duminică, 31 mai 2015

Xerocomus rubellus


  Comestibilitate: mediocră (se pot consuma doar exemplarele tinere)
Boletaceae     
Xerocomellus rubellus DSC43866
Xerocomellus rubellus DSC43889

Bazidiocarpul: iniţial este semisferic, ulterior convex până la aplatizat, de 3-6(10) cm diametru; cuticula, neseparabilă de carne, este la început netedă, fin catifelată, cu colorit roşu viu, roşu-sangvin, roşu- carmin, roşu închis, brun-roşcat, la maturitate uscată, adesea uşor crăpată, cu colorit ocru-roziu, ocru-roşcat, ocru; carnea din pălărie, cu colorit albicios până la gălbui, se albăstreşte puţin prin rupere
Tuburile: adnate, cu lungimea de 7-14 mm, se colorează în albastru prin strivire; tuburile şi porii au colorit palid gălbui până la galben limoniu iniţial, căpătând tentă oliv la maturitate; porii sunt alungiţi, mici (în număr de 1-3 pe mm)
Piciorul: cilindric, cu colorit gălbui, acoperit cu o multitudine de puncte foarte mici roşiatice; se colorează în albastru prin rupere; are înălţimea de 3-11 cm şi 4-25 mm diametru; carnea de la baza piciorului are numeroase puncte mici roşii
Fructificaţie: (mai)iunie-septembrie(octombrie)
Ecologie: micorizantă; se dezvoltă solitar, împrăştiat sau în grupuri în păduri de foioase, păduri de amestec, parcuri, grădini, margini de pădure; formează relaţii de simbioză mai ales cu rădăcinile de Quercus, Fagus, Tilia, Castanea
Specii similare:
Xerocomellus chrysenteron, la care cuticula este crăpată chiar şi la exemplarele tinere; cuticula are colorit mai puţin roşiatic, având nuanţ maronii
Aureoboletus gentilis, care nu se colorează în albastru prin strivire
Dăunători: s-a observat infestarea carpozoamelor de către larve de diptere (Mycetophilidae)
Comestibilitate: mediocră; sunt considerate comestibile exemplarele tinere; carnea are gust uşor dulce şi miros de fructe


Xerocomellus rubellus DSC43863
Xerocomellus rubellus DSC43869


  Referinţe:
Boa E. (2004). Wild edible fungi. A global overview of their use and importance to people. Food and Agriculture Organization of the United Nations. Rome: 1-147
Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Boletales. Version 2.0: 22-23
Hills A. E. (2008). The genus Xerocomus: A personal view, with a key to the British species. Field Mycology 9(3): 77–96
Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 60
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 272
Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84
Šutara J. (2008). Xerocomus s. l. in the light of the present state of knowledge. Czech Mycology 60(1): 29–62
Tagliavini O., Tagliavini R. (2003). Atlante dei funghi commestibili della Basilicata. Seconda edizione. Consiglio Regionale della Basilicata: 304

sâmbătă, 23 mai 2015

Strobilomyces strobilaceus


  Comestibilitate: necomestibilă
Boletaceae     
Strobilomyces strobilaceus DSC43532

Bazidiocarpul: la început sferic, cu marginile răsucite înspre interior, apoi semisferic, la final aplatizat de 4-10 cm diametru; cuticula cenuşiu închis este acoperită cu scvame mari, groase, poligonale, erecte, cu colorit brun-negricios, cu aspect lânos, dispuse suprapus; pe margini adesea atârnă fragmente cenuşiu-albicioase de văl parţial
Tuburile: sunt lungi de până la 2 cm, adnate; porii de formă hexagonală sunt iniţial albicioşi, ulterior brun-cenuşii, se colorează în roşu prin apăsare
Piciorul: este cilindric, fibros, de culoarea pălăriei, acoperit de scvame întunecate ce-i dau un aspect lânos; la exemplarele tinere, în treimea superioară este prezent inel mic ascendent, nepersistent; are înălţimea de 7-14 cm şi grosimea de 1-2 cm
Fructificaţie: iulie-octombrie
Ecologie: micorizantă; creşte solitar sau în grupuri pe solurile pădurilor de foioase (Fagus sylvatica, Quercus, Castanea sativa), mixte sau de conifere, pe buşteni în descompunere
Comestibilitate: exemplarele tinere sunt uneori considerate comestibile, dar cu o valoare culinară foarte scăzută; carnea tare, la început compactă, prin tăiere, în contact cu aerul, se colorează în roz şi ulterior în cenușiu


