Leccinum vulpinum

Comestibilitate: bună

Boletaceae

Bazidiocarpul: la început semisferic, cu colorit portocaliu, portocaliu-roşiatic, cu marginile răsucite înspre interior, ulterior convex până la plan-convex, brun-portocaliu, brun-roşcat, fin catifelat, de 5-15 (20) cm diametru Tuburile: sinuate, lungi de 10-16 mm, de un alb-murdar la exemplarele tinere, mai târziu galben-oliv; porii mici, cu diametrul de circa 0,5 mm Piciorul: de culoare albă, acoperit iniţial de scvame albicioase, care devin la maturitate maronii până la brun-roşiatice; are 7-15 cm înălţime şi 2-3 cm diametru; uneori, carnea de la baza piciorului se colorează în verde-albăstrui, gri-verzui Fructificaţie: iulie-octombrie Ecologie: micorizantă; creşte solitar sau în grupuri mici, sub conifere, formând asociaţii simbiotice cu Pinus sylvestris, uneori cu Picea abies; preferă habitatele umede din zona montană Specii similare: • Leccinum versipelle, care are pălăria de 8-20 cm, adesea cu margini neregulate; cuticula depăşeşte cu 2-4 mm marginea pălăriei • Leccinum aurantiacum, care are pălăria de 8-15 cm, la exemplarele tinere cu marginile răsucite înspre interior, acoperind cu 2-4 mm suprafaţa poriferă; ectomicorizantă, pe rădăcini de Populus, uneori de Quercus Comestibilitate: bună; carnea albă, cu gust dulce, fără miros, prin rănire devine încet gri-negricioasă; se poate consuma carnea moale din pălărie, cea din picior fiind tare şi fibroasă

Bazidiocarpi maturi

  Referinţe:

●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Boletales. Version 2.0: 42
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 266-267

Hydnum repandum

Hedgehog mushroom, Sweet tooth, Wood hedgehog

Dentinum repandum (L.) Gray 1821, Sarcodon repandus (L.) Quél. 1886, Tyrodon repandus (L.) P. Karst. 1881

Comestibilă condiționat

Hydnaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (excelentă), după gătire îndelungată; de preferat exemplarele tinere FRUCTIFICAȚIE: iulie-octombrie ECOLOGIE: micorizantă; se dezvoltă solitar, împrăştiat sau, cel mai adesea, în grupuri numeroase, de cele mai multe ori formate din mai multe exemplare concrescute, pe solul pădurilor de conifere şi de foioase DĂUNĂTORII: carpozoamele sunt atacate de mamifere (Sciurus vulgaris), larvele unor diptere

BAZIDIOCARPUL: cărnos, la început convex, mai târziu întins, lobat, cu margini neregulate, la maturitate adesea adâncit la centru, de 6-15 (20-25) cm diametru; cuticula netedă, fin catifelată, cu colorit crem, galben-albicios, galben-ocru, galben-ruginiu, uneori fisurată la maturitate HIMENOFORUL: format din ţepi decurenţi, inegali, moi, care se desprind uşor de pălărie, deşi, lungi de 2-7 mm, cu colorit ocru-gălbui; prin strivire, ţepii se colorează în portocaliu sau brun-gălbui PICIORUL: adesea poziţionat lateral, neted, cărnos

CARNEA: este alb-gălbuie, compactă, fragilă, subţire, cu miros plăcut de fructe, gust puţin amărui (mai pronunţat la exemplarele mature), care dispare prin fierbere; pentru a preveni gustul amărui, poate fi fiartă un timp în lapte; sunt căutate exemplarele tinere, la care mai întâi se îndepărtează ţepii şi care sunt consumate în amestec cu alte ciuperci; se poate conserva prin deshidratare; poate acumula în concentraţii ridicate Zn şi Fe

SPECII SIMILARE: Cantharellus cibarius, care are stratul fertil format din nervuri decurente, groase, bifurcate, de culoare galbenă; Hygrophoropsis aurantiaca, care are stratul himenal format din lamele puternic decurente, dese, repetat ramificate înspre margine; pălăria este portocalie până la galben-portocalie, iar marginile sunt ondulate, răsucite uşor înspre interior; Lepista flaccida, care are himenoforul format din lamele dese, puternic decurente; pălăria are formă de pâlnie, iar marginile sunt răsucite înspre interior

