Aleuria aurantia

Orange peel fungus

Peziza aurantia Pers. 1800

Comestibilă

Pyronemataceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), atât gătită cât și în stare crudă FRUCTIFICAȚIE: toamna târziu (septembrie-octombrie) şi primăvara devreme (mai-iulie) ECOLOGIE: saprofită; se dezvoltă în grupuri numeroase pe solurile argiloase umede, la marginea drumurilor şi a potecilor din păduri SPECII SIMILARE: Sarcoscypha coccinea, care are un diametru mai mic al ascocarpului (2-5 cm), care este roşu-carmin, roşu-portocaliu aprins și crește pe ramurile

căzute de pe solul pădurilor de foioase ASCOCARPUL: are colorit destul de variabil, portocaliu deschis până la roşu-portocaliu aprins la interior, palid portocaliu cu aspect pruinos-făinos la exterior; are 2-8 (10) cm diametru şi 2-4(8) cm înălțime; seamănă foarte bine cu nişte coji de portocale aruncate pe sol; inițial are formă de cupă cu marginile rotunjite, ulterior devenind întins cu marginile ondulate având tendinţa de a se rupe PICIORUL: absent CARNEA: este subţire şi fragilă, de culoare albicioasă

COMESTIBILITATE: se poate consuma în stare crudă (în salate, presărată cu zahăr în tarte cu fructe), se poate găti în amestec cu alte ciuperci, ca adaos în papricașuri, poate fi conservată prin uscare

CARNEA: este subţire şi fragilă, de culoare albicioasă

Referinţe:
●	Arora D. (1986). Mushrooms demystified. Ten Speed Press: 837
●	Courtecuisse R., Duhem B. (2011). Guide des champignons de France et d'Europe: 1-544
●	Dann G. (2017). Edible Mushrooms. A Forager’s Guide to the Wild Fungi of Britain and Europe UIT Cambridge Ltd.: 1-526
●	Jordan P. (2015). Field Guide to Edible Mushrooms of Britain and Europe Bloomsbury Publishing Plc.: 33
●	La Chiusa L. (2020). Guida completa al riconoscimento dei funghi. Giunti Editore S.p.A.: 312
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 11
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 40-41
●	Palazón Lozano F. (2001). Setas para todos Pirineos, Península Ibérica. Pirineo: 77
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 54
●	Sánchez Rodríguez J. A. (2004). Guía de Hongos de la Provincia de Ávila. Ávila: Diputación Provincial de Ávila: 43

Hericium alpestre

Bazidiocarpul: are aspect de tufă, bogat ramificată, cu diametrul de până la 10-40 cm, format dintr-o serie de ramuri ce au numeroase ramificaţii, fiecare dintre acestea terminându-se cu o serie de ţepi, dispuşi neregulat în toate direcţiile, de lungime şi grosime variabilă (până la 4 cm lungime şi 1-2 mm grosime); la început, corpul de fructificaţie are culoare crem, căpătând nuanţe de ocru la maturitate; carnea este fragilă, uşor translucidă Piciorul: este foarte scurt Fructificaţie: august-octombrie Ecologie: se devoltă numai pe lemn căzut de conifere şi îndeosebi pe cel de brad (Abies)

Lactarius deliciosus

Delicious Milkcap, Saffron Milkcap

Agaricus deliciosus L. 1753, Amanita deliciosa (L.) Roussel 1796

Comestibilă condiționat

Russulaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (excelentă), dar numai îndelung gătită, de preferință exemplarele tinere FRUCTIFICAȚIE: iulie-noiembrie ECOLOGIE: micorizantă; se dezvoltă împrăştiat sau în grupuri, pe solurile acide din pădurile de conifere din zona de munte SPECII SIMILARE: Lactarius semisanguifluus, la care pălăria, lamelele și piciorul, portocalii, se colorează la maturitate în verde-albăstrui; Lactarius deterrimus, la care pălăria portocalie, concentric-zonată, la maturitate

are pete verzui BAZIDIOCARPUL: inițial convex, apoi adâncit la centru, în formă de cupă, de 5-13 cm diametru; cuticula cu colorit variabil, în diferite nuanţe de portocaliu, cu o serie de zone concentrice portocaliu închis, la maturitate cu colorit verde LAMELELE: decurente, dese; portocalii, la maturitate verzui, eliberează un latex portocaliu prin tăiere PICIORUL: portocaliu, adesea scrobiculat, gol pe interior, cu înălţimea de 3-6 cm și grosimea de 1-2 cm

CARNEA: de culoare galben-portocalie, când este tăiată, eliberează un latex portocaliu care devine după câteva ore verde în contact cu aerul; poate fi gătită prin prăjire în ulei sau în unt, pe grătar sau pe grill, poate fi pusă la murat în oțet sau marinată

