miercuri, 31 decembrie 2014

Boletus aereus


  Comestibilitate: excelentă
Boletaceae     
Boletus aereus DSC39990
Boletus aereus DSC161413

Bazidiocarpul: iniţial semisferic, ulterior convex, la maturitate aplatizat, cu diametrul de 5-15 (uneori 20-35) cm; cuticula este detaşabilă de pălărie, netedă, catifelată, de culoare brun închis până la aproape neagră la exemplarele tinere, castanie, brun deschis, brun-oliv mai târziu
Tuburile: iniţial, tuburile şi porii sunt de culoare albă, la maturitate devenind gălbui până la galben-verzui; tuburile se desprind uşor de carnea pălăriei
Piciorul: robust, plin, acoperit în partea superioară cu o reţea fină de linii, cu aspect reticulat; are colorit bej-maroniu, gălbui-maroniu, cu numeroase pete brun-roşiatice; cilindric, uneori mai mult sau mai puţin îngroşat la bază, cu înălţimea de 6-15 cm şi diametrul de 3-8 cm
Fructificaţie: iulie-octombrie
Ecologie: ectomicorizantă; creşte de obicei solitar, în pădurile de foioase, printre frunzele uscate de pe sol, formând relaţii simbiotice cu rădăcinile arborilor (Quercus, mai rar Fagus); este o specie iubitoare de căldură
Specii similare:
Boletus edulis, care are zona marginală a pălăriei albă, iar piciorul este acoperit în partea superioară cu o reţea fină, de linii albicioase
Tylopilus felleus, care are piciorul acoperit cu o reţea densă de linii maronii asemeni unei plase de pescuit
Boletus pinophilus, care are cuticula pălăriei de culoare maronie cu tentă roşcată, piciorul îngroşat la bază şi acoperit cu o reţea de linii roşu-maronii, albicios în partea superioară
Boletus reticulatus, care are pălăria de culoare mai deschis albă, crem-maronie, ocru-maronie, iar piciorul, îngroşat la partea inferioară, este acoperit în totalitate de o reţea bine conturată, neregulată, de linii albicioase şi maronii, cu aspect reticulat
Dăunători: larvele unor specii de diptere micetofile şi de coleoptere se hrănesc şi se dezvoltă în stratul himenal şi în picior; uneori corpurile de fructificaţie sunt atacate de melci
Comestibilitate: excelentă; carnea este compactă, foarte tare, de culoare albă şi nu-şi schimbă culoarea în contact cu aerul; are gust şi miros plăcut


  Bazidiocarpi maturi
Boletus aereus DSC39994
Boletus aereus DSC39997
Boletus aereus DSC39993

  Referinţe:
Beugelsdijk D .C. M., van der Linde S., Zuccarello G. C., den Bakker H. C., Draisma S. G. A., Noordeloos M. E. (2008). A phylogenetic study of Boletus section Boletus in Europe. Persoonia 20: 1-7
Bulliard P. (1789). Herbier de la France, ou Collection complette des plantes indigenes de ce royaume; Avec leurs détails anatomiques, leurs propriétés, et leurs usages en medecine. Tome 9. Paris, Chez l'auteur, Didot, Debure, Belin: 385
García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 95
Karsten P. A. (1882). Bidrag till kännedom av Finlands natur och folk Haft.37: 5
Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 184-185
Olivier J.M., Guinberteau J., Rondet J., Momoun M. (1997). Vers l'inoculation contrôlée des cepes et bolets comestibles. Revue Forestieere Française XLIX
Poleac E., Ceianu I., Bahrim M., Dumitrescu E., Marcoiu A. (1974). Contribuţii la bioecologia principalilor dăunători la Boletus edulis Bull. ex Fr., Boletus aereus Bull. ex Fr. şi Cantharellus cibarius Fr. Analele ICAS 30(1): 209-230
Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 567-568
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 270
Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84

duminică, 28 decembrie 2014

Russula virescens

Greencracked brittlegill
Agaricus virescens Schaeff. 1774, Agaricus pectinatus var. virescens (Schaeff.) Harzer 1842

