Cyanoboletus pulverulentus

Comestibilitate: necomestibilă

Boletaceae

Bazidiocarpul: cărnos, la început convex, turtit la maturitate, de 4-8(12) cm diametru; cuticula la început netedă, catifelată, ulterior fisurată, gălbui-maronie, brun închis Tuburile: lungi de 6-12 mm, prin apăsare sau secţionare îşi schimbă culoarea în albastru; porii, neregulaţi, cu diametrul de 0,5-1 mm, au colorit galben-limoniu, ulterior galben-oliv până la maroniu Piciorul: robust, îngroşat; gălbui, acoperit mai ales la partea inferioară, cu numeroase puncte foarte fine roşii-portocalii; are înălţimea de 4-8 cm şi grosimea de 1-3 cm; se colorează în albastru-negricios prin atingere; prin tăiere sau prin secţionare, întreaga suprafaţă expusă se colorează în albastru închis Fructificaţie: iulie-octombrie Ecologie: ectomicorizantă; creşte solitar sau împrăştiat în pădurile de foioase (mai ales în asociaţie cu Fagus, Quercus), uneori şi în cele de conifere Specii similare: • Sutorius luridiformis, la care stratul sporifer are iniţial colorit portocaliu, apoi roşu aprins şi în final brun-ruginiu • Caloboletus calopus, la care piciorul este galben în partea superioară, roşu-portocaliu în partea inferioară, uneori cu reţea • Boletus badius, la care cuticula are colorit mai închis, brun-castaniu, brun închis şi este greu separabilă de carne • Rubroboletus satanas, la care pălăria este mai albicioasă; piciorul, îngroşat la bază, cu colorit galben, este acoperit cu o reţea roşie aprins cu aspect reticulat • Gyroporus cyanescens, la care pălăria are colorit mai deschis, galben murdar, palid oliv; stratul sporifer are colorit alb-gălbui • Suillellus luridus, la care piciorul are o reţea de linii roşii-albăstrui Dăunători: este atacată uneori de dăunători, în special de limacşi; este parazitată de o altă ciupercă, Hypomyces hyalinus Comestibilitate: carnea de culoare galbenă în pălărie şi în partea superioară a piciorului şi roşiatică la baza acestuia, în contact cu aerul se colorează destul de repede în albastru închis; deşi este considerată comestibilă, nu este recomandat consumul acestei ciuperci, deoarece acumulează în cantităţi importante arsen

Bazidiocarpi maturi

  Referinţe:

●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Boletales. Version 2.0: 28
●	Hall I. R., Stephenson S. L., Buchanan P. K., Yun W., Cole A. L. J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 225
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 272
●	Vizzini A. (2014). Nomenclatural novelties. Index Fungorum 176: 1
●	Zervakis G. I., Polemis E., Dimou D. M. (2002). Mycodiversity studies in selected ecosystems of Greece: III. Macrofungi recorded in Quercus forests in southern Peloponnese. Mycotaxon 84: 141-162

Pholiota flammans

Comestibilitate: necomestibilă

Strophariaceae

Bazidiocarpul: iniţial sferic, apoi convex şi ulterior aplatizat, cu marginile răsucite înspre interior, acoperit cu scvame galbene dispuse concentric, de 4-8 cm diametru; exemplarele tinere au resturi de văl pe marginea pălăriei, iar pe vreme umedă, cuticula este vâscoasă şi lipsită de scvame; are colorit galben-auriu, gălbui-portocaliu; carnea tare, palid gălbuie, nu-şi schimbă culoarea la rupere Lamelele: adnate; dese, la început de culoare galbenă, acoperite de un văl parţial, ulterior maronii Piciorul: este cilindric, de culoarea pălăriei, uneori cu resturi de văl parţial asemeni unui inel; este acoperit cu numeroase scvame scurte, zbârlite; are înălţimea de 5-12 cm şi grosimea de 4-10 mm Fructificaţie: iulie-octombrie Ecologie: saprofită; creşte în mănunchiuri, rareori solitar, pe buşteni, cioate, trunchiuri în putrefacţie de conifere, în pădurile de conifere Specii similare: • Agaricus squarrosus, la care pălăria este acoperită cu scvame maronii cu vârful curbat, erecte • Pholiota adiposa, care are pălăria de culoare galben-aurie până la brun-ruginie, acoperită cu scvame maronii

