Calvatia utriformis

Comestibilitate: bună (comestibilă atâta timp cât are carnea albă)

Agaricaceae

Bazidiocarpul: este mare, în formă de minge, uneori de pară, cu înălţimea de 8-20 cm şi diametrul de 7-15 (20) cm; exoperidia este la început albicioasă, mai târziu palid cenuşie, tomentoasă, brăzdată de crăpături poligonale, uneori acoperită de scvame piramidale erecte, asemeni unor ţepi Gleba: este albă la exemplarele tinere, ulterior galben-oliv, la maturitate brună, sfărâmicioasă Piciorul: absent; bazidiocarpul fiind ataşat de sol prin intermediul unui mănunchi de hife asemănătoare unei rădăcini (rizomorfe) Fructificaţie: august-octombrie Ecologie: saprofită; se dezvoltă solitar sau în grupuri mici pe pajiştile uscate cu substrat nisipos, adeseori pe păşunile îmbogăţite cu bălegar de ovine; preferă locurile călduroase şi însorite Specii similare: • Calvatia gigantea, la care bazidiocarpul are dimensiuni foarte mari (10-50 cm diametru); exoperidia este netedă, albicioasă • Bovista plumbea, la care bazidiocarpul este mai mic (1-3 cm diametru); exoperidia este netedă, albă Comestibilitate: bună; se pot consuma exemplarele tinere care au gleba albicioasă şi tare; carnea conţine compuşi cu efect antibiotic asupra unui anumit tip de bacterii; la maturitate, acumulează în concentraţii ridicate cupru şi zinc, putând constitui o sursă importantă de Cu şi Zn pentru organism; după îndepărtarea exoperidiei, se taie în bucăţi mici care pot fi amestecate în omlete, prăjite sau adăugate în supe

Bazidiocarpi maturi

Bazidiocarpi care eliberează spori

Bazidiocarpi tineri

  Referinţe:

●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 7-287
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Gasteromycetes. Version 2.0: 17
●	Jaap O. (1918). Achtes Verzeichnis zu meinem Exsiccatenwerk "Fungi selecti exsiccati", Serien XXIX-XXXII (Nummern 701 bis 800), nebst Beschreibungen neuer Arten und Bemerkungen. Verhandlungen des Botanischen Vereins der Provinz Brandenburg 59: 37
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 28
●	Tagliavini Osvaldo (2012). Funghi della Basilicata / a cura di Osvaldo e Rosario Tagliavini: 154

Russula adusta

Winecork brittlegill

Agaricus adustus Pers. 1801, Omphalia adusta (Pers.) Gray 1821, Russula nigricans Fr. 1838

Comestibilă condiționat

Russulaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), cu valoare alimentară foarte redusă, poate cauza tulburări gastro-intestinale în urma consumului FRUCTIFICAȚIE: iulie-octombrie ECOLOGIE: micorizantă; crește solitar sau în grupuri mici, cel mai adesea pe solul pădurilor de conifere (sub Picea abies), uneori şi a celor de amestec SPECII SIMILARE: Russula densifolia, care are lamelele mai dese; prin rupere, se înroşesc, ulterior se înnegresc; Russula albonigra, care are lamelele groase, distanţate;

prin rupere, se înnegresc direct, fără a se mai înroşi în prealabil BAZIDIOCARPUL: cărnos, iniţial convex, apoi aplatizat, uşor adâncit la centru, dur, casant, cu diametrul de 5-12 (15-20) cm; cuticula lucioasă, netedă, alb murdar, crem, bej-maronie, apoi maronie, mai închisă la culoare în zona centrală, la maturitate negricioasă, greu separabilă (până la 1/3-1/4 din rază)

CARNEA: foarte tare, albicioasă, nu foarte gustoasă, emană prin rupere un miros puternic de butoi vechi şi se colorează în cenuşiu după o lungă perioadă de timp DĂUNĂTORII: în interiorul corpurilor de fructificaţie se dezvoltă larvele unor specii de diptere

LAMELELE: adnate; distanțate, destul de groase; alb murdar, crem-albicioase; în timp, se înroşesc uşor, apoi se înnegresc PICIORUL: tare, cilindric; albicios, la maturitate se înnegrește; înalt de 4-6 (10) cm şi gros de 2-3 cm; prin tăiere, se colorează încet în palid roşiatic, apoi în gri şi ulterior în negru

