Chondrostereum purpureum

Bazidiocarpul: este la început sub formă de crustă, dezvoltând pe măsură ce creşte o serie de segmente semicirculare, ondulate de până la 3 cm lungime; este gri-albicios cu suprafaţa fertilă de un violet aprins, iar la maturitate devine maroniu Piciorul: este absent Fructificaţie: tot timpul anului Ecologie: parazită; creşte în grupuri destul de numeroase, cel mai adesea pe buturugi şi buşteni de foioase (ocazional pe cele de conifere), uneori putând fi observată şi pe trunchiurile arborilor vii; specia este un agent patogen care invadează un mare număr de specii de pomi fructiferi, în urma atacului frunzele căpătând o culoare argintie iar fructele înmuindu-se; în unele ţări, este o specie utilizată pentru controlul biologic al cioatelor unor specii de foioase (Populus tremula, Alnus incana, Salix, Betula pendula, Acer negundo, Hippophae rhamnoides, Robinia pseudoacacia)

  Referinţe:

●	Lygis V., Bakys R., Burokiene D., Vasiliauskaite I. (2012). Chondrostereum purpureum-based Control of Stump Sprouting of Seven Hardwood Species in Lithuania. Baltic Forestry 18(1). p. 41-55
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 90
●	Simpson R. M., van Hekezen R., van Lune F., Brewster D., Christeller J. T., Spiers A. G. (2001). Extracellular enzymes of Chondrostereum purpureum, causal fungus of silverleaf disease. Horticulture and Food Research Institute of New Zealand. Proceedings of the New Zealand Plant Protection Conference: 202-208
●	Vartiamäki H., Uotila A., Hantula J., Maijala P. (2007). Biological Sprout Control with Chondrostereum purpureum - Preliminary Results from Field Trials in Finland. Acta Silvatica & Lignaria Hungarica. 3. Special Edition: 229-234

Agaricus squarrosus

Toxicitate: otrăvitoare → tulburări gastrointestinale

Agaricaceae

Bazidiocarpul: acoperit cu scvame maronii cu vârful curbat, erecte; la început convex, ulterior întins, mai mult sau mai puţin umbonat central; de culoare palid  gălbui, galben-ocru până la galben-maroniu şi diametrul de 3-12 cm Lamelele: adnate, de obicei serate; iniţial sunt de culoare brun-verzuie şi sunt acoperite de un văl parţial, iar la maturitate devin brun-roşcate Piciorul: aproximativ de aceeaşi grosime pe toată lungimea, la exemplarele tinere cu un inel păros în partea superioară, dedesubtul căruia este acoperit cu o multitudine de scvame cu aspect zbârlit; are înălţimea de 4-12 cm şi diametrul de 5-15 mm Fructificaţie: septembrie-noiembrie Ecologie: parazită; creşte în grupuri numeroase pe rădăcinile deja infestate sau atacate de alte ciuperci sau bacterii, ale speciilor de foioase (Fagus, Quercus) sau de răşinoase (Picea); este o specie care adesea îşi obţine nutrienţii prin descompunerea materiilor organice din lemnul mort, producând un putregai alb putând fi adesea observată la baza trunchiurilor tăiate Specii similare: • Pholiota aurivella, care are scvamele de pe pălărie turtite Dăunători: datorită conţinutului ridicat în proteine, corpurile de fructificaţie constituie o sursă de hrană importantă pentru unele specii de mamifere (Sciurus vulgaris); au fost observate şi diptere care se hrănesc pe corpurile de fructificaţie (Bolitophila cinerea, Mycetophila ruficollis, Megaselia frameata) Toxicitate: deşi există persoane care o consideră o specie comestibilă şi o consumă, este bine de ştiut faptul că după aproximativ patru ore de la consum pot apărea primele semne de disconfort gastrointestinal, iar în urma ingerării în combinaţie cu alcool, după circa zece ore apar primele simptome ale intoxicaţiei (stări de vomă, diaree); carnea este gălbuie, cu aromă şi gust de ridiche

  Referinţe:

