Climacocystis borealis

Climacocystis borealis

Leptoporus borealis (Fr.) Pilát 1938, Polyporus borealis Fr. 1821, Spongipellis borealis (Fr.) Pat. 1900

COMESTIBILITATE: necomestibilă FRUCTIFICAȚIE: iulie-decembrie ECOLOGIE: parazită; crește solitar, în grupuri (uneori numeroase), adesea imbricat, pe rădăcini, bușteni, la baza trunchiurilor vii de conifere (Abies alba, Picea abies, Larix decidua, Pinus), prin păduri de conifere, producând un putregai alb SPECII SIMILARE: Amaropostia stiptica, care are inițial colorit alb ca zăpada și exsudă frecvent prin pori picături de lichid

BAZIDIOCARPUL: semicircular, reniform, în formă de evantai sau de consolă, de 4-20 cm lungime, 5-7 (15) cm lățime, 1-3 (10) cm înălțime, tomentos, la început albicios, crem-albicios, mai târziu crem-gălbui, galben murdar, ocru, portocaliu-maroniu HIMENOFORUL: sub formă de tuburi lungi de 2-12 mm, cu pori colțuros-labirintiformi, 1-3 pe mm, albi, gălbui sau ocru TRAMA: inițial moale, spongioasă, albă, după uscare tare, lemnoasă; are miros plăcut

Referinţe:
●	Gérault A. (2006). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes (Hymenochaetales, Lachnocladiales, Ganodermatales, Poriales, Polyporales, Schizophyllales). Version 1.0
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 123-124
●	Song J., Chen Y.-Y., Cui B.-K.. (2014). Phylogeny and taxonomy of Climacocystis (Polyporales) in China. Cryptogamie, Mycologie 35(3): 221-231

Basidioradulum radula

Toothed crust

Hydnum radula Fr. 1818, Odontia cerasi (Pers.) Fr. 1821, Radulum orbiculare Fr. 1825

---

COMESTIBILITATE: necomestibilă FRUCTIFICAȚIE: iulie-noiembrie ECOLOGIE: parazită sau saprofită; crește pe ramuri și trunchiuri, mai ales pe lemn de cireș (Prunus avium), ocazional și pe alte foioase sau pe conifere SPECII SIMILARE: Radulomyces molaris, la care himenoforul este format din ţepi inegali, conici, cilindrici sau spatulați, uneori ascuțiți la vârf, lungi de 1-3 (5) mm, cu diametrul de 0,3-1 (2) mm la bază, uneori concrescuți la bază, cu colorit mai întunecat înspre vârf

BAZIDIOCARPUL: întins pe substrat, la început circular, alb murdar până la galben-ocru, la maturitate cu formă neregulată, galben-maroniu, mai deschis pe margine, de 3-30 cm diametru HIMENOFORUL: format din țepi obtuzi, lungi de 3-5 mm, brun-gălbui

---

Referinţe:
●	Quélet L. (1886). Enchiridion Fungorum in Europa media et praesertim in Gallia Vigentium. Lutetiæ, Octavii Doin: 1-352
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 103

Inonotus nidus-pici

Inonotus canker

Phaeoporus nidus-pici (Pilát ex Pilát) Spirin, Zmitr. & Malysheva 2006

---

COMESTIBILITATE: necomestibilă FRUCTIFICAȚIE: iunie-noiembrie ECOLOGIE: parazită; crește în grupuri, pe trunchiuri vii de foioase, cel mai adesea pe Fagus și Quercus, mai rar pe Acer, Fraxinus, Aesculus hippocastanum, în păduri de foioase și de amestec; se dezvoltă în jurul ramurilor rupte sau a scorburilor și duce la apariția unui putregai alb și la umflarea trunchiului în zona atacată IDENTIFICARE: bazidiocarpii tineri, în prima lună, exsudă din abundență, picături de lichid gălbui

BAZIDIOCARPUL: la început ocru-gălbui, palid galben-maroniu, catifelat, cu timpul devine maroniu, brun-ruginiu până la aproape negricios, cu formă neregulată și o multitudine de crăpături; poate atinge 4-12 cm diametru HIMENOFORUL: sub formă de tuburi cenușiu-maronii, brun închis, lungi de 3-4 mm la exemplarele tinere și până la 10-16 mm la maturitate, cu pori rotunzi, mici (5-6 pe mm), deși

---

Referinţe:
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 128

Inonotus dryadeus

Oak bracket, Warted oak polypore, Weeping conk, Weeping polypore

Boletus dryadeus Pers. 1799, Phellinus dryadeus (Pers.) Pat. 1900, Polyporus dryadeus (Pers.) Fr. 1821