 
 Comestibilă
Russulaceae   

COMESTIBILITATE: comestibilă (excelentă), atât în stare crudă (în salate), cât și gătită
FRUCTIFICAȚIE: iulie-septembrie
ECOLOGIE: micorizantă; crește solitar sau în grupuri, pe solul pădurilor de foioase sau de amestec
SPECII SIMILARE: Russula aeruginea, care are pălăria verde-cenuşie, cuticula detaşabilă, nefisurată, iar carnea de sub cuticulă se colorează în ruginiu în contact cu aerul; Amanita phalloides, la care exemplarele tinere sunt învelite într-o volvă albă; Russula heterophylla, a

cărei pălărie este colorată în diferite nuanţe de verde, iar cuticula este netedă
BAZIDIOCARPUL: cărnos, la început globulos, ulterior convex, apoi aplatizat, uşor adâncit la centru, de 7-12 (15) cm diametru; cuticula este neseparabilă de pălărie, catifelată, palid verzuie, la maturitate cu numeroase crăpături ce formează o multitudine de plăci poligonale verde-cenuşiu închis până la verde crud, care îi conferă un aspect areolat; adesea pălăria este acoperită cu o serie de pete albicioase datorate dăunătorilor (melcilor)

Russula virescens DSC44923

Russula virescens DSC40997

Russula virescens DSC41190

CARNEA: compactă, tare, groasă, de culoare albă, cu gust slab de alune sau de fructe, este cea mai apreciată dintre toate speciile genului Russula; poate fi gătită prin prăjire în ulei, pe grătar sau pe grill, preparată pane sau poate fi pusă la murat
DĂUNĂTORII: larvele unor diptere Mycetophilidae se dezvoltă în interiorul corpurilor de fructificaţie

LAMELELE: adnate; sunt foarte dese, inegale, bifurcate, foarte fragile; iniţial albe cu o uşoară tentă crem, mai târziu brun-roşcate
PICIORUL: cilindric, tare, plin, alb, pruinos; are înălţimea de 3-6 (8) cm şi grosimea de 2-3 (4) cm

►bazidiocarpi maturi
Russula virescens DSC121521

Russula virescens DSC40929

Russula virescens DSC41188
Russula virescens DSC95090

Russula virescens DSC40940

Russula virescens DSC40930

►bazidiocarpi tineri
Russula virescens DSC43402

Russula virescens DSC40936

Russula virescens DSC43395
Russula virescens DSC39846





Referinţe:
Camangi F., Stefani A., Sebastiani L., Lippi A., Petrucci P., Falaschi N. (2008). Etnomicologia – La Risorsa Fungo in Alta Valle del Vara la Valle del Biologico. CM Alta Valle del Vara e SSSA: 208-209
Cooke M.C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 220:221
García Bona L.M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 199
Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 170
Mabey R. (2012). Food for Free. HarperCollins Publishing: 391
Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 33
Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 201-202
Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 460
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 286
Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84
Sorbi C. (2009). Quattro Russula commestibili e facilmente identificabili, le colombine buone. MicoPonte 3: 25-33
Tagliavini Osvaldo (2012). Funghi della Basilicata / a cura di Osvaldo e Rosario Tagliavini: 352

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Phallus impudicus

Common stinkhorn
Phallus foetidus Sowerby 1803

 
 Comestibilă condiționat
Phallaceae   

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), dar numai în stadiul foarte tânăr, când are încă formă de ou, iar stratul albicios din interior, poate fi consumat în și stare crudă
FRUCTIFICAȚIE: mai-noiembrie
ECOLOGIE: saprofită; are o rată de creştere foarte ridicată, ajungând la maturitate în 1-2 zile; creşte pe solul pădurilor de conifere, mai rar al celor de foioase, în apropierea buştenilor în descompunere, formând uneori asociaţii micorizante cu rădăcinile unor arbori; poate fi

găsită în special după mirosul dezagreabil pe care-l emană, ce poate fi perceput de la câţiva metri distanţă
DĂUNĂTORII: gleba, care are un miros puternic de cadavru, reprezintă o atracţie irezistibilă pentru unele specii de diptere din familia Calliphoridae, care astfel, ajută la răspândirea sporilor la mare distanţă
CARNEA: poate fi pusă la murat, folosită ca ingredient în salate, sosuri; este comercializată în unele ţări, în stare proaspătă sau murată, fiind folosită ca ingredient în cârnaţi