●	Beug M. W., Shaw M., Cochran K. W. (2006). Thirty-Plus Years of Mushroom Poisoning: Summary of the Approximately 2.000 Reports in the NAMA Case Registry. Mcllvainea 16(2): 47-68
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Version 2.0: 150
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 189
●	Hall I. R., Stephenson S. L., Buchanan P. K., Yun W., Cole A. L. J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 112, 113, 194
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 152
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 162
●	de Oliveira P. (2009). Mushroom poisoning. Sociedade Portuguesa de Medicina Interna. Medicina Interna 16(4): 232-238.
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 291-292
●	Sardariu O. A., Mititiuc M. (2009). Contributions to the study of macromycetes in the Unsu Forest, Iaşi County. Analele ştiinţifice ale Universităţii "Al. I. Cuza" Iaşi, Secţiunea a II-a, Biologie vegetală 55(2): 137-143
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 228
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84

Calvatia excipuliformis

Comestibilitate: bună (comestibilă atâta timp cât are carnea albă)

Agaricaceae

Bazidiocarpul: este în formă de măciucă, de talie mare (8-20 cm înălţime), cu partea fertilă (cea superioară) de formă sferică, de 3-10 cm diametru; exoperidia are culoarea alb-crem sau ocru şi este acoperită la început cu mici excrescenţe (1-2 mm) caduce; endoperidia este la început de culoare albicioasă-cenuşie, ulterior devenind brună Gleba: iniţial este de culoare albă, devenind ulterior galben-verzuie, iar în final de brun-oliv, pulverulentă Piciorul: este cilindric, cu diametrul de 2-3 cm, cu o serie de pliuri, la început acoperit de negi albi Fructificaţie: iulie-noiembrie Ecologie: saprofită; creşte pe solul pădurilor de răşinoase şi de foioase Specii similare: • Lycoperdon perlatum, care are dimensiuni mai mici, piciorul mai scurt şi endoperidia cu o reţea de mici orificii în urma îndepărtării negilor • Calvatia utriformis, la care exoperidia este tomentoasă, brăzdată de crăpături poligonale, uneori acoperită de scvame piramidale erecte, asemeni unor ţepi Comestibilitate: bună; este o specie comestibilă numai în stadiul tânăr când gleba este încă albă

  Referinţe:

●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Version 2.0: 17
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 213
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 284
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 295
●	Tagliavini Osvaldo (2012). Funghi della Basilicata / a cura di Osvaldo e Rosario Tagliavini: 154

Amanita phalloides

Death cap

Amanitina phalloides (Fr.) E.-J. Gilbert 1940

Otrăvitoare

Amanitaceae

TOXICITATE: este cea mai otrăvitoare ciupercă, peste 90% dintre intoxicaţiile letale datorându-i-se; conţine trei grupe de toxine (ciclopeptide) letale: amatoxine (α-amanitină, β-amanitină, γ-amanitină), falotoxine (faloidină, falacidină), virotoxine FRUCTIFICAȚIE: iulie-octombrie ECOLOGIE: micorizantă; crește solitar, împrăștiat sau în grupuri, pe solul pădurilor de foioase şi răşinoase, cel mai adesea în stejărete şi făgete

BAZIDIOCARPUL: cărnos, inițial sferic, ulterior convex şi în final aplatizat, de 5-15 (20) cm diametru; cuticula este netedă, lucioasă, cu colorit variabil: ocru-gălbui, galben-limoniu, verde-cenuşiu, verde-gălbui, brun-olivaceu, de obicei cu numeroase linii fine, de culoare mai închisă, dispuse radiar LAMELELE: libere, dese, inegale; albe, cu o uşoară tentă gălbuie sau verzuie CARNEA: albă, moale, cu gust şi miros uşor neplăcut, nu-şi schimbă culoarea prin rupere

SPECII SIMILARE: Amanita citrina, la care exemplarele tinere au pălăria gălbuie, acoperită cu resturi de văl; Russula virescens, care are pălăria verzuie, cu spect areolat; Agaricus sylvicola, la care pălăria, cu colorit crem, se colorează în ocru-gălbui prin rupere; Amanita fulva, la care exemplarele tinere au vălul universal alb, cu pete caracteristice brun-roşcate; Amanita caesarea, la care exemplarele tinere au vălul universal alb, cu pete alb-cenuşii; Tricholoma equestre, la care bazidiocarpul este galben până la galben-verzui; Agaricus bisporus, la

care pălăria, palid brun-cenuşie, este acoperită cu scvame; Agaricus furcatus, la care exemplarele tinere sunt lipsite de volvă; Tricholoma portentosum, la care pălăria este gri cu striaţii negricioase PICIORUL: cilindric, subţire, alb, gălbui, verzui, uneori cu o serie de pete maronii cu aspectul unei piele de viperă, înalt de 8-15 cm şi gros de 1-2 cm; la partea superioară cu inel lat, persistent, alb sau alb-gălbui, cu marginile îndreptate în jos (care uneori poate lipsi) iar la bază o volvă persistentă, membranoasă, sub formă de sac