  Bazidiocarpi tineri
Strobilomyces strobilaceus DSC43530



  Referinţe:
Assyov B., Stoykov D. Y., Nikolova S. O. (2011). Strobilomyces strobilaceus (Scop.: Fr.) Berk. in Bulgaria. Trakia Journal of Sciences 9(1): 1-4
Christensen Clyde M. (1972). Common Edible Mushrooms. Sixth printing. Lund Press, Minneapolis: 94-95
Christensen Clyde M. (1981). Edible Mushrooms. Second edition, revised. University of Minnesota Press: 93-94
Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Boletales. Version 2.0: 44
Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 228
Hall I. R., Stephenson S. L., Buchanan P. K., Yun W., Cole A. L. J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 231
Karsten P. A. (1882). Bidrag till kännedom av Finlands natur och folk Haft.37: 16
Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 194
Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 556
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 264-265

duminică, 17 mai 2015

Suillellus luridus

Lurid bolete
Boletus luridus Schaeff. 1774, Tubiporus luridus (Schaeff.) P.Karst. 1881

 
 Comestibilă condiționat
Boletaceae   

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), numai dacă este bine fiartă, iar apa în care a fiert este aruncată pentru îndepărtarea toxinelor termosolubile
FRUCTIFICAȚIE: iunie-noiembrie (fructifică după ploaie)
ECOLOGIE: ectomicorizantă; se dezvoltă solitar sau împrăştiat pe solurile calcaroase din pădurile de foioase, sub Quercus, Betula, Fagus, Carpinus; uneori, crește şi în pădurile de conifere, prin pajiști montane și fânețe în locuri umbrite
SPECII SIMILARE: Neoboletus erythropus, care are

pălăria mai închisă la culoare (brun); piciorul este lipsit de reţea, fiind acoperit de numeroase puncte mici roşii; Rubroboletus satanas, a cărei pălărie este mai deschisă (alb-cenuşie), cu diametrul mai mare (până la 30 cm); Rubroboletus rhodoxanthus, care are pălăria cu colorit mai deschis (cenuşiu-albicios); piciorul găbui este acoperit de o reţea carmin; Suillellus queletii, al cărei picior este lipsit de reţea
DĂUNĂTORII: carpozoamele sunt atacate de larvele de diptere, limacşi

Suillellus luridus DSC62673

Suillellus luridus DSC44829

Suillellus luridus IMG14095

TOXICITATE: se recomandă evitarea acestei ciuperci, deoarece consumată în stare crudă sau insuficient gătită, provoacă disconfort gastrointestinal; dacă totuși este consumată, este indicată evitarea consumului de alcool timp de 72 de ore de la ingerare, deoarece poate provoca intoxicaţii asemănătoare celor produse de ciupercile ce conţin coprină; carnea găbuie, se colorează imediat în albăstrui când este tăiată sau ruptă (ca urmare a conţinutului de acid variegatic şi acid xerocomic, care se oxidează în contact cu aerul)

BAZIDIOCARPUL: cărnos, la început semisferic, convex, fin catifelat, ocru-portocaliu, brun-oliv, oliv-gălbui, ulterior aplatizat, în formă de pernă, cu nuanţe brun-purpurii, verzui-oliv, de 8-14 (20) cm diametru
TUBURILE: libere; lungi de 10-25 mm, mai scurte înspre exterior, se albăstresc prin presare; porii mici, circulari, palid gălbui, apoi galben-oliv; prin rupere, la contactul dintre tuburi şi carnea pălăriei, apare o linie roşu-maronie caracteristică

Suillellus luridus IMG14092

Suillellus luridus DSC43157

Suillellus luridus DSC62736

PICIORUL: la început robust, apoi cilindric la cilindric-clavat, ocru, acoperit cu o reţea de linii roşii-albăstrui, ce formează celule alungite, cu aspect reticulat; are 8-14 cm înălțime şi 1-3 cm diametru



