Lactarius vellereus

Bazidiocarpul: este fin catifelat, sfărâmicios, cărnos; inițial convex, albicios, cu marginile involute, la maturitate în formă de pâlnie, cu cuticula crăpată, de culoare alb-gălbuie, crem, palid gălbui-roşcată, cu diametrul de 10-20(30) cm; carnea compactă, tare, când este ruptă secretă din abundenţă un latex albicios, cu gust pişcător, ce devine uşor gălbui în contact cu aerul Lamelele: decurente; distanţate, destul de groase, bifurcate; inițial albicioase, ulterior căpătând o uşoară nuanţă gălbuie Piciorul: tare, plin, cu aspect catifelat; cilindric sau uşor îngustat la bază, de 3-6 cm înălţime şi 2-4 cm grosime Fructificaţie: august-noiembrie Ecologie: micorizantă; creşte solitar sau în grupuri mici, pe solul pădurilor de foioase sau de conifere Specii similare: • Russula delica, care are lamelele adnate sau uşor decurente, inegale, cu o uşoară tentă verzui-albăstruie; pălăria netedă, cu dimensiuni mai mici (5-15 cm) • Lactarius piperatus, care are lamelele decurente, foarte dese, subţiri, pălăria netedă, cu dimensiuni mai mici (5-15 cm) • Lactarius controversus, care are lamelele scurt decurente, iniţial albicioase, ulterior rozii, pălăria netedă, de 5-20(30) cm diametru, cu pete rozii Dăunători: corpurilor de fructificaţie sunt atacate de larvele unor diptere (Mycetophilidae, Limoniidae, Chloropidae, Drosophilidae) Importanţă: - în trecut, în perioadele de foamete, era folosită în loc de garnitură la preparatele din carne, după neutralizarea latexului prin prăjirea timp îndelungat la grătar - studiile au arătat că acumulează, în cantităţi importante, în pălărie, fosfor (P) şi potasiu (K), elemente ce au efect benefic asupra persoanelor cu afecţiuni cardiace şi renale - în urma cercetărilor, s-a constatat că extractele etanolice şi cloroformice obţinute din carpoforii de Lactarius vellereus au proprietăţi antifungice faţă de unele ciuperci dăunătoare din genul Fusarium Comestibilitate: considerată necomestibilă datorită gustului său piperat; totuşi, există persoane care o apreciază şi o prepară, tăind-o în felii şi apoi prăjind-o în ulei

  Referinţe:

●	Boa E. (2004). Wild edible fungi. A global overview of their use and importance to people. Food and Agriculture Organization of the United Nations. Rome: 1-147
●	Busuioc G., Elekes C. C., Stihi C., Popa S. (2010). The evaluation of bioabsorption and translocation factor for P and K at some Lactarius species. Analele Universităţii din Craiova. Seria Biologie, Horticultură, Tehnologia prelucrării produselor agricole, Ingineria mediului XV(XLXI): 104-109
●	Cooke M. C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 212
●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 190
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 59
●	Guler P., Akata I., Kutluer F. (2009). Antifungal activities of Fomitopsis pinicola (Sw.:Fr) Karst and Lactarius vellereus (Pers.) Fr.. African Journal of Biotechnology 8(16): 3811-3813
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 185
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 66
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca
●	Rimšaitė J. (2000). Contribution to the Knowledge of Insects Humificators of Fungi in Lithuania. Acta Zoologica Lituanica 10(1): 95-99
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 274
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84