Referinţe:
●	Camangi F., Stefani A., Sebastiani L., Lippi A., Petrucci P., Falaschi N. (2008). Etnomicologia – La Risorsa Fungo in Alta Valle del Vara la Valle del Biologico. CM Alta Valle del Vara e SSSA: 146-147
●	del Conte A., Lassoe T. (2008). The edible mushroom book. DK Publishing: 71
●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 73
●	Georgescu A. A., Busuioc G. (2011). Determination of heavy metals in several species of wild mushrooms and their influence on peroxidase activity. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi. Lucrări ştiinţifice, Seria Agronomie 54(2): 62-66
●	Gray S. F. (1821). A natural arrangement of British plants: according to their relation to each other as pointed out by Jussieu, De Candolle, Brown. Vol. 1. Baldwin, Cradock and Joy. London: 650
●	Greville R. K. (1824). Flora Edinensis or a description of plants growing near Edinburgh, arranged according to the Linnean System, with a concise introduction to the natural orders of the Class Cryptogamia, and illustrative plates. Edinburgh: 405-406
●	Grudnicki M., Tănase C. (2003). Aspecte fitopatologice privind ciupercile de pe răşinoase din unele arborete ale judeţului Suceava. Analele Universităţii "Ştefan cel Mare" Suceava. Secţiunea Silvicultură. Serie nouă 2: 95-102
●	Hall I. R., Stephenson S. L., Buchanan P. K., Yun W., Cole A. L. J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 236-237
●	Jakovlev J. (2011). Fungus gnats (Diptera Sciaroidea) associated with dead wood and wood growing fungi: new rearing data from Finland and Russian Karelia and general analysis of known larval microhabitats in Europe. Entomologica Fennica 22: 157-189
●	Linnaeus C. (1753). Species plantarum, exhibentes plantas rite cognitas, ad genera relatas, cum differentiis specificis, nominibus trivialibus, synonymis selectis, locis natalibus, secundum systema sexuale digestas. Tomus II. Holmiæ, Impensis Laurentii Salvii: 1178
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 37
●	Mabey R. (2012). Food for Free. HarperCollins Publishing: 339
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 65-67
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 258
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 630
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 108
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84
●	Tagliavini O., Tagliavini R. (2003). Atlante dei funghi commestibili della Basilicata. Seconda edizione. Consiglio Regionale della Basilicata: 318

Russula aeruginea

Grass-green Russula, Green brittlegill mushroom, Green Russula, Tacky green Russula

Russula aeruginea f. rickenii Singer 1936, Russula furcata var. graminicolor Secr. ex Gillet 1875

Comestibilă condiționat

Russulaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), dar numai în urma gătirii FRUCTIFICAȚIE: iulie-septembrie ECOLOGIE: ectomicorizantă; se dezvoltă solitar sau în grupuri mici pe solurile acide din pădurile de conifere sau cele mixte; formează asociaţii simbiotice cu diferite specii de arbori (mai ales Betula pendula, Picea abies, Pinus) SPECII SIMILARE: Russula virescens, care are pălăria acoperită cu numeroase crăpături verde-cenuşiu închis până la verde crud; Russula olivacea, care are pălăria cu

colorit oliv-cenuşiu până la brun-purpuriu, cu diametru mai mare (10-20 cm); Russula xerampelina, care are pălăria roşie închis până la maronie, mai rar verzuie, iar carnea eliberează un miros puternic de peşte prin strivire; Amanita phalloides, care are pălăria cu colorit verde-cenuşiu până la galben-limoniu, adesea străbătută de linii fine, de culoare închisă, dispuse radiar; piciorul are la partea superioară un inel persistent, lat, iar la bază o volvă persistentă, membranoasă, sub formă de sac

TOXICITATE: otrăvitoare, dacă este consumată în stare crudă; se recomandă consumul cu precauţie, deoarece pot apărea crampe stomacale BAZIDIOCARPUL: inițial convex, ulterior întins şi uşor adâncit la centru, cu diametrul de 4-10(15) cm; cuticula netedă, se desprinde până la jumătatea pălăriei şi are colorit palid verzui, verde-cenuşiu deschis, rareori verde-oliv; uneori, cuticula este acoperită cu o serie de fibrile radiale, mai mult sau mai puţin evidente, de culoare verzui-cenuşie până la oliv; prin strivire, carnea de sub

cuticulă se colorează în ruginiu LAMELELE: adnexe, dese, bifurcate; iniţial de culoare crem-albicioasă, ulterior gălbui, uneori cu pete ruginii PICIORUL: cilindric sau uşor îngustat la bază, alb sau uneori cu nuanțe rozii; înalt de 4-6 cm şi gros de 1-2 cm DĂUNĂTORII: corpurile de fructificaţie sunt atacate de larvele unor diptere (Ceratopogonidae, Drosophilidae, Phoridae)

Referinţe:
●	Boa E. (2004). Wild edible fungi. A global overview of their use and importance to people. Food and Agriculture Organization of the United Nations. Rome: 1-147
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 62-63
●	Hall I. R., Stephenson S.L., Buchanan P.K., Yun W., Cole A.L.J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 165-166
●	Kumar R., Tapwal A., Pandey S., Rishi R., Mishra G., Giri K. (2014). Six unrecorded species of Russula (Russulales) from Nagaland, India and their nutrient composition. Nusantara Bioscience 6(1): 33-38
●	Mabey R. (2012). Food for Free. HarperCollins Publishing: 392
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 33
●	Pala S.A., Wani A.H., Mir R.A. (2012). Diversity of macrofungal genus Russula and Amanita in Hirpora Wildlife Sanctuary, Southern Kashmir Himalayas. Biodiversitas 13(2): 65-71
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 472
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 286
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84