Phallus impudicus DSC39738

Phallus impudicus DSC86322

Phallus impudicus DSC86331

SPECII SIMILARE: Phallus hadriani, care are piciorul roziu, suprafaţa exterioară a glebei crenelată şi exoperidia roz-carnee; Mutinus caninus, care are piciorul portocaliu la vârf, gleba brun-verzuie şi exoperidia alb-gălbuie; diferite specii de Amanita, la care carpoforii tineri au consistenţă cărnoasă şi nicidecum gelatinoasă; diferite specii de Morchella, la care ascocarpii au colorit ocru-maroniu, nu emană niciun miros şi nu au exoperidie cu aspect de volvă la baza piciorului
BAZIDIOCARPUL: la început sub formă de ou sau sferic,

parţial îngropat sub pământ, cu înălţimea de 4-6 cm şi diametrul de 3-5 cm, acoperit de o exoperidie albicioasă, uşor rozie uneori, cu rizomorfe albe la bază; la maturitate are formă de falus
GLEBA: iniţial gelatinoasă, oliv, ulterior brun-oliv, neagră-verzuie, cu suprafaţa exterioară alveolară, acoperită cu un strat lipicios şi un inel albicios în vârf; are formă conică, 2-4 cm diametru şi capătă un miros respingător de cadavru; la maturitate se lichefiază şi este consumată de diferite specii de diptere

Phallus impudicus DSC86353

Phallus impudicus DSC86337

Phallus impudicus DSC39732

IMPORTANȚĂ: în Evul Mediu, extractele din sporocarpi erau folosite atât pentru tratarea gutei, cât şi pentru prepararea poţiunilor afrodisiace; sătenii din Olanda foloseau cataplasme cu extracte din bazidiocarpi pentru tratamentul reumatismului; în Muntenegru, se consideră că această ciupercă ar avea puteri miraculoase, ţăranii frecând bazidiocarpii de gâtul taurilor care urmează a lupta în arenă, în speranţa că aceştia vor deveni mai

puternici; există studii care sugerează că extractele de Phallus impudicus pot reduce riscul apariţiei trombozelor venoase
PICIORUL: este spongios, fistulos, alb-gălbui, cu aspect reticulat, uşor îngustat spre vârf, cu diametrul de 4-5 cm şi înălţimea de 10-30 cm; în timp, exoperidia se crapă, având aspect de volvă

►bazidiocarpi maturi
Phallus impudicus DSC39730

Phallus impudicus DSC86350

Phallus impudicus DSC176773
Phallus impudicus DSC142211

Phallus impudicus DSC39729

Phallus impudicus DSC142215
Phallus impudicus DSC86321





►bazidiocarpi tineri
Phallus impudicus DSC86340

Phallus impudicus DSC158745

Phallus impudicus IMG14447
Phallus impudicus IMG14451

Phallus impudicus DSC83506

Phallus impudicus IMG15881

Referinţe:
Boa E. (2004). Wild edible fungi. A global overview of their use and importance to people. Food and Agriculture Organization of the United Nations. Rome: 1-147
Cooke M.C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 364
Fries E. (1822). Systema mycologicum: sistens fungorum ordines, genera et species, huc usque cognitas, quas ad normam methodi naturalis determinavit. Vol. 2, Sect. 1. Lundæ, ex Officina Berlingiana: 283-284
García Bona L.M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 207
Gray S.F. (1821). A natural arrangement of British plants: according to their relation to each other as pointed out by Jussieu, De Candolle, Brown. Vol. 1. Baldwin, Cradock and Joy. London: 675-676
Greville R.K. (1824). Flora Edinensis or a description of plants growing near Edinburgh, arranged according to the Linnean System, with a concise introduction to the natural orders of the Class Cryptogamia, and illustrative plates. Edinburgh: 418
Hall I.R., Stephenson S.L., Buchanan P.K., Yun W., Cole A.L.J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 249-250
Linnaeus C. (1753). Species plantarum, exhibentes plantas rite cognitas, ad genera relatas, cum differentiis specificis, nominibus trivialibus, synonymis selectis, locis natalibus, secundum systema sexuale digestas. Tomus II. Holmiæ, Impensis Laurentii Salvii: 1179
Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 32
Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 212-213
Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca
Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 23-24
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 290-291

vineri, 26 decembrie 2014

Geastrum quadrifidum

  Necomestibilă
Geastraceae      
Geastrum quadrifidum DSC39702
Geastrum quadrifidum DSC39704

