Bjerkandera adusta

Bazidiocarpul: este semicircular, cu marginile ondulate, cu lungimea de 2-10 cm, lăţimea de 1-4 cm şi înălţimea de 1-6 mm; la început are aspect catifelat; este brun-cenuşiu, concentric zonat, la exemplarele tinere cu o margine albă, mai târziu brun-roşcată sau maronie Tuburile: de culoare gri, cu lungimea de 1-2 mm; porii, foarte mici, de formă rotundă până la ovală, în număr de 5-7 pe mm, sunt gri la exemplarele tinere, negricioşi ulterior Piciorul: este absent Fructificaţie: tot timpul anului Ecologie: saprofită; creşte în grupuri dispuse imbricat, pe buşteni şi cioate de foioase (mai ales pe alun - Alnus, stejar - Quercus, castan - Aesculus), mai rar de conifere, aflate în putrefacţie, ducând la apariţia unui putregai alb Specii similare: • Trametes versicolor, la care suprafaţa fertilă este albicioasă • Cerrena unicolor, la care porii devin în timp labirintiformi până la dinţaţi • Lenzites betulina, la care himenoforul este lamelar • Stereum, care are suprafaţa fertilă netedă

  Referinţe:

●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 123

Hypholoma lateritium

Toxicitate: otrăvitoare

Strophariaceae

Bazidiocarpul: la început de formă convexă, apoi turtit; de obicei cu colorit roşu-cărămiziu până la brun-roşcat în centru şi galben-ocru pe margini, neted, uneori cu pete brun-roşcate în centru; la exemplarele foarte tinere, cuticula este acoperită cu resturi de văl foarte subţiri cu aspectul unei cortine; are diametrul de 4-10 cm Lamelele: adnate, foarte dese; iniţial gălbui, devenind cu timpul cenuşiu-oliv Piciorul: cilindric, fibros, curbat, cu înălţimea de 5-10 cm şi grosimea de 4-13 mm; este de culoare galben deschis în partea superioară, puţin mai roşcat la bază Fructificaţie: aprilie-decembrie Ecologie: saprofită; creşte în grupuri mici pe butuci şi buşteni aflaţi în putrefacţie, în păduri de foioase (în special de stejar), uneori şi de amestec Comestibilitate: de evitat; comestibilitatea acestei specii este pusă în discuţie, deşi există persoane care prepară în bucătărie exemplarele tinere; carnea de culoare galben deschis până la crem, cu gust oarecum amar, capătă prin gătire o aromă de nuci

Bazidiocarpi tineri

Bazidiocarpi maturi

  Referinţe:

●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 157
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 291
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 233

Hypholoma fasciculare

Toxicitate: otrăvitoare

Strophariaceae

Bazidiocarpul: este la început convex, ulterior semisferic, neted, cu colorit galben-sulfuriu, în zona centrală portocaliu-ruginiu, cu diametrul de 2-8 cm; uneori pe margine cu fragmente de văl maronii; pe vreme uscată, cuticula se poate fisura, radial, concentric Lamelele: adnate; foarte dese, iniţial galbene, apoi verde-oliv iar la maturitate maro închis Piciorul: uşor curbat, fibros, cu urmele unui fals inel; palid gălbui deasupra inelului, maro- portocaliu dedesubt la exemplarele tinere, cu o cortină; are 5-12 cm înălţime şi 3-10 mm grosime Fructificaţie: aprilie-decembrie Ecologie: saprofită; se dezvoltă în tufe mari (uneori formate din zeci sau chiar sute de exemplare) pe cioatele copacilor tăiaţi, pe trunchiurile căzute aflate în descompunere, în special pe lemn de foioase Toxicitate: carnea de culoare galbenă, fragedă, are miros neplăcut şi gust foarte amar; consumarea acestei ciuperci poate provoca gastroenterite severe, tulburări de vedere, paralizie, datorită conţinutului de acid fasciculic; după cca. 5-10 ore de la ingerare, apar primele simptome (diaree, greaţă, vărsături, proteinurie, colaps, dureri abdominale)

Bazidiocarpi maturi

Bazidiocarpi tineri

  Referinţe:

●	Ciobanu G. (2010). Intoxicaţia acută cu ciuperci necomestibile şi otrăvitoare. Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei - Ştiinţe Medicale 3(26): 19
●	Demirel K., Uzun Y., Kaya A. (2004). Some Poisonous Fungi of East Anatolia. Turkish Journal of Botany 28: 215-219
●	Hall I. R., Stephenson S. L., Buchanan P. K., Yun W., Cole A. L.J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 104, 107, 202
●	Kummer P. (1871). Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichen und sichern Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze: mit Ausnahme der Schimmel - und allzu winzigen Schleim - und Kern-Pilzchen. Zerbst: Verlag von E. Luppe's Buchhandlung: 72
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 156
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 164-165
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 291
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 233