Agaricus urinascens

Macro mushroom

Agaricus macrosporus (F.H. Møller & Jul. Schäff.) Pilát 1951, Agaricus osecanus Pilát 1951

Comestibilă condiționat

Agaricaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (bună), în urma gătirii; exemplarele tinere poti fi consumate crude în salate FRUCTIFICAȚIE: iunie-octombrie ECOLOGIE: saprofită; creşte solitar sau în grupuri, pe soluri calcaroase sau bogate în nutrienți, prin pajiști, rariști de pădure, margini de drumuri SPECII SIMILARE: Agaricus campestris, la care piciorul este albicios, cu un inel subţire, nepersistent; Agaricus xanthodermus, la care carnea albă, cu miros de fenol, se colorează imediat în galben prin rupere la baza

piciorului; Agaricus campestris, la care piciorul are un inel dublu, iar carnea din pălărie se îngălbenește prin rupere BAZIDIOCARPUL: la început semisferic, conic-convex, mai târziu plan-convex la aplatizat, de 10-20 (30-40) cm diametru; cuticula inițial ușor floculoasă, albă la crem, apoi netedă, ulterior fisurată în plăci piramidale,palid brun-gălbuie, ocru la centru, uneori pe margine cu resturi neregulate de văl

CARNEA: cu miros slab de migdale și gust plăcut de nuci, se colorează încet în roziu prin tăiere (mai ales la baza piciorului); se poate conserva prin uscarea feliilor tăiate

LAMELELE: foarte dese; inițial alb-rozii, palid rozii, cenușiu-lila, apoi brun-roșcat închis la brun închis PICIORUL: cilindric, adesea îngroșat la bază, grosier floculos dedesubt, cu inel lat (până la 30 mm diametru), gros; înalt de 5-10 cm și gros de 25-35 mm

Referinţe:
●	Dann G. (2017). Edible Mushrooms. A Forager’s Guide to the Wild Fungi of Britain and Europe UIT Cambridge Ltd.: 1-526
●	Jordan P. (2015). Field Guide to Edible Mushrooms of Britain and Europe. Bloomsbury Publishing Plc.: 32
●	Knudsen H. & Vesterholt J. (eds) (2008). Funga Nordica. Nordsvamp, Copenhagen: 1-966
●	Laux H.E. (2019). Der große Kosmos Pilzführer. Éditions Sud Ouest: 272
●	Noordeloos M.E., Kuyper Th.W, Vellinga E.C. (eds) (2001). Flora Agaricina Neerlandica. Critical monographs on families of agarics and boleti occurring in the Netherlands. A.A. Balkema Publishers: 49-50
●	Phillips R. (2013). Mushrooms A comprehensive guide with over 1,250 detailed photographs of mushrooms and other fungi. Macmillan. London: 1-1327

Agaricus xanthodermus

Yellow-staining agaricus, Yellow-staining mushroom, Yellow-stainer

Pratella xanthoderma (Genev.) Gillet 1884, Psalliota xanthoderma (Genev.) Richon & Roze 1885

Otrăvitoare

Agaricaceae

TOXICITATE: otrăvitoare; consumul acestei ciuperci poate cauza disconfort gastro-intestinal, dureri de cap, transpirații abundente, greață, stări de vomă FRUCTIFICAȚIE: (mai)iulie-octombrie ECOLOGIE: saprofită; crește împrăștiat sau grupuri numeroase pe solul pajiștilor fertilizate, prin parcuri, grădini, păduri de foioase CARNEA: albă, cu miros de fenol; la baza piciorului se colorează imediat în galben prin rupere

BAZIDIOCARPUL: conic-convex, cărnos, la maturitate aplatizat, cu diametrul de 5-12(14) cm; cuticula netedă, ușor mătăsoasă sau puțin crăpată, albicioasă, cenușiu-gălbuie, se îngălbenește prin apăsare LAMELELE: libere, dese; la început albicioase, apoi rozii și ulterior brun-negricioase PICIORUL: cilindric; neted sau ușor mătăsos; cu inel superior, membranos, foarte lat, dublu, cu aspect de roată dințată dedesubt, iar la bază cu un bulb ușor curbat; înalt de 5-15 cm și gros de 1-2 cm