Referinţe:
●	Bon M. (1988). Monographic key for European Russulae. Documents mycologiques 18(71-72): 7
●	Cooke M.C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 218
●	Fries E. (1836-1838). Epicrisis Systematis Mycologici, seu Synopsis Hymenomycetum. Upsaliae, e Typographia Academica: 350
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 73
●	Kibby G. (2001). Key to blackening species of Russula of section Compactae. Field Mycology 2(3): 95-97
●	Kummer P. (1871). Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichen und sichern Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze: mit Ausnahme der Schimmel - und allzu winzigen Schleim - und Kern-Pilzchen. Zerbst: Verlag von E. Luppe's Buchhandlung: 100
●	Laux H.E. (2019). Der große Kosmos Pilzführer: Alle Speisepilze mit ihren giftigen Doppelgängern. Kosmos: 1-727
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 169
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 32
●	Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 205
●	Quélet L. (1886). Enchiridion Fungorum in Europa media et praesertim in Gallia Vigentium. Lutetiæ, Octavii Doin: 132
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 459
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 281
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84
●	Singer R. (1932). Monographie der Gattung Russula. Beihefte zum Botanischen Centralblatt 49 (2): 365

Albatrellus confluens

Fair edible

Bazidiocarpul: cu aspect neregulat, adesea format din mai multe pălării concrescute din acelaşi picior, cu diametrul de 3-15(20-30) cm; cuticula netedă, cu aspect catifelat, palid bej-gălbuie, palid găbui-portocalie, la maturitate de obicei cu o serie de crăpături Tuburile: decurente; crem-albicioase, de 1-5 mm lungime; porii sunt foarte mici (3-5 pe mm), cu colorit albicios, ulterior crem-ruginii Piciorul: scurt, robust, cu înălţimea de 3-6(8) cm şi grosimea de 1-3 cm Fructificaţie: iulie-septembrie Ecologie: micorizantă; creşte cel mai adesea în grupuri, pe solul pădurilor de conifere Specii similare: • Albatrellus ovinus, la care pălăria are 6-15 cm diametru, adesea cu nuanţe palid maronii; rareori concresc exemplarele vecine pe acelaşi picior • Albatrellus cristatus, la care pălăria are 5-20 cm diametru şi colorit galben-verzui, brun-oliv; adesea concresc exemplarele vecine pe acelaşi picior • Hydnum rufescens, la care pălăria are 2-6 cm diametru, colorit bej-roşiatic şi suprafaţa fertilă sub formă de ţepi Dăunători: în stratul himenal se hrănesc şi se dezvoltă larve de diptere (Cecidomyiidae) Comestibilitate: satisfăcătoare carnea, albicioasă şi moale la exemplarele tinere, cu gust amar, conţine un compus (grifolin) cu puternic efect anticancerigen

  Referinţe:

●	Fries E. (1821). Systema mycologicum: sistens fungorum ordines, genera et species, huc usque cognitas, quas ad normam methodi naturalis determinavit. Vol. 1, Lundæ, ex Officina Berlingiana: 355-356
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 114
●	Ševčík J. (2003). Insects associated with wood-decaying fungi in the Czech and Slovak Republics: a review of present knowledge. Acta Facultatis Rerum Naturalium Universitas Ostraviensis, Biologica-Ecologica 9: 159-165

Hydnellum ferrugineum

Bazidiocarpul: este la început convex, apoi turtit, pulvinat, de 3-6(10) cm diametru, cu formă neregulată, uşor adâncit la centru; iniţial catifelat, cu colorit albicios, alb-roziu, uneori exsudează picături de lichid roşu-sângerii; la maturitate, corpurile de fructificaţie capătă un colorit brun-roşcat, cu marginea albicioasă; adesea, în procesul de creştere, sunt prinse în masa ciupercii fire de vegetaţie, crenguţe uscate Dinţii: decurenţi; fragili, uşor separabili de pălărie, la început albi, apoi brun-roşcaţi, lungi de 5-6 mm Piciorul: albicios, cu înălţimea de 1-6 cm şi grosimea de 1-3 cm Fructificaţie: iulie-octombrie Ecologie: ectomicorizantă; creşte solitar sau în grupuri mici pe solul pădurilor bătrâne de conifere (Picea abies) Specii similare: • Hydnellum concrescens, la care corpul de fructificaţie, infundibuliform, este concentric zonat • Hydnellum aurantiacum, la care corpul de fructificaţie, cu aspect de pâlnie, de 3-10(15) cm diametru, este brun-portocaliu în zona centrală Comestibilitate: carnea din pălărie, la început moale, spongioasă, tare la maturitate, cu miros de făină, cu colorit roşiatic la brun-purpuriu, nu prezintă interes culinar