Bazidiocarpul: se dezvoltă la început sub pământ, fiind globulos, cu diametrul de 0,5-3 cm şi înălţimea de 1,5-5(8) cm, la maturitate ridicându-se deasupra solului, devenind stelat, ajungând la diametrul de 1,5-9 cm; exoperidia groasă, maroniu-purpurie, la maturitate se desface în 4 (rar 5-8) lobi în formă de stea, întotdeauna verticali; endoperidia este subţire, nereticulată, cenuşie-albăstruie, cu formă variabilă (ovoidă, globulară, neregulată), dezvoltată mai mult în înălţime decât în lăţime, scurt pedunculată (1-2 mm), cu înălţimea de 1-2 cm, diametrul de 5-8 mm, la partea superioară cu un singur orificiu (peristom) conic, fimbriat, înconjurat de o zonă circulară ocru-gălbuie (aree)
Gleba: este albă şi tare la exemplarele tinere, devenind maronie şi sub formă de pulbere la maturitate
Piciorul: mai mult sau mai puţin absent
Fructificaţie: iunie-octombrie
Ecologie: saprofită; creşte în pădurile mature de conifere (în special de molid), printre acele uscate de pe sol; preferă solurile calcaroase sau argiloase; rareori poate fi întâlnită în pădurile de foioase
Specii similare:
Geastrum fornicatum, care are dimensiuni mai mari (6-9 cm înălţime), endoperidia maronie, iar peristomul este fără aree; se dezvoltă în păduri de foioase
Geastrum minimum, care are dimensiuni mai mici (1-3 cm diametru), iar exoperidia este divizată în 7-10 lobi dispuşi orizontal
Geastrum pectinatum, care are endoperidia mai lung pedunculată (3-4 mm), exoperidia este divizată în 7-9 lobi, iar peristomul este pectinat
Geastrum rufescens, care are endoperidia mai scurt pedunculată, exoperidia este divizată în 7-10 lobi fisuraţi, iar peristomul nu are aree
Geastrum fimbriatum, care are exoperidia divizată în 6-10 lobi cu vârfurile încovoiate sub bazidiocarp, iar peristomul este fimbriat
Geastrum coronatum, care are exoperidia divizată în 7-10 lobi dispuşi orizontal, iar peristomul este cu aree
Myriostoma colliforme, care are endoperidia cu mai multe orificii la partea superioară, sprijinită pe exoperidie prin 6-25 pedunculi


Referinţe:
Andersson U.-B. (2010). Jordstjärnor i Sverige 5. Fyrflikig jordstjärna, hög jordstjärna, hårig jordstjärna och sålljordstjärna. Svensk Botanisk Tidskrift 104(1): 38-43
Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Gasteromycetes. Version 2.0: 13
Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 301-302

marți, 16 decembrie 2014

Coprinellus disseminatus


  Toxicitate: otrăvitoare
Psathyrellaceae     
Coprinellus disseminatus DSC39593
Coprinellus disseminatus DSC60848

Bazidiocarpul: foarte fragil, se rupe imediat ce este luat în mână; la început oval, alb-crem, devenind ulterior convex până la campanulat, brun-cenuşiu, cenuşiu-ocru, uşor mai închis la centru, striat pe margini, brăzdat radial de o serie de şanţuri fine; are diametrul de 0,5-2 cm
Lamelele: adnate; la început albe, mai târziu cenuşii şi în final negricioase; nu se lichefiază la maturitate
Piciorul: foarte fragil, neted, gol pe dinăuntru, albicios, adesea curbat; are înălţimea de 1,5-4 cm şi diametrul de 1-2 mm
Fructificaţie: august-noiembrie
Ecologie: saprofită; creşte în grupuri, adesea foarte numeroase (uneori de câteva sute de exemplare), diseminate la baza buştenilor, trunchiurilor de foioase aflate în putrefacţie, cioatelor
Specii similare:
Coprinellus micaceus, care creşte sub formă de mănunchiuri, are pălăria mai mare (2-5 cm diametru), acoperită cu granule sclipitoare, mici
Parasola plicatilis, care creşte pe pajişti, are pălăria adânc brăzdată, iar la maturitate lamelele devin negricioase şi se lichefiază
Comestibilitate: prezintă un interes culinar scăzut datorită cărnii subţiri şi fragile
Toxicitate: este o ciupercă toxică, al cărei consum poate provoca disconfort gastrointestinal dacă ingerarea are loc împreună cu alcoolul


Coprinellus disseminatus DSC39574
Coprinellus disseminatus DSC39589
Coprinellus disseminatus DSC68924

Referinţe:
García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 7-287
Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Agaricales. Version 2.0: 73
Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 219
Hall I. R., Stephenson S. L., Buchanan P. K., Yun W., Cole A. L. J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 199-202
Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 274-275
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 218

marți, 25 noiembrie 2014

Pluteus cervinus


  Comestibilitate: mediocră
Pluteaceae     
Pluteus cervinus DSC33340
Pluteus cervinus DSC46638