Suillellus luridus IMG13998

Suillellus luridus DSC62687

Suillellus luridus DSC62698

►bazidiocarpi tineri
Suillellus luridus DSC43223

Suillellus luridus DSC43214

Suillellus luridus DSC43225
Suillellus luridus DSC43202

Suillellus luridus DSC44620

Suillellus luridus DSC62575
Suillellus luridus DSC62583

Suillellus luridus DSC62585

Suillellus luridus DSC124131
Suillellus luridus DSC147087

Suillellus luridus DSC147095

Suillellus luridus IMG20185
Suillellus luridus DSC147093

Suillellus luridus DSC147097



►bazidiocarpi atacaţi de dăunători
Suillellus luridus DSC44627

Suillellus luridus DSC44838

Suillellus luridus DSC44834

Referinţe:
Assessorato alle attività produttive, agricoltura e alimentazione (2003). Funghi e ambienti della provincia di Venezia: 142-143
Associazione Micologica Italiana Naturalistica Telematica (2018). Tutto funghi. Cercarli, riconoscerli, raccoglierli. Giunti Editore S.p.A.: 1-352
Camangi F., Stefani A., Sebastiani L., Lippi A., Petrucci P., Falaschi N. (2008). Etnomicologia – La Risorsa Fungo in Alta Valle del Vara la Valle del Biologico. CM Alta Valle del Vara e SSSA: 104-105
Demirel K., Uzun Y., Kaya A. (2004). Some Poisonous Fungi of East Anatolia. Turkish Journal of Botany 28: 215-219
Fodor E. (2013). Linking biodiversity to mutualistic networks - woody species and ectomycorrizal fungi. Annals of Forest Research 56(1): 53-78
Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Boletales. Version 2.0: 34
Greville R.K. (1824). Flora Edinensis or a description of plants growing near Edinburgh, arranged according to the Linnean System, with a concise introduction to the natural orders of the Class Cryptogamia, and illustrative plates. Edinburgh: 404
Karadelev M., Miteva S., Stojkoska K. (2004). Checklist of humano-toxic macromycetes in the Republic of Macedonia. Proceedings of 2nd Congress of Ecologist of the Republic of Macedonia with International Participation. Skopje 6: 472-478
Karsten P.A. (1882). Bidrag till kännedom av Finlands natur och folk Haft.37: 8
La Chiusa L. (2020). Guida completa al riconoscimento dei funghi. Edizione digitale: 1-351
Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 1-381
Nelsen S.F. (2010). Bluing components and other pigments of Boletes. Fungi 3(4): 11-14
de Oliveira P. (2009). Mushroom poisoning. Sociedade Portuguesa de Medicina Interna. Medicina Interna 16(4): 232-238
Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 571
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 268
Schäffer J.C. (1774). Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae. Erlangae, Apud J.J. Palmium. Tom III: 78
Tagliavini O., Tagliavini R. (2003). Atlante dei funghi commestibili della Basilicata. Seconda edizione. Consiglio Regionale della Basilicata: 274

vineri, 8 mai 2015

Cyathus striatus


  Comestibilitate: necomestibilă
Agaricaceae     
Cyathus striatus DSC46123
Cyathus striatus DSC43709

Bazidiocarpul: iniţial în formă de degetar, mai târziu de cupă sau de trompetă; este acoperit la început de un văl (epifragmă) alb care se rupe la maturitate şi favorizează răspândirea sporilor; peridia tare, de 10- 16 mm înălţime, 6-8 mm diametru, este la exterior maroniu-roşcată, ruginie şi acoperită de peri deşi, iar la interior striată longitudinal, lucioasă, albă la exemplarele tinere, mai târziu cenuşie
Gleba: exemplarele tinere au mai multe adâncituri cu aspect lenticular, care ulterior se scindează în 12-16 peridiole discoidale, gri, cu diametrul de 1-1,5(2) mm, acoperite de o membrană (tunică) albă, fiind ataşate de bazidiocarp prin cordoane lungi, elastice, de micelii (funiculi) cu colorit alb; privite de deasupra, peridiolele au aspectul unor ouă dintr-un cuib de pasăre
Piciorul: este absent
Fructificaţie: iunie-decembrie
Ecologie: saprofită; se dezvoltă în grupuri compacte sau împrăştiat pe fragmentele de lemn căzute aflate în descompunere de pe solul pădurilor, buturugi, crenguţe (în special de Quercus, dar şi de Pinus, Fagus, Alnus), conuri de Abies; preferă habitatele umede de la marginea pădurilor, locurile umbrite, rariştile de pădure
Specii similare:
Cyathus stercoreus, care are bazidiocarpul în formă de pocal; peridiolele negre, sunt lipsite de tunică; se dezvoltă în special pe soluri îmbogăţite cu gunoi de grajd sau pe excrementele animalelor
Cyathus olla, care are bazidiocarpul în formă de pocal sau de cupă; peridiolele mai mult sau mai puţin turtite, sunt cenuşii, de 3-4 mm diametru
Crucibulum crucibuliforme, care are bazidiocarpul în formă de cupă; peridiolele, în număr de 5-8, sunt gălbui-albicioase