Bazidiocarpi tineri

  Referinţe:

●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Agaricales. Version 2.1: 153
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 187
●	Kummer P. (1871). Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichen und sichern Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze: mit Ausnahme der Schimmel - und allzu winzigen Schleim - und Kern-Pilzchen. Zerbst: Verlag von E. Luppe's Buchhandlung: 84
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 144-145
●	Quélet L. (1886). Enchiridion Fungorum in Europa media et praesertim in Gallia Vigentium. Lutetiæ, Octavii Doin: 68
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 120
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 229
●	Smith A. H., Hesler L. R. (1968). The North American species of Pholiota. Hafner Publishing Company, New York: 166–168

Amanita muscaria var. aureola

Fly agaric

Agaricus aureola (Kalchbr.) Sacc. 1887

Otrăvitoare

Amanitaceae

TOXICITATE: este o ciupercă otrăvitoare; toxicitatea sa este comparabilă cu a Amanita muscaria FRUCTIFICAȚIE: iulie-noiembrie ECOLOGIE: micorizantă; se dezvoltă solitar pe solul pădurilor de conifere sau de foioase din zona montană; este o specie mult mai puţin frecventă decât Amanita muscaria SPECII SIMILARE: Amanita caesarea, la care piciorul şi lamelele au colorit palid-gălbui până la galben-auriu

BAZIDIOCARPUL: iniţial globulos, apoi convex, în final aplatizat, uneori uşor mamelonat, cu diametrul de 3-8 cm; cuticula netedă, are colorit roşu-portocaliu, gălbui-portocaliu, lucioasă, pe margine uşor striată, lipsită de resturile albe de văl universal; carnea are colorit alb-gălbui sub cuticulă LAMELELE: libere; groase, de culoare albă PICIORUL: alb, uneori palid gălbui, neted până la uşor fibrilos; bulbos la bază, cu resturi de volvă inelare, în partea superioară cu un inel persistent, mare, albicios

►bazidiocarpi maturi

►bazidiocarpi tineri

Referinţe:
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Heterobasidiomycetes (Amanitales, Pluteales, Entolomatales). Version 2.1: 10
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 5
●	Quélet L. (1886). Enchiridion Fungorum in Europa media et praesertim in Gallia Vigentium. Lutetiæ, Octavii Doin: 3
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 101

Geastrum pectinatum

Necomestibilă

Geastraceae

Bazidiocarpul: se dezvoltă iniţial sub pământ, fiind aproape sferic, cu diametrul de 1-2 cm, la maturitate ridicându-se deasupra solului, devenind stelat, cu diametrul de 8-12 cm; exoperidia, palid maronie, la maturitate se desface în 7-10 lobi în formă de stea îndreptaţi în jos; endoperidia este purpuriu-roşcată, cu tentă cenuşiu-albăstruie, uneori acoperită de o pruinozitate albă (formată din cristale de oxalat de calciu), cu formă variabilă (ovoidă, globulară, neregulată), scurt pedunculată (3-4 mm), cu înălţimea de 5-15 mm, cu diametrul de 10-25 mm, la partea superioară cu un peristom conic, alungit (de 2-5 mm înălţime), fimbriat Gleba: este brun închisă, brun-ciocolatie, la maturitate sub formă de pulbere Piciorul: foarte scurt (5-15 mm înălţime) Fructificaţie: iunie-octombrie Ecologie: saprofită; se dezvoltă solitar sau în grupuri, pe solul pădurilor de conifere, în zona de munte Specii similare: • Geastrum coronatum, la care exoperidia este divizată în 7-10 lobi dispuşi orizontal, iar peristomul este cu aree • Geastrum quadrifidum, care are exoperidia divizată în 4 (rar 5-8) lobi dispuşi vertical, iar peristomul este cu aree • Geastrum rufescens, care are exoperidia este divizată în 7-10 lobi fisuraţi • Geastrum striatum, care are endoperidia turtită, cu un guler circular lat la bază • Geastrum campestre, care are exoperidia higroscopică, divizată în 5-12; peristomul, cu 12-15 striaţii, este cu aree