Lactarius piperatus

Fair edible

Bazidiocarpul: este cărnos, tare, alb-murdar, la început convex, cu marginile răsucite înspre interior, neted, ulterior infundibuliform, albicios cu pete crem sau ocru, pe vreme uscată cu cuticula crăpată, cu diametrul de 6-18 cm Lamelele: decurente; sunt subţiri, foarte dese, adesea bifurcate; în urma ruperii, secretă un lichid alb cu aspect lăptos, cu gust piperat, ce nu-şi schimbă imediat culoarea în contact cu aerul, devenind verzui în urma uscării; sunt albicioase la exemplarele tinere, căpătând ulterior nuanţe crem Piciorul: tare, plin, cilindric sau uneori uşor îngustat la bază, neted, albicios; are înălţimea de 3-7 cm şi grosimea 2-3 cm Fructificaţie: iulie-noiembrie Ecologie: micorizantă; creşte împrăştiat, în grupuri (uneori numeroase), pe solul pădurilor de foioase, amestec sau conifere, formând relaţii de simbioză cu diferite specii de arbori (Quercus, Tilia tomentosa, Carpinus betulus, Corylus avellana) Specii similare: • Lactarius vellereus, care are lamelele mai groase şi mai distanţate, pălăria fin catifelată • Russula delica, care are lamelele adnate sau uşor decurente, inegale, cu o uşoară tentă verzui-albăstruie • Lactarius controversus, care are lamelele scurt decurente, la început albicioase, ulterior rozii, pălăria cu pete rozii • Tricholoma columbetta, care are pălăria albă ca zăpada, cu marginile neregulat ondulate, piciorul mai înalt (4-10 cm), uneori cu nuanţe verzi-albăstrui la bază Dăunători: bazidiocarpii sunt atacaţi de larvele unor diptere (Mycetophilidae, Cecidomyiidae), larve de Ichneumonidae Importanţă: - în trecut, era o ciupercă folosită în medicină crezându-se că ajută la dizolvarea calculilor biliari - cercetărilor au identificat în bazidiocarpi compuşi cu proprietăţi antimicrobiene faţă de ciuperca Candida albicans, responsabilă de apariţia candidozei la oameni - s-au făcut studii care au arătat că extractele acetonice au proprietăţile antimicrobiene faţă de bacteria Enterococcus faecalis, care se localizează în tractul gastro-intestinal al oamenilor Comestibilitate: satisfăcătoare în nordul Europei, este considerată o specie comestibilă şi folosită în stare uscată pentru asezonarea diferitelor preparate gastronomice; de asemenea, este pusă la murat sau păstrată cu sare pentru a fi consumată mai târziu; carnea albă, are un gust extrem de neplăcut şi de înţepător datorat latexului, ce poate fi înlăturat prin fierbere îndelugată, urmată de înlocuirea apei de fierbere sau prin prăjire Toxicitate: în unele ţări, este considerată o specie otrăvitoare; consumată în stare crudă sau insuficient gătită, poate provoca disconfort gastro-intestinal

bazidiocarpi maturi

bazidiocarpi tineri

  Referinţe:

●	Altuner E. M., Akata I. (2001). Antimicrobial activity of some macrofungi extracts. SAU Fen Bilimleri Dergisi Cilt. 14: 45-49
●	Camangi F., Stefani A., Sebastiani L., Lippi A., Petrucci P., Falaschi N. (2008). Etnomicologia – La Risorsa Fungo in Alta Valle del Vara la Valle del Biologico. CM Alta Valle del Vara e SSSA: 154-155
●	Cooke M. C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 212
●	Fodor E. (2013). Linking biodiversity to mutualistic networks - woody species and ectomycorrizal fungi. Annals of Forest Research 56(1): 53-78
●	Gray S. F. (1821). A natural arrangement of British plants: according to their relation to each other as pointed out by Jussieu, De Candolle, Brown. Vol. 1. Baldwin, Cradock and Joy. London: 623
●	Greville R. K. (1824). Flora Edinensis or a description of plants growing near Edinburgh, arranged according to the Linnean System, with a concise introduction to the natural orders of the Class Cryptogamia, and illustrative plates. Edinburgh: 375
●	Kosanic M., Bankovic B., Dasic M. (2013). Antioxidant and antimicrobial properties of mushrooms. Bulgarian Journal of Agricultural Science 19(5): 1040-1046
●	Lampel K. A., Al-Khaldi S., Cahill S. A. (2012). Bad Bug Book: Foodborne Pathogenic Microorganisms and Natural Toxins Handbook. US Food and Drug Administration. Second edition
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 66
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 197-198
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca
●	Persoon C. H. (1797). Tentamen dispositionis methodicae fungorum in classes, ordines, genera et familias. Cum supplemento adjecto. Petrum Philippum Wolf., Lipsiæ: 64
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 486
●	Rimšaitė J. (2000). Contribution to the Knowledge of Insects Humificators of Fungi in Lithuania. Acta Zoologica Lituanica 10(1): 95-99
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 274
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84