Marasmius rotula

Comestibilitate: necomestibilă

Marasmiaceae

Bazidiocarpul: este membranos, cutat radial, în formă de paraşută, cu o mică adâncitură centrală mai închisă la culoare; iniţial convex, ulterior întins; alb, albicios, crem-albicios, cu diametrul de 5-15(20) mm Lamelele: libere; adesea egale, unite într-un inel caracteristic care înconjoară piciorul; în număr de 16-22, foarte distanţate, cu colorit albicios până la palid gălbui Piciorul: filiform, cilindric, gol pe dinăuntru; are colorit brun-negricios, în partea superioară albicios, uneori lucios; are înălţimea de 2-7 cm şi grosimea de 1-2 mm Fructificaţie: mai-octombrie; fructifică din abundenţă după perioadele ploioase Ecologie: saprofită; creşte în grupuri sau împrăştiat, pe ramurile căzute pe sol aflate în descompunere, fragmentele vegetale (ace, crenguţe, rămurele) în putrefacţie, ocazional şi pe frunzele putrede; preferă pădurile de foioase (Fagus, Quercus) Specii similare: • Marasmius bulliardii, care are pălăria cu diametrul mai mic (2-5 mm) şi un număr mai mic de lamele (8-12) • Gymnopus androsaceus, care are pălăria gri-roşcată, brun-roşcată; lamelele, în număr de 10-20, ramificate, sunt adnexe sau parţial unite într-un inel în jurul piciorului

  Referinţe:

●	Cooke M. C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 238
●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 115
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 60
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 531
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 165
●	Sardariu O. A., Mititiuc M. (2009). Contributions to the study of macromycetes in the Unsu Forest, Iaşi County. Analele ştiinţifice ale Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi, Secţiunea a II-a, Biologie vegetală 55(2): 137-143

Lactarius volemus

Bazidiocarpul: cărnos, tare; la început convex, cu marginile răsucite înspre interior, ulterior aplatizat, puţin adâncit la centru, cu diametrul de 5-10(15) cm; cuticula netedă, uneori cu aspect catifelat, are colorit variabil, ocru- roşcat, ocru-maroniu, brun-roşcat, portocaliu-maroniu, palid maroniu, uneori la centru cu o zonă circulară mai închisă la culoare; prin strivire, carnea se colorează la început în roşu, ulterior în maroniu Lamelele: adnate până la uşor decurente; fragile, destul de dese, inegale, subţiri; au colorit albicios, palid-gălbui, galben-auriu; prin zdrobire, eliberează din abundenţă un latex lăptos, care în contact cu aerul devine bruniu (după circa 5-10 minute) Piciorul: este neted, tare, plin, cu colorit mai deschis decât al pălăriei; înalt de 4-12 cm şi gros de 1-3 cm Fructificaţie: iulie-noiembrie Ecologie: ectomicorizantă; creşte în grupuri, solitar sau împrăştiat în păduri, la baza speciilor de conifere şi de foioase; preferă pădurile de foioase Specii similare: • Lactarius quietinus, care are diametrul mai mic (3-8 cm) şi pălăria concentric zonată; carnea, lipsită de miros, eliberează prin strivire un latex alb care se îngălbeneşte în contact cu aerul Dăunători: carpozoamele sunt atacate de larve de diptere Comestibilitate: este o specie comestibilă, în ciuda mirosului neplăcut de hering, miros care dispare prin gătire; carnea albicioasă şi tare, cu miros uşor piperat, este folosită uneori pe post de condiment

  Referinţe:

●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 181
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 199-200
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 260
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 493
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 279
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84

Lepiota clypeolaria

Shaggy-stalked Lepiota, Shield dapperling

Agaricus clypeolarius Bull. 1789, Agaricus roseus Scop. 1772, Mastocephalus clypeolarius (Bull.) Kuntze 1891

Necomestibilă

Agaricaceae

COMESTIBILITATE: necomestibilă, posibil otrăvitoare; au fost semnalate cazuri în care a apărut aşa-numitul sindrom gastrointestinal, care se manifestă prin apariţia unor stări necontrolabile de vomă, deshidratare intensă, diaree FRUCTIFICAȚIE: iulie-octombrie ECOLOGIE: saprofită; crește solitar sau în grupuri mici pe solul pădurilor de conifere, rareori de foioase (Fagus)