  Bazidiocarpi maturi
Cyathus striatus DSC43715
Cyathus striatus DSC43421
Cyathus striatus DSC43424
Cyathus striatus DSC46120 Cyathus striatus DSC42476 Cyathus striatus DSC122096

  Bazidiocarpi tineri
Cyathus striatus DSC42436
Cyathus striatus DSC42433
Cyathus striatus DSC43712
Cyathus striatus DSC47886 Cyathus striatus DSC122117

  Referinţe:
Cruz R. H. S. F., Assis N. M., Silva M. A., Baseia I. G. (2014). Revision of the genus Cyathus (Basidiomycota) from the herbaria of northeast Brazil. Mycosphere Online - Journal of Fungal Biology 5(4): 531-540
García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 212
Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Gasteromycetes. Version 2.0: 31-32
Gray S. F. (1821). A natural arrangement of British plants: according to their relation to each other as pointed out by Jussieu, De Candolle, Brown. Vol. 1. Baldwin, Cradock and Joy. London: 587
Greville R. K. (1824). Flora Edinensis or a description of plants growing near Edinburgh, arranged according to the Linnean System, with a concise introduction to the natural orders of the Class Cryptogamia, and illustrative plates. Edinburgh: 459
Kirschbaum C. L. (1869-1870). Jahrbücher des Nassauischen Vereins für Naturkunde. Wiesbaden: 38
Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 222
Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 286
Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 46-47
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 305
Willdenow C. L. (1787). Florae Berolinensis Prodromus: secundum Systema Linneanum Ab Illustr. Viro ac Eq. C. P. Thunbergio emendatum conscriptus.: cum Tabulis VII. aeri incisis. Berolini: Impensis Wilhelmi Viewegii: 399

sâmbătă, 2 mai 2015

Humaria hemisphaerica



Ascocarpul: iniţial semisferic, apoi în formă de cupă, cu margini regulate; la exterior are colorit maroniu, fiind acoperit cu peri deşi, lungi, ce depăşesc marginea apoteciei; are diametrul de 5-30 mm şi înălţimea de 5-15 mm
Himenoforul: este neted, lucios, crem-albicios cu o uşoară tentă albăstruie
Piciorul: este de cele mai multe ori absent
Fructificaţie: iulie-octombrie
Ecologie: saprofită; creşte solitar, împrăştiat sau în grupuri, pe solurile bogate în humus din pădurile de foioase sau pe buşteni aflaţi în stare avansată de descompunere (Fagus, Quercus, Corylus); preferă locurile umede, perniţele de muşchi

Humaria hemisphaerica DSC42240
Humaria hemisphaerica DSC42241


  Referinţe:
García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 22
Kirschbaum C. L. (1869-1870). Jahrbücher des Nassauischen Vereins für Naturkunde. Wiesbaden: 322
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 57
Seslí E. (1998). Four Interesting Records of Pezizales of the Macrofungal Flora of Turkey. Turkish Journal of Botany 22: 289-293

vineri, 1 mai 2015

Leccinellum pseudoscabrum


  Comestibilitate: mediocră (se consumă doar pălăria)
Boletaceae     
Leccinum pseudoscabrum DSC42322
Leccinum pseudoscabrum DSC58267