bazidiocarpi tineri

bazidiocarpi maturi

  Referinţe:

●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 89-90
●	Karsten P. A. (1879). Meddelanden af Societas pro Fauna et Flora Fennica. Helsinki. Haft.5: 41
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 634-635
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 108

Russula claroflava

Yellow swamp Russula, yellow swamp brittlegill

Rusula flava Romell 1895, Russula ochroleuca var. claroflava (Grove) Cooke 1890

Comestibilă condiționat

Russulaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), dar numai după gătire FRUCTIFICAȚIE: iulie-octombrie ECOLOGIE: micorizantă; crește solitar sau în grupuri, în locurile umede din pădurile de foioase, printre perniţele de muşchi (în special sub Populus, Betula, dar şi Fagus, Alnus) sau de amestec SPECII SIMILARE: Russula ochroleuca, la care cuticula este galben-ocru murdar, separabilă pe 2/3 din rază; Russula risigallina, la care cuticula este galben-limonie,

galben viu, separabilă pe 3/4 din rază; Russula violeipes, la care cuticula este galben-verzuie, apoi purpuriu-violacee, greu separabilă (pe 1/3 din rază), iar piciorul capătă tentă violacee; Russula decolorans, la care cuticula este portocaliu-arămie, portocaliu murdar, greu separabilă și crește în pădurile umede de conifere din zona montană; Russula fellea, la care cuticula este palid ocru, palid galben-portocalie, separabilă pe 2/3 din rază

CARNEA: poate fi folosită ca garnitură la preparatele din carne, ca ingredient în omlete, supe sau tocănițe BAZIDIOCARPUL: la început convex, cărnos, mai târziu aplatizat, uşor adâncit la centru, cu diametrul de 4-10 cm; cuticula separabilă pe 1/2 din rază, uşor vâscoasă pe vreme umedă, de culoarea gălbenuşului de ou, gălbui-ocru

LAMELELE: adnexe până la libere; la început palid crem, ulterior ocru deschis PICIORUL: tare, cilindric, uşor îngroşat la bază; albicios, cu pete palid ocru-gălbui; are 4-10 cm înălţime şi 1-2 cm grosime; cu timpul sau prin rupere, carnea din picior capătă o uşoară tentă cenuşie

Referinţe:
●	Bon M. (1988). Monographic key for European Russulae. Documents mycologiques 18(71-72): 92
●	Grove W.B. (1888). Wayside Notes. Midland Naturalist 11: 265-266
●	Mabey R. (2012). Food for Free. HarperCollins Publishing: 391
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 34
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 285
●	Singer R. (1932). Monographie der Gattung Russula. Beihefte zum Botanischen Centralblatt 49 (2): 312-313

Lycoperdon echinatum

Comestibilitate: mediocră (comestibilă atâta timp cât are carnea albă)

