Amanita rubescens

Toxicitate: otrăvitoare în stare crudă → tulburări gastrointestinale

Amanitaceae

Bazidiocarpul: are cuticula lucioasă, iniţial cu nuanţe gălbui (crem-gălbui, roz-gălbui, gălbui-maroniu), la maturitate devenind roz-maronie, roz-roşiatică până la brun-roşcată; la început convex, cărnos, apoi semisferic, mai târziu întins, de 5-15(20) cm diametru, cu marginea nestriată şi acoperit cu resturi de văl crem, distribuite neregulat; carnea de culoare albă, devine prin zdrobire, în contact cu aerul, rozie sau roşiatică Lamelele: libere sau uşor ataşate de picior; distanţate, inegale, albe, acoperite cu mici pete roşiatice; prin atingere se colorează în roşu Piciorul: are inel persistent, membranos, lat, striat, îndreptat în jos, fragil, alb-roziu; este albicios, cu nuanţe de culoarea pălăriei sub inel, bulbos la bază, fără volvă; iniţial plin, apoi gol pe dinăuntru; ajunge la 5-18 cm înălţime şi 15-25 mm grosime; numai la exemplarele foarte tinere este vizibilă volva, iar pe măsură ce ciuperca creşte, volva dispare rămânând baza umflată fără alte inele bazale vizibile Fructificaţie: iunie-octombrie Ecologie: micorizantă; se dezvoltă pe solurile sărace din pădurile de foioase, conifere sau mixte, cel mai adesea în mai multe grupuri mici răspândite pe câţiva metri pătraţi Specii similare: • Amanita pantherina, la care carnea nu-şi schimbă culoarea prin rupere; cuticula este de culoare brună, acoperită de resturi de văl de culoare albă • Amanita excelsa, la care carnea nu-şi schimbă culoarea prin rupere; cuticula este de culoare brună; marginea pălăriei este striată • Amanita caesarea, la care carnea nu-şi schimbă culoarea prin rupere; cuticula este de culoare portocaliu aprins; piciorul este uniform gălbui • Amanita muscaria, la care cuticula este de culoare roşiatică, uneori brun-portocalie, cu resturi de văl albe ca zăpada • Macrolepiota procera, care are cuticula de culoare alb-cenuşie, acoperită de scvame maronii; piciorul este tare, fibros, lipsit de volvă, mult mai înalt, cu dungi maronii ce-i dau aspectul pielii de şarpe • Agaricus xanthodermus, la care pălăria capătă o culoare palid maronie la maturitate, fiind acoperit de scvame albicioase Dăunători: larvele unor specii de diptere se hrănesc pe bazidiocarpi (Mycetophilidae, Psychodidae, Phoridae, Sphaeroceridae) Comestibilitate: deşi este recomandată evitarea consumului acestei specii, este folosită ca ingredient în diferite preparate culinare (supe, tocăniţe etc.); pentru a nu produce intoxicaţii mai mult sau mai puţin severe, este necesară fierberea îndelungată (15-20 de minute); carnea este perisabilă, trebuind să fie preparată la puţin timp după recoltare Toxicitate: în stare crudă, carnea conţine o toxină hemolitică hidrosolubilă, care este distrusă prin gătire; deşi are gust plăcut, aromat, nu este recomandat consumul acesteia; au fost semnalate cazuri de persoane care, în urma consumului, au suferit intoxicaţii gastro-intestinale severe, stări de anxietate, frisoane, transpiraţie abundentă, greaţă, vărsături, stări de slăbiciune; acumulează la un nivel ridicat metale grele (Pb, Cu, Fe)

Bazidiocarpi maturi

Bazidiocarpi tineri

  Referinţe:

●	Agoroaei L. (2005). Contribuţii la prevenirea intoxicaţiilor cu ciuperci în judeţele din Nordul Moldovei. Raport de cercetare Grant CNCSIS, tip A, cod 1221. Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie. Număr Special: 1-28
●	Beug M. W., Shaw M., Cochran K. W. (2006). Thirty-Plus Years of Mushroom Poisoning: Summary of the Approximately 2.000 Reports in the NAMA Case Registry. Mcllvainea 16(2): 47-68
●	Boa E. (2004). Wild edible fungi. A global overview of their use and importance to people. Food and Agriculture Organization of the United Nations. Rome: 1-147
●	Cooke M. C. (1871). Handbook of British Fungi. Macmillan and co., Paris and New York: 9-10
●	Demirel K., Uzun Y., Kaya A. (2004). Some Poisonous Fungi of East Anatolia. Turkish Journal of Botany 28: 215-219
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Heterobasidiomycetes (Amanitales, Pluteales, Entolomatales). Version 2.1: 18
●	Gray S. F. (1821). A natural arrangement of British plants: according to their relation to each other as pointed out by Jussieu, De Candolle, Brown. Vol. 1. Baldwin, Cradock and Joy. London: 600
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 85
●	Hall I. R., Stephenson S. L., Buchanan P. K., Yun W., Cole A. L. J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 133-135
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 77
●	Mabey R. (2012). Food for Free. HarperCollins Publishing: 362
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 139-141
●	de Oliveira P. (2009). Mushroom poisoning. Sociedade Portuguesa de Medicina Interna. Medicina Interna 16(4): 232-238
●	Pârvu M. (2007). Ghid practic de micologie. Editura Casa Cărţii de Ştiinţă. Cluj-Napoca: 289-290
●	Persoon C. H. (1797). Tentamen dispositionis methodicae fungorum in classes, ordines, genera et familias. Cum supplemento adjecto. Petrum Philippum Wolf., Lipsiæ: 67
●	Radulescu C., Stihi C., Busuioc G., Popescu I. V., Gheboianu A. I., Cimpoca V. Gh. (2010). Evaluation of essential elements and heavy metal levels in fruiting bodies of wild mushrooms and their substrate by EDXRF spectrometry and FAA spectrometry. Romanian Biotechnological Letters 15(4): 5444-5456
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 104
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 205
●	Ševčik J. (2006). Diptera associated with fungi in the Czech and Slovak Republics. Časopis Slezkého Muzea Opava 55 (Suppl. 2): 1-84