Bazidiocarpul: iniţial semisferic, apoi conic-convex, ulterior convex până la plan-convex, de 3-9 (14) cm diametru; cuticula zbârcită (cu aspect de creier) la exemplarele tinere, mai târziu netedă, adesea fisurată pe margini, cu colorit brun-gălbui, brun-roşcat, brun-oliv, brun- cenuşiu până la brun închis
Tuburile: adnate până la adnexe; au lungimea de 25-30 mm, la început albicioase până la cenuşii, ulterior cu nuanţe gălbui sau oliv, la maturitate negricioase; porii, albicioşi până la palid cenuşii la suprafaţă, rotunzi, foarte mici (0,5 mm diametru), se înnegresc încet prin apăsare
Piciorul: uşor subţiat la vârf, uneori curbat, albicios până la cenuşiu, acoperit cu multe scvame fine iniţial cenuşii, ulterior maronii, brun-negricioase; are înălţimea de 4-13 cm şi grosimea de 1-4 cm; carnea din picior se colorează prin rupere în roşu-violet
Fructificaţie: (iunie)iulie-septembrie(octombrie)
Ecologie: micorizantă; formează asociaţii de simbioză cu rădăcinile arborilor (Carpinus, Corylus, uneori cu Populus, Quercus, rareori cu Fagus); se dezvoltă solitar sau în grupuri pe solul pădurilor de foioase
Specii similare:
Leccinum scabrum, care are cuticula de culoare maronie, tuburile adnexe pe picior; se dezvoltă de obicei sub Betula
Leccinellum crocipodium, care are cuticula brun-gălbuie, brun-roşcată, la maturitate fisurată; porii deşi (0,3-0,5 mm diametru), au colorit galben ca lămâia; se dezvoltă de obicei în asociaţie cu Quercus, Carpinus
Leccinum variicolor, care are cuticula brun închis, cu pete radiale mai deschise; prin tăiere, carnea din picior se colorează în verde-albăstrui; se dezvoltă pe soluri acide, sub Betula
Leccinum duriusculum, care are pălăria cu dimensiuni mai mari (40-150(220) mm); cuticula brun-cenuşie, cu o uşoară tentă violet, adesea fin fisurată la maturitate; prin tăiere, carnea albă din pălărie se colorează în roz-violaceu; se dezvoltă pe soluri acide, sub Populus
Comestibilitate: mediocră; se pot consuma pălăriile exemplarelor tinere, carnea din picior fiind tare şi fibroasă; carnea din pălărie, tare, albicioasă, prin rupere se colorează în negru-violaceu în contact cu aerul; are gust şi miros plăcut, discret, de ciuperci


  Bazidiocarpi maturi
Leccinum pseudoscabrum DSC42183
Leccinum pseudoscabrum DSC42288
Leccinum pseudoscabrum DSC58270
Leccinum pseudoscabrum DSC115151 Leccinum pseudoscabrum DSC60927 Leccinum pseudoscabrum DSC115161
Leccinum pseudoscabrum DSC115147 Leccinum pseudoscabrum DSC115149 Leccinum pseudoscabrum DSC116248
Leccinum pseudoscabrum DSC58269 Leccinum pseudoscabrum DSC58266 Leccinum pseudoscabrum DSC42189
Leccinum pseudoscabrum DSC61203 Leccinum pseudoscabrum DSC61058

  Bazidiocarpi tineri
Leccinum pseudoscabrum DSC42154
Leccinum pseudoscabrum DSC42291
Leccinum pseudoscabrum DSC42159
Leccinum pseudoscabrum DSC42301 Leccinum pseudoscabrum DSC58176 Leccinum pseudoscabrum DSC60505
Leccinum pseudoscabrum DSC58229 Leccinum pseudoscabrum DSC58162 Leccinum pseudoscabrum DSC58239
Leccinum pseudoscabrum DSC58164


  Referinţe:
Camangi F., Stefani A., Sebastiani L., Lippi A., Petrucci P., Falaschi N. (2008). Etnomicologia – La Risorsa Fungo in Alta Valle del Vara la Valle del Biologico. CM Alta Valle del Vara e SSSA: 164-165
Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Boletales. Version 2.0: 43
Karadelev M., Rusevska K., Spasikova S. (2007). The Family Boletaceae s.l. (Excluding Boletus) in the Republic of Macedonia. Turkish Journal Of Botany 31: 539-550
Kibby G. (2006). Leccinum revisited: A new synoptic key to species. Field Mycology 7(4): 77-87
Tagliavini O., Tagliavini R. (2003). Atlante dei funghi commestibili della Basilicata. Seconda edizione. Consiglio Regionale della Basilicata: 284