Bazidiocarpul: acoperit cu scvame maronii cu vârful curbat, erecte; la început convex, ulterior întins, mai mult sau mai puţin umbonat central; de culoare palid gălbui, galben-ocru până la galben-maroniu şi diametrul de 3-12 cm
Lamelele: adnate, de obicei serate; iniţial sunt de culoare brun-verzuie şi sunt acoperite de un văl parţial, iar la maturitate devin brun-roşcate
Piciorul: aproximativ de aceeaşi grosime pe toată lungimea, la exemplarele tinere cu un inel păros în partea superioară, dedesubtul căruia este acoperit cu o multitudine de scvame cu aspect zbârlit; are înălţimea de 4-12 cm şi diametrul de 5-15 mm
Fructificaţie: septembrie-noiembrie
Ecologie: parazită; creşte în grupuri numeroase pe rădăcinile deja infestate sau atacate de alte ciuperci sau bacterii, ale speciilor de foioase (Fagus, Quercus) sau de răşinoase (Picea); este o specie care adesea îşi obţine nutrienţii prin descompunerea materiilor organice din lemnul mort, producând un putregai alb putând fi adesea observată la baza trunchiurilor tăiate
Specii similare:
Dăunători: datorită conţinutului ridicat în proteine, corpurile de fructificaţie constituie o sursă de hrană importantă pentru unele specii de mamifere (Sciurus vulgaris); au fost observate şi diptere care se hrănesc pe corpurile de fructificaţie (Bolitophila cinerea, Mycetophila ruficollis, Megaselia frameata)
Toxicitate: deşi există persoane care o consideră o specie comestibilă şi o consumă, este bine de ştiut faptul că după aproximativ patru ore de la consum pot apărea primele semne de disconfort gastrointestinal, iar în urma ingerării în combinaţie cu alcool, după circa zece ore apar primele simptome ale intoxicaţiei (stări de vomă, diaree); carnea este gălbuie, cu aromă şi gust de ridiche
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu