; sunt preferate exemplarele tinere FRUCTIFICAȚIE: iulie-octombrie ECOLOGIE: saprofită; se dezvoltă în grupuri mici sau împrăştiat, pe solul pădurilor de conifere (Picea abies, Pinus), sub copacii din parcuri, prin rarişti de pădure; mai rar prin pădurile de foioase IMPORTANȚĂ: există studii care au scos în evidenţă proprietăţile antioxidante ale acestei specii, ca urmare a conţinutului ridicat de fenoli şi flavonoide

BAZIDIOCARPUL: emisferic, cenuşiu, apoi convex până la întins şi vag umbonat, cenuşiu-maroniu, cu diametrul de 4-10 (15) cm; cuticula acoperită de scvame ciocolatii până la brun închis; carnea pălăriei, tare, prin tăiere se colorează aproape instantaneu în roşu la exemplarele tinere şi în roşu până la maroniu la exemplarele mature LAMELELE: libere; inegale, dese, subţiri; la început gri-rozii, ulterior roz-maronii până la brun-negricioase PICIORUL: alb, ușor bulbos la bază, cu inel persistent, mare, membranos, cu scvame brun-roşiatice dedesubt

SPECII SIMILARE: Amanita pantherina, care are pălăria maronie, acoperită de protuberanţe albicioase cu aspect pufos; Chlorophyllum rhacodes, care are pălăria crem-albicioasă, acoperită de solzi subţiri maronii; Agaricus xanthodermus, la care baza piciorului se îngălbenește imediat când este tăiată şi emană un miros neplăcut de fenol; Agaricus langei, care are pălăria acoperită de scvame brun-ruginii, iar piciorul prevăzut cu un inel mare; Tricholoma vaccinum, care nu are inel, iar lamelele sunt la început albe, ulterior brun-roşcate; Agaricus augustus,

care are diametrul pălăriei mai mare; Agaricus moelleri, care are pălăria albicioasă, acoperită de scvame cenuşii până la cenușiu-maronii; Amanita regalis, care are pălăria de culoare închisă, acoperită de protuberanţe gălbui cu aspect pufos; Agaricus porphyrizon, care are pălăria albicioasă, acoperită de scvame lila-purpurii CARNEA: albă, cu miros şi gust plăcut de ciuperci; sunt deosebit de apreciate exemplarele tinere, care pot fi consumate atât în stare crudă, cât şi fierte, prăjite sau preparate la grătar

►bazidiocarpi maturi

Referinţe:
●	Ammirati J.F., Traquair J.A., Horgen P.A. (1985). Poisonous Mushrooms of the Northern United States and Canada. University of Minnesota Press: 230-231
●	Barros L., Falcão S., Baptista P., Freire C., Vilas-Boas M., Ferreira I.C.F.R. (2008). Antioxidant activity of Agaricus sp. mushrooms by chemical, biochemical and electrochemical assays. Food Chemistry 111: 61-66
●	Boa E. (2004). Wild edible fungi. A global overview of their use and importance to people. Food and Agriculture Organization of the United Nations. Rome: 1-147
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Agaricales. Version 2.1: 20
●	Mabey R. (2012). Food for Free. HarperCollins Publishing: 367
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 206
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 211
●	Schäffer J.C. (1774). Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae. Erlangae, Apud J.J. Palmium. Tom III: 62