TOXICITATE: la 6-24 de ore de la ingerare, apar primele simptome ale otrăvirii (tulburări digestive agresive, mai apoi urmate de insuficienţă hepatică, insuficienţă renală, scăderea glicemiei)

DĂUNĂTORII: larvele unor specii de diptere se dezvoltă în interiorul corpurilor de fructificaţie

Referinţe:
●	Arora D. (1986). Mushrooms demystified. Ten Speed Press: 270-271
●	Associazione Micologica Italiana Naturalistica Telematica (2018). Tutto Funghi. Cercali, Conoscerli, Raccoglierli. Giunti Editore S.p.A.: 234
●	Bergis D., Friedrich-Rust M., Zeuzem S., Betz C., Sarrazin C., Bojunga J. (2012). Treatment of Amanita phalloides Intoxication by Fractionated Plasma Separation and Adsorption (Prometheus). J Gastrointestin Liver Dis 21(2): 171-176
●	Beug M.W. (2009). Worldwide Mushroom Poisoning, Diagnosis and Treatment: Comments on Some of the Recent Research. Fungi 2(3): 11-15
●	Centres for Disease Control and Prevention (CDC) (1997). Amanita phalloides Mushroom Poisoning - Northern California, January 1997. Morbidity and Mortality Weekly Report 46(22): 489-492
●	Cetto B. (1978). I Funghi dal Vero. Vol. 1. 10° Edizione: 97
●	Ciobanu G. (2010). Intoxicaţia acută cu ciuperci necomestibile şi otrăvitoare. Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei - Ştiinţe Medicale 3(26): 17,18,23
●	Courtecuisse R., Duhem B. (2011). Guide des champignons de France et d'Europe: 1-544
●	Dann G. (2017). Edible Mushrooms. A Forager’s Guide to the Wild Fungi of Britain and Europe. UIT Cambridge Ltd.: 1-512
●	Enjalbert F., Rapior S., Nouguier-Soulé J., Guillon S., Amouroux N., Cabot C. (2002). Treatment of Amatoxin Poisoning: 20-Year Retrospective Analysis. Journal of Toxicology 40(6): 730
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 12
●	Hall I.R., Stephenson S.L., Buchanan P.K., Yun W., Cole A.L.J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 131-133
●	Hallen H.E., Adams G.C., Eicker A. (2002). Amatoxins and phallotoxins in indigenous and introduced South African Amanita species. South African Journal of Botany 68: 322-326
●	Himmelmann A., Mang G., Schnorf-Huber S. (2001). Lethal ingestion of stored Amanita phalloides mushrooms. Swiss Medical Weekly 131: 616-617
●	Jordan P. (2015). Field Guide to Edible Mushrooms of Britain and Europe Bloomsbury Publishing Plc.: 118-119
●	Kaygusuz O., Gezer K., Çelik A., Dursun B. (2013). Mushroom poisoning of death cap (Amanita phalloides) from Denizli (Turkey). Biological Diversity and Conservation 6(2): 22-25
●	La Chiusa L. (2020). Guida completa al riconoscimento dei funghi. Giunti Editore S.p.A.: 131
●	Lampel K.A., Al-Khaldi S., Cahill S.A. (2012). Bad Bug Book: Foodborne Pathogenic Microorganisms and Natural Toxins Handbook. US Food and Drug Administration. Second edition: 220, 225
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 74
●	Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 137-139
●	Pala S.A., Wani A.H., Mir R.A. (2012). Diversity of macrofungal genus Russula and Amanita in Hirpora Wildlife Sanctuary, Southern Kashmir Himalayas. Biodiversitas 13(2): 65-71.
●	Palazón Lozano F. (2001). Setas para todos Pirineos, Península Ibérica. Pirineo: 350
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 289
●	Sánchez Rodríguez J.A. (2004). Guía de Hongos de la Provincia de Ávila. Diputación Provincial de Ávila: 203
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 203
●	Santi L., Maggioli C., Mastroroberto M., Tufoni M., Napoli L., Caraceni P. (2012). Acute Liver Failure Caused by Amanita phalloides Poisoning. International Journal of Hepatology 2012: 487-480
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84
●	Worthley L.I.G. (2002). Clinical Toxicology: Part II. Diagnosis and Management of Uncommon Poisoning. Critical Care and Resuscitation 4: 225-226