►bazidiocarpi tineri

►bazidiocarpi maturi

Referinţe:
●	Courtecuisse R., Duhem B. (2011). Guide des champignons de France et d'Europe: 1-544
●	Dann G. (2017). Edible Mushrooms. A Forager’s Guide to the Wild Fungi of Britain and Europe UIT Cambridge Ltd.: 1-526
●	Jordan P. (2015). Field Guide to Edible Mushrooms of Britain and Europe Bloomsbury Publishing Plc.: 70
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 179
●	Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 173-174
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 274

Phellinus igniarius

Fire sponge, Willow bracket

Boletus igniarius L. 1753, Fomes igniarius (L.) 1849, Polyporus igniarius (L.) Fr. 1821

---

COMESTIBILITATE: necomestibilă FRUCTIFICAȚIE: tot timpul anului ECOLOGIE: parazită, uneori saprofită; creşte atât pe trunchiurile şi crengile arborilor vii cât şi pe ale celor aflaţi în descompunere, producând un putregai alb, cel mai adesea pe Salix, dar şi pe Betula, Populus, Alnus, Acer IDENTIFICARE: exemplarele tinere au colorit crem-albicios; crește pe trunchiuri de foioase

BAZIDIOCARPUL: inițial neted, catifelat, aproape sferic, alb-gălbui până la gri, ulterior de obicei concoid, brun-cafeniu, brun-scorţişoriu, maro-roşcat, cu o serie de crăpături; atinge 5-20 (40) cm lungime, 5-20 adâncime şi 2-8 cm grosime (pot fi găsite exemplare concrescute pe verticală pe o înălţime de 15 cm) HIMENOFORUL: sub formă de tuburi, lungi de 3-5 mm, care anual formează câte un strat nou; porii foarte fini, circulari, brun-roşiatici TRAMA: tare, suberoasă, brun-roşcată

---

---

SPECII SIMILARE: Fomes fomentarius, care are o crustă tare deasupra, cu grosimea de 1-2 mm, netedă la exemplarele tinere, brăzdată de şanţuri concentrice la maturitate, gri-albicioasă, cenuşie, până la brun-închisă DĂUNĂTORI: a fost observată prezenţa unor larve de coleoptere (Melandryidae, Ciidae) şi a unor larve de diptere (Mycetophilidae) în interiorul sporocarpilor; de asemenea, o serie de specii de coleoptere adulte au fost văzute vizitând corpurile de fructificaţie (Cerylonidae, Ciidae, Staphylinidae)

IMPORTANȚĂ: în trecut, unele triburi de nativi americani foloseau cenuşa obţinută prin arderea carpoforilor la prepararea tutunului de mestecat; eschimoşii Inupiaq şi Yup'ik din Alaska, foloseau în mod curent o mixtură de tutun şi cenuşă de Phellinus igniarius, care, datorită nivelului crescut de ioni alcalini (Mg, K, Na), ducea la creşterea nivelului pH-ului amestecului, facilitând astfel absorbţia nicotinei în organism, iar femeile gravide din tribul Yup'ik, mestecau frecvent, în perioada sarcinii acest amestec denumit 'iqmik'

---

Referinţe:
●	Blanchette R. A. (2001). Fungus ashes and tobacco: the use of Phellinus igniarius by the indigenous people of North America. Mycologist 15(1): 4-9
●	Blanchette R. A., Renner C. C., Held B. W., Enoch C., Angstman S. (2002). The current use of Phellinus igniarius by the Eskimos of Western Alaska. Mycologist 15(4): 142-142
●	Dong W., Ning L., Lu W.-D., Li C.-C., Chen R.-P., Jia X.-N., Wang L.-Z. (2009). Tumor-inhibitory and liver-protective effects of Phellinus igniarius extracellular polysaccharides. World Journal of Microbiology 25: 633-638
●	Gérault A. (2006). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes (Hymenochaetales, Lachnocladiales, Ganodermatales, Poriales, Polyporales, Schizophyllales). Version 1.0: 19
●	Greville R. K. (1824). Flora Edinensis or a description of plants growing near Edinburgh, arranged according to the Linnean System, with a concise introduction to the natural orders of the Class Cryptogamia, and illustrative plates. Edinburgh: 401
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 75
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 131
●	Schigel D. P. (2011). Polypore-beetle associations in Finland. Annales Zoologici Fennici 48: 319-348
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84
●	Sittiwet C., Puangpronpitag D. (2008). Anti-staphylococcus aureus Activity of Phellinus igniarius Aqueous Extract. International Journal of Pharmacology 4(6): 503-505