SPECII SIMILARE: Agaricus campestris, al cărei picior are un inel subțire, nepersistent și crește pe solul pășunilor îmbogățite cu gunoi de animale, mai rar prin păduri; Agaricus sylvicola, a cărei carne eliberează prin rupere un miros de anason și crește pe solul pădurilor; Agaricus arvensis, a cărei carne eliberează prin rupere un miros de marțipan și crește pe lângă grajduri, în

locuri gunoite; Agaricus bitorquis, al cărei picior are un inel dublu, persistent și crește pațial îngropată în sol; Leucoagaricus leucothites, a cărei cuticulă este ușor scvamoasă, crem la palid ocru, iar piciorul are un inel mic, mobil; Agaricus abruptibulbus, al cărui piciuor este mai subțire (5-10 mm grosime) și este abrupt bulbos la bază

Referinţe:
●	Arora D. (1986). Mushrooms demystified. Ten Speed Press: 329-331
●	Associazione Micologica Italiana Naturalistica Telematica (2018). Tutto Funghi. Cercali, Conoscerli, Raccoglierli. Giunti Editore S.p.A.: 105
●	Courtecuisse R., Duhem B. (2011). Guide des champignons de France et d'Europe: 1-544
●	Dann G. (2017). Edible Mushrooms. A Forager’s Guide to the Wild Fungi of Britain and Europe UIT Cambridge Ltd.: 1-526
●	Guzmán G. (1990). Identificación de los hongos : comestibles, veneosos, alucinantes y destructores de la madera. Limusa: 143
●	Jordan P. (2015). Field Guide to Edible Mushrooms of Britain and Europe. Bloomsbury Publishing Plc.: 115
●	La Chiusa L. (2020). Guida completa al riconoscimento dei funghi. Giunti Editore S.p.A.: 140
●	Laux H.E. (2019). Der große Kosmos Pilzführer: Alle Speisepilze mit ihren giftigen Doppelgängern. Kosmos: 274
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 86
●	Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 131-132
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 211
●	Sánchez Rodríguez J.A. (2004). Guía de Hongos de la Provincia de Ávila. Ávila: Diputación Provincial de Ávila: 179

Agaricus porphyrizon

Lilac mushroom

Agaricus purpurascens (Cooke) Pilát 1951, Psalliota purpurascens (Cooke) F.H. Møller 1952

Comestibilă

Agaricaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră); carnea este albă, cu miros de migdale amare și gust plăcut de alune FRUCTIFICAȚIE: septembrie-noiembrie ECOLOGIE: saprofită; creşte solitar sau în grupuri mici, pe solul pădurilor de foioase SPECII SIMILARE: Agaricus dulcidulus, la care piciorul albicios se îngălbenește rapid la atingere; Agaricus semotus, la care pălăria are dimensiuni mai mici (2-7 cm); Agaricus brunneolus, la care piciorul, cu inel persistent, estre fibrilos-scvamulos la floculos dedesubt

BAZIDIOCARPUL: cărnos, inițial semisferic, convex, apoi plan-convex, cu diametrul de (2) 5-10 cm; cuticula roșu-arămie, brun-cenușie, brun-vineție, brun-purpurie, acoperită cu fibrile alipite purpurii, la maturitate roșu-arămie la centru și palid rozie la margine LAMELELE: libere; dese, inegale, fin serate, cenușiu-rozii, apoi aproape negricioase PICIORUL: bulbos la bază, înalt de 6-10 cm și gros de 1-1,5 cm, cu un inel fragil, membranos; prin strivire se îngălbenește

Referinţe:
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Agaricales. Version 2.1: 22-23
●	Knudsen H., & Vesterholt J. (2008). Funga Nordica: Agaricoid, boletoid and cyphelloid genera. Copenhagen. Nordsvamp: 1-965
●	Noordeloos M. E., Kuyper Th. W., Vellinga E. C. (2001). Flora Agaricina Neerlandica. Critical monographs on families of agarics and boleti occurring in the Netherlands. A.A. Balkema. Rotterdam: 1-169

