Amanita vaginata

Grisette, Grisette amanita

Agaricus vaginatus Bull. 1783, Amanita livida Pers. 1797, Amanitopsis vaginata (Bull.) Roze 1876

Comestibilă condiționat

Amanitaceae

COMESTIBILITATE: comestibilă (bună), nerecomandată; deşi există persoane care culeg şi consumă această ciupercă, este recomandată evitarea acestei specii din cauza posibilelor confuzii cu alte specii otrăvitoare de Amanita; sunt căutate exemplarele tinere, care trebuiesc în prealabil fierte 15-20 minute la peste 70°C, înainte de a fi folosite în preparatele culinare FRUCTIFICAȚIE: iunie-octombrie ECOLOGIE: ectomicorizantă; creşte solitar sau în mici grupuri, la marginea pădurilor de foioase şi ocazional a

celor de amestec; preferă solurile acide BAZIDIOCARPUL: iniţial oval şi acoperit cu resturi de volvă albe sau brun-ocru, apoi conic până la convex, la maturitate aplatizat, cu marginile profund striate (până la câţiva centimetri), uneori uşor umbonat, de 5-10 cm diametru; de obicei are luciu metalic şi colorit cenuşiu, brun-cenuşiu, gălbui-maroniu, maroniu-roşcat; carnea albă, fragilă, nu-şi schimbă culoarea la rupere LAMELELE: libere, uneori uşor decurente; inegale, dese, puţin serate, de culoare albă

SPECII SIMILARE: Amanita phalloides, la care pălăria este gălbui-oliv, adesea cu striuri fine, dispuse radiar, de culoare închisă; piciorul cu inel fragil, nepersistent, la bază cu volvă în formă de sac; Amanita pantherina, la care pălăria este acoperită cu resturi albe de văl universal; piciorul cu inel mare, persistent, la bază cu resturi de volvă sub forma mai multor inele concentrice; Amanita ceciliae, care are fragmentele de văl de pe pălărie cenuşii; piciorul acoperit de fibrile ce-i conferă aspectul unei piei de şarpe; Agaricus silvicola, care are pălăria de culoare albicioasă; lamelele acoperite de un văl parţial la exemplarele tinere; piciorul cu inel mare,

persistent; Russula cyanoxantha, care are lamelele adnexe; piciorul robust, fără inel; Amanita caesarea, care are pălăria colorată în portocaliu-roşcat; piciorul este galben, cu inel; Amanita crocea, care are pălăria portocaliu-gălbuie, lamelele crem; piciorul acoperit de scvame dese, albicioase; Amanita excelsa, care are pălăria brun-cenuşie, acoperită cu resturi cenuşii de văl universal; piciorul cu inel mare, striat, acoperit cu scvame albe sub inel; Tricholoma sejunctum, care are pălăria gălbui-verzuie, cu fibrile maronii dispuse radiar; piciorul este fără inel, robust (4-8 cm înălţime, 1-3 cm grosime)

TOXICITATE: gătită insuficient sau consumată în stare crudă, este toxică datorită conţinutului de hemolizine; primele simptome ale intoxicării sunt greaţa, vărsăturile, hematuria, putându-se ajunge chiar până la insuficienţă renală şi stări de anemie

PICIORUL: albicios, neted sau fin fibros, fără inel, fistulos la maturitate; bulbos la bază şi cu volvă membranoasă, persistentă, uneori foarte înaltă, albă, adeseori cu tentă cenuşie sau brun-roşcată; foarte înalt şi subţire, înalt de 6-13 cm şi gros de 5-15 mm

►bazidiocarpi maturi

►bazidiocarpi tineri

Referinţe:
●	Arora D. (1986). Mushrooms demystified. Ten Speed Press: 288-289
●	Boa E. (2004). Wild edible fungi. A global overview of their use and importance to people. Food and Agriculture Organization of the United Nations. Rome: 1-147
●	Christensen Clyde M. (1981). Edible Mushrooms. Second edition, revised. University of Minnesota Press: 31, 34
●	Dann G. (2017). Edible Mushrooms. A Forager’s Guide to the Wild Fungi of Britain and Europe UIT Cambridge Ltd.: 1-526
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Heterobasidiomycetes (Amanitales, Pluteales, Entolomatales). Version 2.1: 11-12
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 93
●	Guzmán G. (1990). Identificación de los hongos : comestibles, veneosos, alucinantes y destructores de la madera. Limusa: 129
●	Hall I.R., Stephenson S.L., Buchanan P.K., Yun W., Cole A.L.J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 137
●	La Chiusa L. (2020). Guida completa al riconoscimento dei funghi. Edizione digitale: 1-351
●	de Lamarck J.-B. (1783). Encyclopédie méthodique: Botanique. Tome premier. Paris, Panckoucke Libraire. Liège, Plomteux: 109
●	Larivière R. (2013). Champignons comestibles de la forêt boréale. ABC DE L'EDITION: 1-228
●	Laux H.E. (2019). Der große Kosmos Pilzführer. Éditions Sud Ouest: 250
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 80
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 6
●	Mincu E.C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 141-142
●	Palazón Lozano F. (2001). Setas para todos Pirineos, Península Ibérica. Pirineo: 346
●	Phillips R. (2013). Mushrooms A comprehensive guide with over 1,250 detailed photographs of mushrooms and other fungi. Macmillan. London: 1-1327
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 92-93
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 202
●	Tagliavini Osvaldo (2012). Funghi della Basilicata / a cura di Osvaldo e Rosario Tagliavini: 184-185