Lepiota ignivolvata

Orange-girdled parasol

Lepiota ignivolvata Bousset & Joss. 1948

Necomestibilă

Agaricaceae

COMESTIBILITATE: necomestibilă, probabil otrăvitoare, de evitat FRUCTIFICAȚIE: august-octombrie ECOLOGIE: saprofită; crește în grupuri pe solul pădurilor de conifere sau de foioase SPECII SIMILARE: Lepiota magnispora, la care piciorul este acoperit cu floculozităţi gălbui; Lepiota cristata, la care piciorul are un inel nepersistent CARNEA: albă, cu miros neplăcut şi gust rânced

PĂLĂRIA: iniţial convexă, ulterior aplatizată, umbonată în centru, cu diametrul de 4-10 cm; cuticula concentric crăpată într-o serie de solzi mici din ce în ce mai reduşi înspre margine, cu colorit alb-crem, brun-roşcat sau brun-portocaliu în centru LAMELELE: libere; la început albe, ulterior crem până la palid gri-maronii PICIORUL: alb, cu un inel înclinat format din inele fine, discontinue, care au o uşoară tentă portocalie; se înroşeşte la bază prin tăiere

►bazidiocarpi maturi

Referinţe:
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Homobasidiomycetes. Version 2.0.
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 215
●	Zervakis G.I., Polemis E., Dimou D.M. (2002). Mycodiversity studies in selected ecosystems of Greece: III. Macrofungi recorded in Quercus forests in southern Peloponnese. Mycotaxon 84: 141-162

Russula nobilis

Beechwood sickener

Russula emetica var. mairei (Singer) Killerm. 1939, Russula mairei Singer 1929

Otrăvitoare

Russulaceae

TOXICITATE: otrăvitoare; este considerată necomestibilă şi probabil otrăvitoare dacă este consumată în cantitate mare FRUCTIFICAȚIE: iulie-octombrie ECOLOGIE: micorizantă; crește solitar pe solul pădurilor de foioase, în special sub Fagus SPECII SIMILARE: Russula aurora, care are pălăria roz, crem-roșiatică, mai deschisă la culoare zona centrală; Russula vesca, la care cuticula nu acoperă în întregime pălăria la maturitate; Russula luteotacta, la care lamelele

și piciorul se pătează cu timpul în galben-crom; Russula emetica, care are cuticula roșu-sângerie, iar piciorul alb, cu o ușoară nuanță roz BAZIDIOCARPUL: iniţial convex, mai târziu turtit, uneori puţin adâncit la centru, uşor lipicios, cu diametrul de 3-6 cm; cuticula roşie, rozie, uneori cu zone albicioase, este netedă și se desprinde pe o treime din rază, dezvelind carnea rozie LAMELELE: adnexe; uşor distanţate, albe, ulterior crem

TOXICITATE: carnea albă, cu aromă de fructe, dacă este consumată în stare crudă, poate provoca disconfort gastrointestinal însoţit de diaree, vărsături, crampe abdominale, colici; deşi există persoane care o consumă, nu este recomandată culegerea şi prepararea, deoarece gătirea chiar pentru timp îndelungat nu reuşeşte să elimine în totalitate toxinele

PICIORUL: cilindric, uneori uşor îngroşat la bază; alb, neted, înalt de 2-5 cm şi gros de 10-15 mm DĂUNĂTORI: foarte des se observă pe carnea pălăriei o serie de pete mici albicioase, apărute în urma hrănirii gasteropodelor

Referinţe:
●	Dann G. (2017). Edible Mushrooms. A Forager’s Guide to the Wild Fungi of Britain and Europe UIT Cambridge Ltd.: 1-526
●	Fodor E. (2013). Linking biodiversity to mutualistic networks - woody species and ectomycorrizal fungi. Annals of Forest Research 56(1): 53-78
●	Jordan P. (2015). Field Guide to Edible Mushrooms of Britain and Europe Bloomsbury Publishing Plc.: 140
●	Mabey R. (2012). Food for Free. HarperCollins Publishing: 392
●	Phillips R. (2013). Mushrooms A comprehensive guide with over 1,250 detailed photographs of mushrooms and other fungi. Macmillan. London: 1-1327