---

COMESTIBILITATE: necomestibilă FRUCTIFICAȚIE: aprilie-septembrie ECOLOGIE: parazită; crește solitar, la baza trunchiurilor de foioase, în special de stejar (Quercus), în păduri de foioase, ocazional și de brad (Abies alba), producând un putregai alb IDENTIFICARE: bazidiocarp acoperit la maturitate cu o crustă de un galben-maroniu, ulterior castanie, brun-negricioasă; exemplarele tinere exsudă picături de lichid roșu-maronii

BAZIDIOCARPUL: masiv, semicircular, la început crem, catifelat, la maturitate cenușiu-gălbui, brun-gălbui, de 10-35 (50) cm lungime, 5-25 cm lăţime şi înălţimea de 2-8 (12) cm; suprafața superioară, neregulată, crestată, pruinoasă HIMENOFORUL: sub formă de tuburi maronii, lungi de 5-20 mm, la partea inferioară crem-albicios, cu pori rotunzi, mici (2-4 pe mm) TRAMA: groasă, inițial moale, spongioasă, mai târziu suberoasă, cu miros neplăcut

---

Referinţe:
●	Bernicchia A. (2001). A checklist of Corticioid, Polyporoid and Clavaroid fungi (Basidiomycotina) from the Emilia-Romagna region, Italy. Sydowia 53(1): 1-33
●	Gérault A. (2006). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes (Hymenochaetales, Lachnocladiales, Ganodermatales, Poriales, Polyporales, Schizophyllales). Version 1.0
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 128

Auricularia mesenterica

Tripe fungus

Helvella mesenterica Dicks. 1785, Merulius mesentericus (Dicks.) Schrad. 1794

---

COMESTIBILITATE: necomestibilă (menționată în unele publicații ca specie comestibilă) FRUCTIFICAȚIE: tot timpul anului ECOLOGIE: crește solitar sau în grupuri, pe lemn de foioase (Acer, Alnus, Carpinus, Fagus, Fraxinus, Populus, Quercus, Salix, Ulmus), pe buşteni, trunchiuri în descompunere; în păduri de foioase și de amestec IDENTIFICARE: suprafaţa superioară este păroasă, albicioasă, uneori la maturitate cu porțiuni concentric diferit colorate în cenușiu, maroniu, purpuriu-maroniu

BAZIDIOCARPUL: de 3-10 (30) cm diametru, gelatinos în stare umedă, tare în stare uscată; întins pe substrat, inițial în formă de ureche sau de scoică, uneori de cupă, ulterior răsfrânt, cenușiu-maroniu, ocru-cenușiu HIMENOFORUL: suprafaţa fertilă este glabră, nervat-reticulată sau plisată, pruinoasă, cenușie, cenușiu-purpurie, brun-purpurie, brun-violacee

---

Referinţe:
●	Bernicchia A. (2001). A checklist of Corticioid, Polyporoid and Clavaroid fungi (Basidiomycotina) from the Emilia-Romagna region, Italy. Sydowia 53(1): 1-33
●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 7-287
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 222-223
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 1-799
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 78-79
●	Spaulding P. (1961). Foreign Diseases of Forest Trees of the World: An Annotated List. Agriculture Handbook no.197. U.S. Department of Agriculture

Geastrum rufescens

Necomestibilă

Geastraceae

Bazidiocarpul: la început globulos, mai mult sau mai puțin îngropat în sol, de 2-4 cm diametru (4-10 cm cu exoperidia desfăcută); exoperidia groasă, cărnoasă, brăzdată de crăpături, la maturitate se desface în 7-10 lobi în formă de stea, lobi brăzdați de crăpături, care se arcuiesc înspre sol, la interior cu colorit ocru la început, crem-roziu până la palid brun-roșiatic ulterior, la exterior brun-roșiatic; endoperidia globuloasă sau ușor conică, cu diametrul de 2-3 cm, cu colorit gălbui sau palid maroniu, la partea superioară are un singur peristom, conic, fimbriat, fără aree la bază Gleba: la început albă, ulterior devine maronie Piciorul: bazidiocarpul este sesil sau cu un picior foarte scurt Fructificaţie: august-octombrie Ecologie: saprofită; crește solitar sau în grupuri mici, pe solul pădurilor de conifere și de amestec, rariști de pădure, luminișuri, prin pajiști montane la marginea pădurilor de conifere Specii similare: • Geastrum fimbriatum, care are exoperidia divizată în 4 (rar 5-8) lobi dispuşi orizontal, lipsiţi de crăpături, iar peristomul este cu aree

Referinţe:
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Gasteromycetes. Version 2.0
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 1-799
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 302