Referinţe:
●	Andersson U.-B. (2010). Jordstjärnor i Sverige 5. Fyrflikig jordstjärna, hög jordstjärna, hårig jordstjärna och sålljordstjärna. Svensk Botanisk Tidskrift 104(1): 38-43
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Gasteromycetes. Version 2.0: 15
●	Gray S. F. (1821). A natural arrangement of British plants: according to their relation to each other as pointed out by Jussieu, De Candolle, Brown. Vol. 1. Baldwin, Cradock and Joy. London: 585
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 301

Hygrocybe conica

Toxicitate: otrăvitoare → tulburări gastrointestinale

Hygrophoraceae

Bazidiocarpul: iniţial conic, cu vârful ascuţit, cu colorit roşu viu până la portocaliu-roşcat, la maturitate convex, cu diametrul de 2-5 cm (rareori mai mare), cu colorit portocaliu până la portocaliu-gălbui, iar în final începe să se înnegrească începând de la centru înspre margine; este vâscos pe vreme umedă Lamelele: adnate până la libere; inegale, iniţial palid gălbui, ulterior galben-portocalii şi în final negricioase Piciorul: cilindric, uşor detaşabil de pălărie, gălbui, galben-portocaliu, cu baza albicioasă; prin rupere, se colorează în negru; ajunge la 3-10 cm înălţime şi 4-10 mm grosime Fructificaţie: iulie-noiembrie Ecologie: se dezvoltă solitar sau în grupuri mici, imediat după perioadele de ploaie, în vecinătatea pădurilor de conifere din zonele montane (pe marginea drumurilor forestiere, pe pajişti umbrite şi umede) Specii similare: • Hygrocybe chlorophana, care are pălăria cu colorit galben-limoniu • Hygrocybe punicea, care are pălăria roşie-sângerie până la roşie-negricioasă; se dezvoltă pe pajişti montane umede • Hygrocybe nigrescens, care are la început pălăria conică, rotunjită la vârf; se dezvoltă sub Quercus • Hygrocybe coccinea, care are la început pălăria campanulată, ulterior aplatizată, cu colorit roşu-portocaliu aprins Toxicitate: este o ciupercă toxică, al cărei consum poate provoca disconfort gastrointestinal; carnea portocaliu-roşiatică, fragilă, se colorează încet în negru în contact cu aerul

  Referinţe:

●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Heterobasidiomycetes. Tricholomatales. Version 2.1: 16-17
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 139
●	Hall I. R., Stephenson S. L., Buchanan P. K., Yun W., Cole A. L. J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 145-147
●	Karadelev M., Miteva S., Stojkoska K. (2004). Checklist of humano-toxic macromycetes in the Republic of Macedonia. Proceedings of 2nd Congress of Ecologist of the Republic of Macedonia with International Participation. Skopje 6: 472-478
●	Kummer P. (1871). Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichen und sichern Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze: mit Ausnahme der Schimmel - und allzu winzigen Schleim - und Kern-Pilzchen. Zerbst: Verlag von E. Luppe's Buchhandlung: 111
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 96
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 78
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 101-102
●	Murrill W. A. (1912). The Agaricaceae of the Pacific Coast-II. Mycologia 4(5): 231-262
●	de Oliveira P. (2009). Mushroom poisoning. Sociedade Portuguesa de Medicina Interna. Medicina Interna 16(4): 232-238
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 154

Russula foetens

Stinking brittlegill, Stinking Russula

Agaricus foetens Pers. 1796, Agaricus incrassatus Sowerby 1814

Necomestibililă

Russulaceae

COMESTIBILITATE: necomestibilă, ca urmare a gustului neplăcut, foarte acru; în urma consumului, poate apărea disconfort gastrointestinal FRUCTIFICAȚIE: iunie-octombrie ECOLOGIE: micorizantă; crește solitar sau în grupuri, în păduri de foioase (Fagus, Quercus, Betula) şi de conifere (Picea) SPECII SIMILARE: Russula fellea, la care cuticula este nevâscoasă şi nestriată la margine; Russula claroflava, la care cuticula este nevâscoasă, galben-crom; Russula

ochroleuca, la care cuticula este pușin văscoasă, galben-ocru murdar BAZIDIOCARPUL: semisferic, la maturitate aplatizat și uşor adâncit la centru, cu diametrul de 5-10 (20) cm și marginea striată radial, ondulată; cuticula separabilă numai la margine, la început foarte vâscoasă, cu nuanţe gălbui, mai închise la centru (palid gălbui, gălbui-ocru, gălbui-portocaliu deschis, palid gălbui-maroniu), ulterior ocru-maronie, ocru-roşiatică