Pleurotus pulmonarius

Comestibilitate: comestibilă

Pleurotaceae

Bazidiocarpul: poate fi în formă de scoică, evantai, plămân, rinichi sau aproape semicircular; la început este convex, cu marginile răsucite înspre interior, ulterior aplatizat, cu diametrul de 2-10 cm; cuticula este netedă, de culoare deschisă, palid maronie, cenuşie, până la aproape albicioasă Lamelele: decurente; dese, cu colorit albicios Piciorul: foarte scurt, gros, poziţionat de obicei în lateral, acoperit de numeroase scvame; are 1-3 cm înălţime şi 5-15 mm grosime; de foarte multe ori rudimentar sau absent Fructificaţie: mai-septembrie Ecologie: saprofită; se dezvoltă imbricat, în păduri de foioase, atât pe trunchiuri vii, cât şi pe buşteni în descompunere, producând un putregai alb; mai rar fructifică în pădurile de conifere; preferă trunchiurile de fag (Fagus) şi stejar (Quercus) Specii similare: • Pleurotus ostreatus, care are pălăria mai închisă (gri-albăstruie, albăstrui-negricioasă, brun-cenuşie) şi fructifică mai târziu (octombrie-decembrie) Dăunători: corpurile de fructificaţie sunt atacate de larvele unor diptere (Mycetophilidae, Cecidomyiidae, Pediciidae, Keroplatidae, Psychodidae, Phoridae, Lonchaeidae, Chloropidae, Drosophilidae, Muscidae) Importanţă: este cea mai cultivată specie a genului Pleurotus din Europa Comestibilitate: este o specie comestibilă; carnea sa este albicioasă, moale şi elastică în pălărie

Bazidiocarpi tineri

Referinţe:

●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 103-104
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 72
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 102
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 447
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 148
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84

Bolbitius titubans

Comestibilitate: necomestibilă

Bolbitiaceae

Bazidiocarpul: iniţial în formă de ou, fragil, neted, lipicios, cu colorit galben viu, mai târziu devenind convex până la conic, iar la maturitate aplatizat, uneori uşor umbonat în centru, cu diametrul de 1,5-5 cm, brăzdat radial de numeroase şanţuri; în timp capătă o culoare ocru-gălbuie, palid maroniu-gălbuie, uneori cu o uşoară tentă verzuie, coloritul gălbui fiind mai intens în zona centrală; marginile sunt neregulat-dantelate Lamelele: libere; dese, fragile; au la început culoare albicioasă până la palid gălbuie, devenind ulterior galben-ruginii Piciorul: cilindric, gol pe dinăuntru, foarte fragil; de culoare albicioasă la bază şi gălbuie la vârf, uneori în întregime gălbuie, de 3-6 mm diametru şi 6-10 cm înălţime; acoperit cu mici scvame albicioase Fructificaţie: mai-septembrie; fructifică la scurt timp după ploaie Ecologie: saprofită; crește solitar, împrăştiat sau în grupuri, pe solurile îmbogăţite cu bălegare de la marginea pădurilor, păşunile recent fertilizate cu gunoi de grajd Specii similare: • Pluteus chrysophaeus, care are piciorul neted, plin şi creşte în pădurile de foioase, pe fragmente de lemn aflate în descompunere

Bazidiocarpi maturi

Bazidiocarpi tineri

  Referinţe:

●	Amandeep K., Atri N. S., Munruchi K. (2013). Diversity of species of the genus Bolbitius (Bolbitiaceae, Agaricales) collected on dung from Punjab, India. Mycosphere Online 4(6): 1053-1064
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Agaricales. Version 2.1: 129
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 147
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 498
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 225