Radulomyces molaris

Comestibilitate: necomestibilă

Radulomycetaceae

Bazidiocarpul: întins, alipit de substrat, inițial orbicular, cu consistență ceroasă, cu colorit albicios, palid gălbui, sub forma unor pete de mici dimensiuni; ulterior, aceste mici pete se unesc în corpuri de fructificație neregulate ca formă, cu lungimea de 5-12 (până la 50) cm și înălțimea de 2-3 mm, cu margini scurt fimbriate, cu colorit gălbui-ocru, ocru pe vreme uscată, albicios pe margini Himenoforul: este format din ţepi inegali, conici, cilindrici sau spatulați, uneori ascuțiți la vârf, lungi de 1-3 (uneori 5) mm, cu diametrul de 0,3-1 (2) mm la bază, uneori concrescuți la bază, cu colorit mai întunecat înspre vârf Fructificaţie: pe tot parcursul anului Ecologie: saprofită; se dezvoltă în grupuri compacte sau împrăştiat pe ramurile căzute aflate în descompunere de pe solul pădurilor de foioase sau pe ramurile uscate din coronamentul arborilor (în special de Quercus, rareori de Corylus, Fraxinus, Fagus, Carpininus); se dezvoltă atât zonele cu umiditate ridicată, cât și în cele bine incălzite Specii similare: • Radulomyces confluens, la care himenoforul are suprafața netedă

Mucidula mucida

Porcelain fungus

Armillaria mucida (Schrad.) P. Kumm. 1871, Oudemansiella mucida (Schrad.) Höhn. 1794

Comestibilă condiționat

Physalacriaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), dar numai după îndepărtarea mucusului de pe pălărie FRUCTIFICAȚIE: august-noiembrie ECOLOGIE: saprofită și uneori parazită; se dezvoltă în grupuri, uneori numeroase, pe lemn în putrefacție de foioase: bușteni, trunchiuri căzute la pământ, ramuri aflate pe solul pădurii (mai ales de fag, Fagus, uneori și de stejar, Quercus); ocazional, poate fi observată pe ramurile uscate de pe arbori sau pe trunchiurile vii SPECII SIMILARE: Pluteus petasatus, la care pălăria

este aplatizată la maturitate, cu colorit crem, la centru cu fibrile maronii; Pluteus pellitus, la care pălăria este alb-cenușie, la centru puțin umbonată, ușor mai întunecată la culoare și fin fibriloasă BAZIDIOCARPUL: iniţial convex, cu colorit alb murdar, crem-albicios, palid cenușiu, cenușiu-gălbui, ulterior ușor aplatizat, alb ca zăpada, mai mult sau mai puțin palid ocru-maroniu la centru, foarte vâscos pe vreme umedă, semitransparent și ușor striat la margine, de 2-8 (10) cm diametru

CARNEA: carnea din pălărie este subțire și lipsită de consistență, de culoare albă și poate fi consumată prăjită LAMELELE: adnate la ușor decurente; mari, inegale, distanțate, albe, la maturitate cu nuanțe de ocru

PICIORUL: cu inel membranos superior, conturat cu cenușiu-maroniu dedesubt; este evident striat deasupra inelului, neted și cu colorit cenușiu-albicios dedesubt; are înâlțimea de (1) 3-8 (15-20) cm și grosimea de 2-10 mm

Referinţe:
●	Cetto B. (1978). I Funghi dal Vero. Vol. 1. 10° Edizione: 271
●	Courtecuisse R., Duhem B. (2011). Guide des champignons de France et d'Europe: 1-544
●	Dann G. (2017). Edible Mushrooms. A Forager’s Guide to the Wild Fungi of Britain and Europe. UIT Cambridge Ltd.: 1-512
●	Læssøe T. (2000). Manuales de Identificación - Hongos. Dorling Kindersley Ltd., London: 79
●	Palazón Lozano F. (2001). Setas para todos Pirineos, Península Ibérica. Pirineo: 305
●	Phillips R. (2013). Mushrooms A comprehensive guide with over 1,250 detailed photographs of mushrooms and other fungi. Macmillan. London: 1-1327
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 186

Protostropharia semiglobata

Comestibilitate: necomestibilă

Strophariaceae

Bazidiocarpul: emisferic, cu diametrul de 1-4 cm; cuticula este netedă, inițial palid gălbuie, mai târziu gălbui-cenușie la palid ocru-maronie Lamelele: adnate; distanțate, crem-cenușii la exemplarele tinere, brun-negricioase la maturitate Piciorul: subțire, bulbos la bază, în jumătatea sau treimea superioară cu un inel mic, fragil, nepersistent, albicios, conturat de o linie subțire maronie; deasupra inelului fin mătăsos, la maturitate ușor negricios datorită prafului sporifer; ajunge la 3-12 cm înălțime și 2-5 mm grosime Fructificaţie: mai-noiembrie Ecologie: saprofită; se dezvoltă solitar sau în grupuri mici, pe bălegarele animalelor erbivore domestice, pe soluri îmbogățite cu dejecții animale, prin pajiști Specii similare: • Panaeolus semiovatus, la care pălăria are formă de clopot, iar piciorul este prevăzut cu un inel albicios, superior, persistent