Agaricaceae

Bazidiocarpul: este sferic, uneori uşor turtit la vârf sau piriform, iniţial albicios, maroniu la maturitate, de 2-6(9) cm diametru şi 2-3(7) cm înălţime; endoperidia este acoperită cu ţepi deşi, ascuţiţi, lungi de 4-6 mm, uniţi la vârf câte 3 sau 4, care cad la maturitate lăsând în urmă nişte pete gri-maronii cu aspect areolat; la maturitate, exoperidia se desface la partea superioară într-un orificiu prin care sporii vor fi eliberaţi în urma impactului picăturilor de apă de ploaie cu corpul ciupercii Gleba: este albă la exemplarele tinere, ulterior verde-gălbuie, iar la maturitate brun-purpurie, pulverulentă Piciorul: este scurt, uneori absent Fructificaţie: iulie-noiembrie Ecologie: saprofită; creşte solitar, împrăştiat, uneori în grupuri mici, pe solul pădurilor de foioase (în special de Fagus), uneori şi de conifere Specii similare: • Lycoperdon pedicellatum, la care ţepii de pe endoperidie sunt mai scurţi, de până la 2 mm, iar piciorul acoperit cu granule; gleba este de culoare scorţişoarei sau brun-oliv • Lycoperdon perlatum, la care endoperidia este acoperită cu o mulţime de verucozităţi foarte fine, printre care sunt intercalate ace mai lungi (1-2 mm), conic-piramidale • Lycoperdon mammaeforme, la care coloritul endoperidiei este alb-roziu la început şi este acoperită de un văl albicios care se crapă şi se desprinde în plăci mari • Lycoperdon pyriforme, la care exoperidia este acoperită iniţial cu ţepi foarte fini, albi, caduci, pătată cu puncte foarte mici maronii, uneori cu mici crăpături • Lycoperdon umbrinum, la care exoperidia de culoare maronie, brun-roşcată, este acoperită cu ţepi scurţi, de cca. 1 mm, persistenţi Dăunători: larvele unor specii de diptere se dezvoltă în interiorul sporocarpilor Comestibilitate: mediocră; se pot consuma exemplarele tinere atâta timp cât gleba este încă albă şi tare, după îndepărtarea ţepilor

  Referinţe:

●	García Bona L. M. (1987). Catálogo micológico de Navarra. Cuadernos de Sección Ciencias Naturales 3: 206
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Gasteromycetes. Version 2.0: 19-20
●	Kirschbaum C. L. (1869-1870). Jahrbücher des Nassauischen Vereins für Naturkunde. Wiesbaden: 36
●	Massee G. (1887). A Monograph of the Genus Lycoperdon (Tournef.) Fr. Journal of the Royal Microscopical Society: 704
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 286
●	Persoon C. H. (1797). Tentamen dispositionis methodicae fungorum in classes, ordines, genera et familias. Cum supplemento adjecto. Petrum Philippum Wolf, Lipsiæ: 53
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 32-33
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 297
●	Tagliavini O., Tagliavini R. (2003). Atlante dei funghi commestibili della Basilicata. Seconda edizione. Consiglio Regionale della Basilicata: 156

Gyromitra perlata

Pigs Ears

Discina perlata (Fr.) Fr. 1849, Peziza perlata Fr. 1822

---

COMESTIBILITATE: comestibilă (mediocră), dacă este bine gătită; otrăvitoare în stare crudă FRUCTIFICAȚIE: primăvara devreme, odată cu topirea zăpezii; (martie) aprilie-mai, iunie-iulie în zona de munte ECOLOGIE: saprofită; se dezvoltă solitar sau în grupuri mici, în jurul buştenilor, cioatelor de conifere; la marginea pădurilor, în rarişti, tăieturi SPECII SIMILARE: Peziza repanda, care se dezvoltă în grupuri numeroase pe resturi de lemn; Rhizina undulata, care are până la 40 cm diametru

ASCOCARPUL: la început în formă de cupă sau de castron, mai târziu ± aplatizat, de 3-10 (15) cm diametru; suprafaţa superioară, zbârcită până la adânc brăzdată, ocru-gălbuie, maroniu-cafenie, brun-roşcată, mai târziu negricioasă mai ales înspre margini; suprafaţa inferioară albicioasă; marginile sunt ondulate; carnea este subţire (1-3 mm grosime), fragilă PICIORUL: uneori absent sau foarte scurt, de 0,5-1 (5) cm înălţime, 2-3 cm grosime, cu nervuri neregulate care se extind pe ascocarp

---

►ascocarpi maturi

►ascocarpi tineri

Referinţe:
●	Fries E. (1849). Summa vegetabilium Scandinaviae, seu Enumeratio systematica et critica plantarum quum cotyledonearum, tum nemearum inter Mare Occidentale et Album, inter Eidoram et Nordkap, hactenus lectarum, indicata simul distributione geographica. Sectio Posterior. Holmiae & Lipsiae: 348
●	Quélet L. (1886). Enchiridion Fungorum in Europa media et praesertim in Gallia Vigentium. Lutetiæ, Octavii Doin: 276
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 50