Neoboletus erythropus

Scarletina bolete

Boletus luridiformis Rostk. 1844, Neoboletus luridiformis (Rostk.) Gelardi, Simonini & Vizzini 2014

Comestibilă condiționat

Boletaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (bună), dar numai după gătire îndelungată; otrăvitoare în stare crudă FRUCTIFICAȚIE: mai-noiembrie ECOLOGIE: ectomicorizantă; creşte pe solul pădurilor, pe rădăcini de Picea, Fagus SPECII SIMILARE: Suillellus luridus, la care piciorul are aspect reticulat, cu o reţea roşiatică; Rubroboletus satanas, la care pălăria este mai albicioasă; piciorul este îngroşat la bază, cu colorit galben, cu aspect reticulat, acoperit cu o reţea roşie aprins

BAZIDIOCARPUL: la început convex, apoi aplatizat cu diametrul de 5-20 cm (ocazional 30 cm), uşor vâscos pe vreme umedă; cărnos, de culoare maro ca tutunul cu pete maro-roşcate; carnea compactă, galben-limonie până la verzuie, prin rupere devine verde-albastră TUBURILE: foarte subţiri şi lungi, la început portocalii, apoi roşu aprins şi în final brun-ruginii; porii mici, rotunzi, se colorează în albastru la atingere PICIORUL: globulos, galben-portocaliu, pătat cu puncte fine roşii, cu o zona inferioară de culoare mai deschisă

TOXICITATE: carnea are un gust plăcut, degajă un miros uşor de fructe prin rupere, dar necesită un timp prelungit de preparare (10-20 de minute) la temperaturi ridicate, deoarece conţine o toxină termolabilă care devine inactivă la cca. 70° C (dispare culoarea albastră a cărnii); dacă nu este gătită în mod corespunzător, poate provoca forme uşoare de gastroenterită, diaree, vărsături şi greaţă; este recomandat consumul cu prudenţă

►bazidiocarpi maturi

►bazidiocarpi tineri

Referinţe:
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 269