Hebeloma crustuliniforme

Toxicitate: otrăvitoare → tulburări gastrointestinale

Strophariaceae

Bazidiocarpul: iniţial convex, mai târziu întins, cu marginile răsucite înspre interior, ușor umbonat, cu diametrul de 4-10 cm; cuticula este netedă, cu luciu gras, vâscoasă pe vreme umedă, de culoare palid ocru, palid albicios-cenușie, mai închisă la culoare la centru Lamelele: adnate; palid maronii, palid cenușii, ulterior maronii; uneori pe vreme umedă, lamelele exsudă picături brun-roșcate de lichid Piciorul: ușor îngroșat la bază; albicios, palid cenușiu-albicios, uneori fin floculos înspre vârf; ajunge la 4-8 cm înălţime și 1-2 cm grosime Fructificaţie: septembrie-noiembrie Ecologie: micorizantă; se dezvoltă solitar sau în grupuri mici, pe solul pădurilor de foioase și de conifere Specii similare: • Hebeloma sinapizans, care are cuticula mai închisă la culoare (ocru-maronie la centru), iar lamelele nu exsudă picături de lichid Carnea: albicioasă, cu miros de ridiche Toxicitate: conține compuși toxici, care prin ingerare provoacă disconfort gastrointestinal

Bazidiocarpi maturi

Phaeolepiota aurea

Comestibilitate: necomestibilă

Agaricaceae

Bazidiocarpul: iniţial convex, emisferic, mai târziu întins, cu marginile răsucite înspre interior, cu diametrul de 6-20 cm; cuticula este fin granulată, verucoasă, de culoare ocru-portocalie, ocru-aurie Lamelele: libere; serate, distanțate, inegale, la exemplarele tinere acoperite de un văl; crem-albicioase, ulterior gălbui-ocru, ocru-brun Piciorul: robust, ușor îngroșat înspre bază; de aceeași culoare cu a pălăriei, fin verucos, cu șanțuri longitudinale mai mult sau mai puțin evidente; cu inel superior membranos, mare, cu granule roșiatice, nepersistent; ajunge la 5-15 (25) cm înălţime și 2-3 (6) cm grosime Fructificaţie: septembrie-noiembrie Ecologie: saprofită; creşte solitar sau în grupuri, pe solul pădurilor de conifere, în zona de munte; prin rariști de pădure, luminișuri Specii similare: • Gymnopilus junonius, care are piciorul acoperit cu fibrile cu aspect mătăsos Carnea: albicioasă, fără miros Toxicitate: deși uneori este considerată o ciupercă comestibilă, acidul cianhidric conținut poate provoca tulburări severe aparatului digestiv; așa încât, consumul acestei specii nu este recomandat

Bazidiocarpi tineri

Cystoderma carcharias

Comestibilitate: necomestibilă

Agaricaceae

Bazidiocarpul: iniţial campanulat, emisferic, mai târziu întins, umbonat la centru, uneori încreţit, adesea cu marginile franjurate, cu diametrul de 3-6 cm; cuticula este fin granulată, alb-rozie sau crem-rozie, mai închisă la culoare la centru Lamelele: adnate sau ușor decurente; inegale, alb-gălbui Piciorul: cilindric, de culoarea pălăriei; cu inel superior persistent, neted deasupra și granulat dedesubt; ajunge la 4-7 cm înălţime și 4-6 mm grosime Fructificaţie: septembrie-noiembrie Ecologie: saprofită; creşte solitar sau în grupuri mici, pe solul pădurilor de conifere (mai ales sub molid - Picea abies) Specii similare: • Cystoderma amianthinum, care are pălăria gălbui-portocalie, ocru-portocalie, uniform fin granulată • Cystoderma granulosum, care are pălăria de culoare mai închisă (cărămizie, brun-ruginie, portocaliu-maronie), acoperită cu numeroase granule mici • Cystoderma cinnabarinum, care are pălăria de culoarea cinabrului, portocaliu-ruginie, roşu-cărămizie; piciorul este acoperit cu scvame mici portocaliu închis Carnea: albă, cu miros puternic, neplăcut

Bazidiocarpi maturi