Amanita phalloides

Death cap

Amanitina phalloides (Fr.) E.-J. Gilbert 1940

Otrăvitoare

Amanitaceae

TOXICITATE: este cea mai otrăvitoare ciupercă, peste 90% dintre intoxicaţiile letale datorându-i-se; conţine trei grupe de toxine (ciclopeptide) letale: amatoxine (α-amanitină, β-amanitină, γ-amanitină), falotoxine (faloidină, falacidină), virotoxine FRUCTIFICAȚIE: iulie-octombrie ECOLOGIE: micorizantă; crește solitar, împrăștiat sau în grupuri, pe solul pădurilor de foioase şi răşinoase, cel mai adesea în stejărete şi făgete

BAZIDIOCARPUL: cărnos, inițial sferic, ulterior convex şi în final aplatizat, de 5-15 (20) cm diametru; cuticula este netedă, lucioasă, cu colorit variabil: ocru-gălbui, galben-limoniu, verde-cenuşiu, verde-gălbui, brun-olivaceu, de obicei cu numeroase linii fine, de culoare mai închisă, dispuse radiar LAMELELE: libere, dese, inegale; albe, cu o uşoară tentă gălbuie sau verzuie CARNEA: albă, moale, cu gust şi miros uşor neplăcut, nu-şi schimbă culoarea prin rupere

SPECII SIMILARE: Amanita citrina, la care exemplarele tinere au pălăria gălbuie, acoperită cu resturi de văl; Russula virescens, care are pălăria verzuie, cu spect areolat; Agaricus sylvicola, la care pălăria, cu colorit crem, se colorează în ocru-gălbui prin rupere; Amanita fulva, la care exemplarele tinere au vălul universal alb, cu pete caracteristice brun-roşcate; Amanita caesarea, la care exemplarele tinere au vălul universal alb, cu pete alb-cenuşii; Tricholoma equestre, la care bazidiocarpul este galben până la galben-verzui; Agaricus bisporus, la

care pălăria, palid brun-cenuşie, este acoperită cu scvame; Agaricus furcatus, la care exemplarele tinere sunt lipsite de volvă; Tricholoma portentosum, la care pălăria este gri cu striaţii negricioase PICIORUL: cilindric, subţire, alb, gălbui, verzui, uneori cu o serie de pete maronii cu aspectul unei piele de viperă, înalt de 8-15 cm şi gros de 1-2 cm; la partea superioară cu inel lat, persistent, alb sau alb-gălbui, cu marginile îndreptate în jos (care uneori poate lipsi) iar la bază o volvă persistentă, membranoasă, sub formă de sac

TOXICITATE: la 6-24 de ore de la ingerare, apar primele simptome ale otrăvirii (tulburări digestive agresive, mai apoi urmate de insuficienţă hepatică, insuficienţă renală, scăderea glicemiei)

DĂUNĂTORII: larvele unor specii de diptere se dezvoltă în interiorul corpurilor de fructificaţie

Referinţe:
●	Arora D. (1986). Mushrooms demystified. Ten Speed Press: 270-271
●	Associazione Micologica Italiana Naturalistica Telematica (2018). Tutto Funghi. Cercali, Conoscerli, Raccoglierli. Giunti Editore S.p.A.: 234
●	Bergis D., Friedrich-Rust M., Zeuzem S., Betz C., Sarrazin C., Bojunga J. (2012). Treatment of Amanita phalloides Intoxication by Fractionated Plasma Separation and Adsorption (Prometheus). J Gastrointestin Liver Dis 21(2): 171-176
●	Beug M.W. (2009). Worldwide Mushroom Poisoning, Diagnosis and Treatment: Comments on Some of the Recent Research. Fungi 2(3): 11-15
●	Centres for Disease Control and Prevention (CDC) (1997). Amanita phalloides Mushroom Poisoning - Northern California, January 1997. Morbidity and Mortality Weekly Report 46(22): 489-492
●	Cetto B. (1978). I Funghi dal Vero. Vol. 1. 10° Edizione: 97
●	Ciobanu G. (2010). Intoxicaţia acută cu ciuperci necomestibile şi otrăvitoare. Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei - Ştiinţe Medicale 3(26): 17,18,23
●	Courtecuisse R., Duhem B. (2011). Guide des champignons de France et d'Europe: 1-544
●	Dann G. (2017). Edible Mushrooms. A Forager’s Guide to the Wild Fungi of Britain and Europe. UIT Cambridge Ltd.: 1-512
●	Enjalbert F., Rapior S., Nouguier-Soulé J., Guillon S., Amouroux N., Cabot C. (2002). Treatment of Amatoxin Poisoning: 20-Year Retrospective Analysis. Journal of Toxicology 40(6): 730
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 12
●	Hall I.R., Stephenson S.L., Buchanan P.K., Yun W., Cole A.L.J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 131-133
●	Hallen H.E., Adams G.C., Eicker A. (2002). Amatoxins and phallotoxins in indigenous and introduced South African Amanita species. South African Journal of Botany 68: 322-326
●	Himmelmann A., Mang G., Schnorf-Huber S. (2001). Lethal ingestion of stored Amanita phalloides mushrooms. Swiss Medical Weekly 131: 616-617
●	Jordan P. (2015). Field Guide to Edible Mushrooms of Britain and Europe Bloomsbury Publishing Plc.: 118-119
●	Kaygusuz O., Gezer K., Çelik A., Dursun B. (2013). Mushroom poisoning of death cap (Amanita phalloides) from Denizli (Turkey). Biological Diversity and Conservation 6(2): 22-25
●	La Chiusa L. (2020). Guida completa al riconoscimento dei funghi. Giunti Editore S.p.A.: 131
●	Lampel K.A., Al-Khaldi S., Cahill S.A. (2012). Bad Bug Book: Foodborne Pathogenic Microorganisms and Natural Toxins Handbook. US Food and Drug Administration. Second edition: 220, 225
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 74
●	Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 137-139
●	Pala S.A., Wani A.H., Mir R.A. (2012). Diversity of macrofungal genus Russula and Amanita in Hirpora Wildlife Sanctuary, Southern Kashmir Himalayas. Biodiversitas 13(2): 65-71.
●	Palazón Lozano F. (2001). Setas para todos Pirineos, Península Ibérica. Pirineo: 350
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 289
●	Sánchez Rodríguez J.A. (2004). Guía de Hongos de la Provincia de Ávila. Diputación Provincial de Ávila: 203
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 203
●	Santi L., Maggioli C., Mastroroberto M., Tufoni M., Napoli L., Caraceni P. (2012). Acute Liver Failure Caused by Amanita phalloides Poisoning. International Journal of Hepatology 2012: 487-480
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84
●	Worthley L.I.G. (2002). Clinical Toxicology: Part II. Diagnosis and Management of Uncommon Poisoning. Critical Care and Resuscitation 4: 225-226