Bazidiocarpul: are 3-15 cm diametru, formă şi aspect foarte variabile; la început în formă de clopot, mai târziu convex până la aplatizat şi uneori uşor umbonat; cuticula uşor detaşabilă are colorit brun-roşcat, ocru-maroniu, cenuşiu-maroniu, maroniu închis, uneori albicios, mai închis la centru, netedă, acoperită de fibrile întunecate dispuse radial, vâscoasă pe vreme umedă
Lamelele: libere, dese; la început albe, ulterior rozii
Piciorul: cilindric, plin, fragil, fibros, dispus central, adeseori curbat; albicios, acoperit cu fibrile longitudinale maronii, de obicei îngroşat la bază; are înălţimea de 5-12 cm şi grosimea de 7-20 mm; se desprinde uşor de pălărie
Fructificaţie: aprilie-noiembrie; cel mai frecvent poate fi găsită primăvara şi toamna
Ecologie: saprofită; creşte solitar, împrăştiat sau în mici grupuri, pe buşteni, buturugi, rădăcini putrede de foioase (rar de conifere); este o specie întâlnită foarte frecvent în pădurile de foioase
Specii similare:
Megacollybia platyphylla, ale cărei lamele sunt distanţate, piciorul este albicios sau cenuşiu, cu rizomorfe albe lungi la bază
Pluteus salicinus, care are partea inferioară a piciorului cu tentă verzuie sau albăstruie; pălăria de dimensiuni mai mici (3-6 cm)
Pluteus aurantiorugosus, care are pălăria auriu-roşcată sau portocalie, de dimensiuni mai mici (2-5 cm)
• unele specii de Entoloma, la care lamelele sunt ataşate de picior şi nu se dezvoltă pe trunchiuri în putrefacţie
• unele specii de Volvariella, la care lamelele sunt libere, dar care au la baza piciorului o volvă în formă de cupă
Dăunători: corpurile de fructificaţie sunt atacate de numeroase specii de diptere (Mycetophilidae, Trichoceridae, Drosophilidae, Sphaeroceridae, Platypezidae, Psychodidae, Asteiidae)
Comestibilitate: mediocră; nu este o ciupercă foarte adesea culeasă pentru a fi folosită în gastronomie; carnea este moale, albă, compactă, cu un miros uşor de ridiche; poate fi tăiată în felii mari, sotată în ulei şi folosită astfel ca garnitură la friptură; poate fi fiartă la foc mic în unt până capătă un pic de culoare, condimentată cu puţină sare, adăugat lichid şi fiartă în continuare până scade lichidul; poate fi deshidratată şi folosită în stare uscată în diferite preparate; poate fi tăiată în bucăţi mari şi lăsată la marinat pentru a fi folosită mai târziu


  Bazidiocarpi maturi
Pluteus cervinus DSC33756
Pluteus cervinus DSC38941
Pluteus cervinus DSC40868
Pluteus cervinus DSC33347 Pluteus cervinus DSC63203 Pluteus cervinus DSC33345
Pluteus cervinus DSC48221 Pluteus cervinus DSC41016 Pluteus cervinus DSC40887
Pluteus cervinus DSC35738 Pluteus cervinus DSC41102 Pluteus cervinus DSC47957
Pluteus cervinus DSC96380 Pluteus cervinus DSC96592 Pluteus cervinus DSC96385
Pluteus cervinus DSC63196 Pluteus cervinus DSC41018 Pluteus cervinus DSC104039
Pluteus cervinus DSC104043


  Bazidiocarpi tineri
Pluteus cervinus DSC99169
Pluteus cervinus DSC41108
Pluteus cervinus DSC98871
Pluteus cervinus DSC99189 Pluteus cervinus DSC104028

  Referinţe:
Christensen Clyde M. (1981). Edible Mushrooms. Second edition, revised. University of Minnesota Press: 67
García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 173
Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Heterobasidiomycetes (Amanitales, Pluteales, Entolomatales). Version 2.1: 25
Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 166-167
Hall I. R., Stephenson S. L., Buchanan P. K., Yun W., Cole A. L. J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 181-182
Justo A., Minnis A. M., Ghignone S., Menolli Jr. N., Capelari M., Rodríguez O., Malysheva E., Contu M., Vizzini A. (2011). Species recognition in Pluteus and Volvopluteus (Pluteaceae, Agaricales): morphology, geography and phylogeny. Mycological Progress 10(4): 453–479
Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 123, 139
Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 120-121
Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 130-131
Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 56
Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 207
Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84
Webster J., Weber R. (2007). Introduction to Fungi. Third Edition. Cambridge University Press: 541