Lactarius vellereus

Bazidiocarpul: este fin catifelat, sfărâmicios, cărnos; inițial convex, albicios, cu marginile involute, la maturitate în formă de pâlnie, cu cuticula crăpată, de culoare alb-gălbuie, crem, palid gălbui-roşcată, cu diametrul de 10-20(30) cm; carnea compactă, tare, când este ruptă secretă din abundenţă un latex albicios, cu gust pişcător, ce devine uşor gălbui în contact cu aerul Lamelele: decurente; distanţate, destul de groase, bifurcate; inițial albicioase, ulterior căpătând o uşoară nuanţă gălbuie Piciorul: tare, plin, cu aspect catifelat; cilindric sau uşor îngustat la bază, de 3-6 cm înălţime şi 2-4 cm grosime Fructificaţie: august-noiembrie Ecologie: micorizantă; creşte solitar sau în grupuri mici, pe solul pădurilor de foioase sau de conifere Specii similare: • Russula delica, care are lamelele adnate sau uşor decurente, inegale, cu o uşoară tentă verzui-albăstruie; pălăria netedă, cu dimensiuni mai mici (5-15 cm) • Lactarius piperatus, care are lamelele decurente, foarte dese, subţiri, pălăria netedă, cu dimensiuni mai mici (5-15 cm) • Lactarius controversus, care are lamelele scurt decurente, iniţial albicioase, ulterior rozii, pălăria netedă, de 5-20(30) cm diametru, cu pete rozii Dăunători: corpurilor de fructificaţie sunt atacate de larvele unor diptere (Mycetophilidae, Limoniidae, Chloropidae, Drosophilidae) Importanţă: - în trecut, în perioadele de foamete, era folosită în loc de garnitură la preparatele din carne, după neutralizarea latexului prin prăjirea timp îndelungat la grătar - studiile au arătat că acumulează, în cantităţi importante, în pălărie, fosfor (P) şi potasiu (K), elemente ce au efect benefic asupra persoanelor cu afecţiuni cardiace şi renale - în urma cercetărilor, s-a constatat că extractele etanolice şi cloroformice obţinute din carpoforii de Lactarius vellereus au proprietăţi antifungice faţă de unele ciuperci dăunătoare din genul Fusarium Comestibilitate: considerată necomestibilă datorită gustului său piperat; totuşi, există persoane care o apreciază şi o prepară, tăind-o în felii şi apoi prăjind-o în ulei

  Referinţe:

●	Boa E. (2004). Wild edible fungi. A global overview of their use and importance to people. Food and Agriculture Organization of the United Nations. Rome: 1-147
●	Busuioc G., Elekes C. C., Stihi C., Popa S. (2010). The evaluation of bioabsorption and translocation factor for P and K at some Lactarius species. Analele Universităţii din Craiova. Seria Biologie, Horticultură, Tehnologia prelucrării produselor agricole, Ingineria mediului XV(XLXI): 104-109
●	Cooke M. C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 212
●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 190
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 59
●	Guler P., Akata I., Kutluer F. (2009). Antifungal activities of Fomitopsis pinicola (Sw.:Fr) Karst and Lactarius vellereus (Pers.) Fr.. African Journal of Biotechnology 8(16): 3811-3813
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 185
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 66
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca
●	Rimšaitė J. (2000). Contribution to the Knowledge of Insects Humificators of Fungi in Lithuania. Acta Zoologica Lituanica 10(1): 95-99
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 274
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84