Amanita muscaria

Fly amanita, Fly agaric

Agaricus imperialis Batsch 1783, Agaricus muscarius L. 1753

Otrăvitoare

Amanitaceae

TOXICITATE: ingerarea unui număr suficient de mare de bazidiocarpi, în lipsa asistenţei medicale de urgenţă, poate duce la apariţia delirului, halucinaţiilor şi uneori chiar a stării de comă; conţine muscimol (psihoactiv), acid ibotenic (cu efect neurotoxic), muscarină (cu efect halucinogen), muscazonă (cu efect psihoactiv) FRUCTIFICAȚIE: iulie-noiembrie ECOLOGIE: ectomicorizantă; se dezvoltă solitar sau în grupuri pe solul pădurilor de conifere, foioase sau de amestec, sub Pinus, Picea, Abies, Betula şi altele

BAZIDIOCARPUL: la început alb, în formă de ou, apoi globular, acoperit de văl; cuticula este roşie-portocalie, roşie-sângerie, portocaliu-gălbuie, acoperită cu resturi de văl universal alb-gălbui care pot fi uşor îndepărtate, devenind ulterior semisferic, iar la maturitate turtit, puţin striat pe margini, cu diametrul de 5-20 cm LAMELELE: adnate sau libere, de culoare albă sau crem PICIORUL: alb, puţin fragil, de 5-20 cm înălţime, 1-3 cm diametru, bulbos la bază, cu un inel persistent albicios cu marginea gălbuie, mare, membranos

COMESTIBILITATE: deoarece compuşii activi, care pot produce otrăvirea organismului, se dizolvă la cald, fierberea în apă a pălăriilor tăiate în felii subţiri, după ce în prealabil au fost îndepărtate resturile albe de văl, le-ar putea face apte pentru consum; există populaţii care consumă în mod frecvent această ciupercă, fiecare dintre ele având metoda proprie de îndepărtare a toxinelor (în Siberia, Japonia) CARNEA: carnea de sub cuticulă are un colorit gălbui, caracteristic

SPECII SIMILARE: Amanita caesarea, la care pălăria este lipsită de resturile albicioase de văl DĂUNĂTORI: bazidiocarpii sunt atacaţi de larvele unor diptere (Mycetophilidae, Phoridae) PICIORUL: cu resturi de volvă sub forma a două sau trei inele concentrice; între resturile bazale de volvă şi lamele, mai există un inel persistent; sub inel este acoperit cu solzi albi

►bazidiocarpi maturi

►bazidiocarpi emisferici

►bazidiocarpi globulari

►bazidiocarpi emergenți din sol

Referinţe:
●	Beug M. W., Shaw M., Cochran K. W. (2006). Thirty-Plus Years of Mushroom Poisoning: Summary of the Approximately 2.000 Reports in the NAMA Case Registry. Mcllvainea 16(2): 47-68
●	Ciobanu G. (2010). Intoxicaţia acută cu ciuperci necomestibile şi otrăvitoare. Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei - Ştiinţe Medicale 3(26)
●	Demirel K., Uzun Y., Kaya A. (2004). Some Poisonous Fungi of East Anatolia. Turkish Journal of Botany 28: 215-219
●	Duffy T. J., Wood M. G. (2008). Toxic Fungi Of Western North America. MykoWeb (www.mykoweb.com): 1-166
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Heterobasidiomycetes (Amanitales, Pluteales, Entolomatales). Version 2.1: 9-10
●	Gray S. F. (1821). A natural arrangement of British plants: according to their relation to each other as pointed out by Jussieu, De Candolle, Brown. Vol. 1. Baldwin, Cradock and Joy. London: 600
●	Greville R. K. (1824). Flora Edinensis or a description of plants growing near Edinburgh, arranged according to the Linnean System, with a concise introduction to the natural orders of the Class Cryptogamia, and illustrative plates. Edinburgh: 369
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 83-84
●	de Lamarck J.-B. (1783). Encyclopédie méthodique: Botanique. Tome premier. Paris, Panckoucke Libraire. Liège, Plomteux: 111
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 78
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 4
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 134-135
●	de Oliveira P. (2009). Mushroom poisoning. Sociedade Portuguesa de Medicina Interna. Medicina Interna 16(4): 232-238
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 288
●	Quélet L. (1886). Enchiridion Fungorum in Europa media et praesertim in Gallia Vigentium. Lutetiæ, Octavii Doin: 3
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 100
●	Rimšaitė J. (2000). Contribution to the Knowledge of Insects Humificators of Fungi in Lithuania. Acta Zoologica Lituanica 10(1): 95-99
●	Rubel W., Arora D. (2008). A Study of Cultural Bias in Field Guide Determinations of Mushroom Edibility Using the Iconic Mushroom, Amanita muscaria, as an Example. Economic Botany 62(3): 223-243
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 203
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84