LAMELELE: libere; inegale, bifurcate, inițial albicioase, ulterior palid crem-gălbui cu pete mai întunecate brun-roşcate; la exemplarele tinere, exsudă picături de lichid CARNEA: fragilă, albă, ocru sub cuticulă, devine ocru-ruginie în contact cu aerul şi are un miros puternic, fetid la exemplarele mature

PICIORUL: este robust, cilindric, albicios, ulterior cu pete maronii; iniţial plin, apoi gol pe dinăuntru, fragil; ajunge la 7-13 cm înălţime şi 15-40 mm grosime

►bazidiocarpi tineri

►bazidiocarpi maturi

Referinţe:
●	Bon M. (1988). Monographic key for European Russulae. Documents mycologiques 18(71-72): 12
●	Cetto B. (1978). I Funghi dal Vero. Vol.1. 10° Edizione. 411
●	Cooke M.C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 222-223
●	Dann G. (2017). Edible Mushrooms. A Forager’s Guide to the Wild Fungi of Britain and Europe UIT Cambridge Ltd.: 1-526
●	García Bona L.M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 193
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 67
●	Karadelev M., Miteva S., Stojkoska K. (2004). Checklist of humano-toxic macromycetes in the Republic of Macedonia. Proceedings of 2nd Congress of Ecologist of the Republic of Macedonia with International Participation. Skopje 6: 472-478
●	Kummer P. (1871). Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichen und sichern Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze: mit Ausnahme der Schimmel - und allzu winzigen Schleim - und Kern-Pilzchen. Zerbst: Verlag von E. Luppe's Buchhandlung: 102
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 177
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. LondonȘ 35
●	Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 204
●	Murrill W.A. (1912). Ilustrations of fungi-XII. Mycologia 4(6): 292-293
●	de Oliveira P. (2009). Mushroom poisoning. Sociedade Portuguesa de Medicina Interna. Medicina Interna 16(4): 232-238
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-NapocaȘ 262-263
●	Persoon C.H. (1796). Observationes mycologicæ: seu descriptiones tam novorum, quam notabilium fungorum exhibitæ. Pars prima cum tabulis VI æeneis pictis. Petrum Philippum Wolf, Lipsiæ: 102
●	Quélet L. (1886). Enchiridion Fungorum in Europa media et praesertim in Gallia Vigentium. Lutetiæ, Octavii Doin: 135
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 454-465
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 282
●	Singer R. (1932). Monographie der Gattung Russula. Beihefte zum Botanischen Centralblatt 49 (2): 319-321

Wynnella silvicola

Helvella silvicola

Helvella silvicola (Beck) Harmaja 1974, Otidea silvicola Beck ex Sacc. 1889, Peziza atrofusca Beck 1884

Necomestibililă

Helvellaceae

COMESTIBILITATE: necomestibilă FRUCTIFICAȚIE: iunie-octombrie ECOLOGIE: saprofită; creşte rareori solitar, de obicei în grupuri mici, în locuri stâncoase umede din apropierea pădurilor de conifere, pe solurile calcaroase din pădurile de conifere, la marginea potecilor SPECII SIMILARE: Otidea leporina, al cărei ascocarp are colorit mai deschis, stratul himenal fiind de la palid maroniu până brun-gălbui; creşte atât pe solul pădurilor de conifere, cât şi al celor de foioase

ASCOCARPUL: în formă de ureche, alungit, de 2-8 (10-15) cm înălţime, 1-5 cm lăţime, rotunjit la vârf, la început cu marginile răsucite înspre interior; suprafaţa exterioară are colorit ocru-maroniu deschis, ocru-gălbui, brun-roşcat deschis; carnea este tare, elastică, alb-gălbuie până la palid maronie HIMENOFORUL: neted, cu colorit mai închis, brun-violet, brun-purpuriu PICIORUL: foarte scurt (2-10 mm lungime), de obicei cu colorit mai deschis, albicios

Referinţe:
●	Burzynski M., Voitk A. (2017). Wynella cf. silvicola. Omphalina 7(2): 3-8