PĂLĂRIA: inițial sferică, ulterior campanulată, la final aplatizată, de 4-7 cm diametru; cuticula crem-albicioasă, acoperită cu mici scvame concentrice ocru-brunii; la centru puţin umbonată, cu colorit uniform, mai închis, ocru-brun, cafeniu; pe margine pălăria are resturi albicioase de văl cu aspect franjurat LAMELELE: libere; dese, albicioase până la gălbui PICIORUL: fistulos, alb-cenuşiu; uşor îngroşat la bază, înalt de 4-10 cm, gros de 4-10 mm; cu inel floculos, mobil, nepersistent; sub inel floculos-lânos

SPECII SIMILARE: Lepiota ignivolvata, care are piciorul prevăzut cu un inel nepersistent, înclinat, ce are o uşoară tentă portocaliu-roşcată; Chlorophyllum rhacodes, care piciorul neted, iniţial alb, ulterior brun-roşiatic, cu inel dublu, mobil; Macrolepiota procera, care piciorul acoperit cu fibrile fine maronii, dispuse în şiruri, în zig-zag, ce-i conferă un aspect de piele de şarpe și are un inel dublu, mobil; Lepiota cristata, care are piciorul neted, cu inel membranos, nepersistent, iar în urma ruperii, carnea emană un miros de gaz

COMESTIBILITATE: există ţări (Hong Kong, Mexic) în care este considerată o specie comestibilă

Referinţe:
●	Boa E. (2004). Wild edible fungi. A global overview of their use and importance to people. Food and Agriculture Organization of the United Nations. Rome: 1-147
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Agaricales. Version 2.1: 41-42
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 97
●	Karadelev M., Miteva S., Stojkoska K. (2004). Checklist of humano-toxic macromycetes in the Republic of Macedonia. Proceedings of 2nd Congress of Ecologist of the Republic of Macedonia with International Participation. Skopje 6: 472-478
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 89
●	Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 153
●	de Oliveira P. (2009). Mushroom poisoning. Sociedade Portuguesa de Medicina Interna. Medicina Interna 16(4): 232-238
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 215-216

Suillus grevillei

Larch bolete

Boletinus grevillei (Klotzsch) Pomerl. 1980, Boletus elegans Schumach. 1803

Comestibilitate mediocră / condiționată

Suillaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), numai după îndepărtarea cuticulei (care poate provoca prin ingerare disconfort intestinal) FRUCTIFICAȚIE: iulie-octombrie ECOLOGIE: ectomicorizantă; creşte solitar, împrăştiat sau în grupuri pe solul pădurilor de conifere sau de amestec, în parcuri; formează relaţii de simbioză cu rădăcinile de zadă (Larix decidua), apărând adesea în plantaţiile artificiale SPECII SIMILARE: Suillus bovinus, care are pălăria

brun-ocru la brun-lila, tuburile adnate până la decurente și creşte pe solurile acide din pădurile de conifere; Suillus granulatus, care are pălăria brun-portocalie până la galben-maronie; exemplarele tinere exudă prin pori mici picături de lichid cu aspect lăptos; Suilus luteus, care are pălăria umbonată, colorată în diferite tonuri de brun; piciorul este prevăzut cu inel albicios la început, maroniu ulterior; Suilus tridentinus, care are pălăria brun-roşcată, pe margine cu numeroase fibrile neclare închise la culoare; porii sunt iniţial gălbui, ulterior portocalii

COMESTIBILITATE: carnea este moale, galbenă, cu gust dulce de fructe şi miros acrişor; din acest motiv, este o ciupercă ce se pretează foarte bine la prepararea deserturilor şi a dulceţurilor BAZIDIOCARPUL: la început semisferic, ulterior convex şi uşor umbonat, la maturitate întins, cu diametrul de 4-10(15) cm; cuticula se separă uşor de pălărie, este vâscoasă pe vreme umedă, lucioasă pe vreme uscată; are colorit galben ca lămâia, galben-auriu, portocaliu-auriu, ruginiu, portocaliu-maroniu

TUBURILE: adnate până la decurente, lungi de 6-11 mm; exemplarele tinere le au acoperite de un văl albicios care la maturitate se rupe; porii sunt mici, palid gălbui la început, galben murdar mai târziu; se colorează în cenuşiu prin strivire PICIORUL: palid galben-auriu până la galben-maroniu, cu o zonă albicioasă în partea superioară; prevăzut cu un inel fragil, membranos, albicios; are înălţimea de 6-10 cm şi diametrul de 1-2,5 cm

Referinţe:
●	del Conte A., Lassoe T. (2008). The edible mushroom book. DK Publishing: 84
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 229-230
●	Hall I. R., Stephenson S. L., Buchanan P. K., Yun W., Cole A. L. J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 231
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 67
●	Mabey R. (2012). Food for Free. HarperCollins Publishing: 386
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 178-179
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 265