Amanita vaginata

Toxicitate: otrăvitoare în stare crudă

Amanitaceae

Bazidiocarpul: iniţial oval şi acoperit cu resturi de volvă albe sau brun-ocru, apoi conic până la convex, la maturitate aplatizat, cu marginile profund striate (până la câţiva centimetri), uneori uşor umbonat, de 5-10 cm diametru; de obicei are luciu metalic şi colorit cenuşiu, brun-cenuşiu, gălbui-maroniu, maroniu-roşcat; carnea albă, fragilă, nu-şi schimbă culoarea la rupere Lamelele: libere, uneori uşor decurente; dese, inegale, puţin serate, de culoare albă Piciorul: este albicios, neted sau fin fibros, fără inel, fistulos la maturitate; bulbos la bază şi cu volvă membranoasă, persistentă, uneori foarte înaltă, albă, adeseori cu tentă cenuşie sau brun- roşcată; este foarte înalt şi subţire, cu înălţimea de 6-13 cm şi grosimea de 0,5-1,5 cm Fructificaţie: iunie-octombrie Ecologie: micorizantă; creşte solitar sau în grupuri, la marginea pădurilor de foioase şi ocazional a celor de amestec; preferă solurile acide Specii similare: • Amanita caesarea, care are pălăria colorată în portocaliu-roşcat; piciorul este galben, cu inel • Amanita ceciliae, care are fragmentele de văl de pe pălărie de culoare cenuşie; piciorul acoperit de fibrile ce-i conferă aspectul unei piei de şarpe • Amanita crocea, care are pălăria portocaliu-gălbuie, lamelele crem; piciorul acoperit de scvame dese, albicioase • Amanita excelsa, care are pălăria brun- cenuşie, acoperită cu resturi cenuşii de văl universal; piciorul cu inel mare, striat, acoperit cu scvame albe sub inel • Amanita pantherina, la care pălăria este acoperită cu resturi albe de văl universal; piciorul cu inel mare, persistent, la bază cu resturi de volvă sub forma mai multor inele concentrice • Amanita phalloides, la care pălăria este gălbui-oliv, adesea cu striuri fine, de culoare închisă, dispuse radiar; piciorul cu inel fragil, nepersistent, la bază cu volvă în formă de sac • Agaricus silvicola, care are pălăria de culoare albicioasă; lamelele acoperite de un văl parţial la exemplarele tinere; piciorul cu inel mare, persistent • Russula cyanoxantha, care are lamelele adnexe; piciorul robust, fără inel • Tricholoma sejunctum, care are pălăria gălbui-verzuie, cu fibrile maronii dispuse radiar; piciorul este fără inel, robust (4-8 cm înălţime, 1-3 cm grosime) Comestibilitate: de evitat; deşi există persoane care culeg şi consumă această ciupercă, este recomandată evitarea acestei specii din cauza posibilelor confuzii cu alte specii otrăvitoare de Amanita; sunt căutate exemplarele tinere, care trebuiesc în prealabil fierte 15-20 minute la peste 70°C, înainte de a fi folosite în preparatele culinare Toxicitate: este toxică dacă este gătită insuficient sau dacă este consumată în stare crudă, datorită conţinutului de hemolizine; primele simptome ale intoxicării sunt cele de greaţă, vărsături, hematurie, putându-se ajunge până la insuficienţă renală şi stări de anemie

Bazidiocarpi maturi

Bazidiocarpi tineri

  Referinţe:

●	Boa E. (2004). Wild edible fungi. A global overview of their use and importance to people. Food and Agriculture Organization of the United Nations. Rome: 1-147
●	Christensen Clyde M. (1981). Edible Mushrooms. Second edition, revised. University of Minnesota Press: 31, 34
●	Gérault A. (2005). Florule évolutive des Basidiomycotina du Finistere - Heterobasidiomycetes (Amanitales, Pluteales, Entolomatales). Version 2.1: 11-12
●	Groves J. Walton (1979). Edible and Poisonous Mushrooms of Canada. Ottawa: Research Branch. Agriculture Canada: 93
●	Hall I. R., Stephenson S. L., Buchanan P. K., Yun W., Cole A. L. J. (2003). Edible and Poisonous Mushrooms of the World. Timber Press: 137
●	de Lamarck J.-B. (1783). Encyclopédie méthodique: Botanique. Tome premier. Paris, Panckoucke Libraire. Liège, Plomteux: 109
●	Locsmándi C., Vasas G. (2013). Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile şi otrăvitoare. Editura Casa: 80
●	Massee G. (1902). European Fungus Flora: Agaricaceae. Duckworth & co. London: 6
●	Mincu E. C., Ţuculescu R. (2010). Ciupercile din România. Editura Galaxia Gutenberg: 141-142
●	Rea C. (1922). British Basidiomycetae: A Handbook to the Larger British Fungi. Cambridge University Press: 92-93
●	Sălăgeanu G., Sălăgeanu A. (1985). Determinator pentru recunoaşterea ciupercilor comestibile, necomestibile şi otrăvitoare din România. Editura Ceres: 202
●	Tagliavini Osvaldo (2012). Funghi della Basilicata / a cura di Osvaldo e Rosario Tagliavini: 184-185