Phaeolepiota aurea

Comestibilitate: necomestibilă

Agaricaceae

Bazidiocarpul: iniţial convex, emisferic, mai târziu întins, cu marginile răsucite înspre interior, cu diametrul de 6-20 cm; cuticula este fin granulată, verucoasă, de culoare ocru-portocalie, ocru-aurie Lamelele: libere; serate, distanțate, inegale, la exemplarele tinere acoperite de un văl; crem-albicioase, ulterior gălbui-ocru, ocru-brun Piciorul: robust, ușor îngroșat înspre bază; de aceeași culoare cu a pălăriei, fin verucos, cu șanțuri longitudinale mai mult sau mai puțin evidente; cu inel superior membranos, mare, cu granule roșiatice, nepersistent; ajunge la 5-15 (25) cm înălţime și 2-3 (6) cm grosime Fructificaţie: septembrie-noiembrie Ecologie: saprofită; creşte solitar sau în grupuri, pe solul pădurilor de conifere, în zona de munte; prin rariști de pădure, luminișuri Specii similare: • Gymnopilus junonius, care are piciorul acoperit cu fibrile cu aspect mătăsos Carnea: albicioasă, fără miros Toxicitate: deși uneori este considerată o ciupercă comestibilă, acidul cianhidric conținut poate provoca tulburări severe aparatului digestiv; așa încât, consumul acestei specii nu este recomandat

Bazidiocarpi tineri

Cystoderma carcharias

Comestibilitate: necomestibilă

Agaricaceae

Bazidiocarpul: iniţial campanulat, emisferic, mai târziu întins, umbonat la centru, uneori încreţit, adesea cu marginile franjurate, cu diametrul de 3-6 cm; cuticula este fin granulată, alb-rozie sau crem-rozie, mai închisă la culoare la centru Lamelele: adnate sau ușor decurente; inegale, alb-gălbui Piciorul: cilindric, de culoarea pălăriei; cu inel superior persistent, neted deasupra și granulat dedesubt; ajunge la 4-7 cm înălţime și 4-6 mm grosime Fructificaţie: septembrie-noiembrie Ecologie: saprofită; creşte solitar sau în grupuri mici, pe solul pădurilor de conifere (mai ales sub molid - Picea abies) Specii similare: • Cystoderma amianthinum, care are pălăria gălbui-portocalie, ocru-portocalie, uniform fin granulată • Cystoderma granulosum, care are pălăria de culoare mai închisă (cărămizie, brun-ruginie, portocaliu-maronie), acoperită cu numeroase granule mici • Cystoderma cinnabarinum, care are pălăria de culoarea cinabrului, portocaliu-ruginie, roşu-cărămizie; piciorul este acoperit cu scvame mici portocaliu închis Carnea: albă, cu miros puternic, neplăcut

Bazidiocarpi maturi

Calvatia utriformis

Comestibilitate: bună (comestibilă atâta timp cât are carnea albă)

Agaricaceae

Bazidiocarpul: este mare, în formă de minge, uneori de pară, cu înălţimea de 8-20 cm şi diametrul de 7-15 (20) cm; exoperidia este la început albicioasă, mai târziu palid cenuşie, tomentoasă, brăzdată de crăpături poligonale, uneori acoperită de scvame piramidale erecte, asemeni unor ţepi Gleba: este albă la exemplarele tinere, ulterior galben-oliv, la maturitate brună, sfărâmicioasă Piciorul: absent; bazidiocarpul fiind ataşat de sol prin intermediul unui mănunchi de hife asemănătoare unei rădăcini (rizomorfe) Fructificaţie: august-octombrie Ecologie: saprofită; se dezvoltă solitar sau în grupuri mici pe pajiştile uscate cu substrat nisipos, adeseori pe păşunile îmbogăţite cu bălegar de ovine; preferă locurile călduroase şi însorite Specii similare: • Calvatia gigantea, la care bazidiocarpul are dimensiuni foarte mari (10-50 cm diametru); exoperidia este netedă, albicioasă • Bovista plumbea, la care bazidiocarpul este mai mic (1-3 cm diametru); exoperidia este netedă, albă Comestibilitate: bună; se pot consuma exemplarele tinere care au gleba albicioasă şi tare; carnea conţine compuşi cu efect antibiotic asupra unui anumit tip de bacterii; la maturitate, acumulează în concentraţii ridicate cupru şi zinc, putând constitui o sursă importantă de Cu şi Zn pentru organism; după îndepărtarea exoperidiei, se taie în bucăţi mici care pot fi amestecate în omlete, prăjite sau adăugate în supe

Bazidiocarpi maturi

Bazidiocarpi care eliberează spori

Bazidiocarpi tineri

  Referinţe:

●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 7-287
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Gasteromycetes. Version 2.0: 17
●	Jaap O. (1918). Achtes Verzeichnis zu meinem Exsiccatenwerk "Fungi selecti exsiccati", Serien XXIX-XXXII (Nummern 701 bis 800), nebst Beschreibungen neuer Arten und Bemerkungen. Verhandlungen des Botanischen Vereins der Provinz Brandenburg 59: 37
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 28
●	Tagliavini Osvaldo (2012). Funghi della Basilicata / a cura di Osvaldo e Rosario Tagliavini: 154

Lycoperdon echinatum

Comestibilitate: mediocră (comestibilă atâta timp cât are carnea albă)

Agaricaceae

Bazidiocarpul: este sferic, uneori uşor turtit la vârf sau piriform, iniţial albicios, maroniu la maturitate, de 2-6(9) cm diametru şi 2-3(7) cm înălţime; endoperidia este acoperită cu ţepi deşi, ascuţiţi, lungi de 4-6 mm, uniţi la vârf câte 3 sau 4, care cad la maturitate lăsând în urmă nişte pete gri-maronii cu aspect areolat; la maturitate, exoperidia se desface la partea superioară într-un orificiu prin care sporii vor fi eliberaţi în urma impactului picăturilor de apă de ploaie cu corpul ciupercii Gleba: este albă la exemplarele tinere, ulterior verde-gălbuie, iar la maturitate brun-purpurie, pulverulentă Piciorul: este scurt, uneori absent Fructificaţie: iulie-noiembrie Ecologie: saprofită; creşte solitar, împrăştiat, uneori în grupuri mici, pe solul pădurilor de foioase (în special de Fagus), uneori şi de conifere Specii similare: • Lycoperdon pedicellatum, la care ţepii de pe endoperidie sunt mai scurţi, de până la 2 mm, iar piciorul acoperit cu granule; gleba este de culoare scorţişoarei sau brun-oliv • Lycoperdon perlatum, la care endoperidia este acoperită cu o mulţime de verucozităţi foarte fine, printre care sunt intercalate ace mai lungi (1-2 mm), conic-piramidale • Lycoperdon mammaeforme, la care coloritul endoperidiei este alb-roziu la început şi este acoperită de un văl albicios care se crapă şi se desprinde în plăci mari • Lycoperdon pyriforme, la care exoperidia este acoperită iniţial cu ţepi foarte fini, albi, caduci, pătată cu puncte foarte mici maronii, uneori cu mici crăpături • Lycoperdon umbrinum, la care exoperidia de culoare maronie, brun-roşcată, este acoperită cu ţepi scurţi, de cca. 1 mm, persistenţi Dăunători: larvele unor specii de diptere se dezvoltă în interiorul sporocarpilor Comestibilitate: mediocră; se pot consuma exemplarele tinere atâta timp cât gleba este încă albă şi tare, după îndepărtarea ţepilor

  Referinţe:

●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 206
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Gasteromycetes. Version 2.0: 19-20
●	Kirschbaum C. L. (1869-1870). Jahrbücher des Nassauischen Vereins für Naturkunde. Wiesbaden: 36
●	Massee G. (1887). A Monograph of the Genus Lycoperdon (Tournef.) Fr. Journal of the Royal Microscopical Society: 704
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 286
●	Persoon C. H. (1797). Tentamen dispositionis methodicae fungorum in classes, ordines, genera et familias. Cum supplemento adjecto. Petrum Philippum Wolf, Lipsiæ: 53
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 32-33
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 297
●	Tagliavini O., Tagliavini R. (2003). Atlante dei funghi commestibili della Basilicata. Seconda edizione. Consiglio Regionale della Basilicata: 156